fbpx

Concursuri

În cazul în care îți dorești să studiezi, să muncești, să participi la un schimb de tineri, să fii voluntar european sau să călătorești într-o altă țară europeană (vei găsi și pașii următorii pe care trebuie să-i urmezi), oportunități Eurodesk pot fi explorate pe EURODESK OPPORTUNITY FINDER și pe EURODESK ROMANIA - în România, Serviciul Eurodesk funcționează în cadrul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), agenție care implementează programul Erasmus+, program al Uniunii Europene în domeniile educației, formării, tineretului și sportului.

 

EU Prize for Women Innovators

EU Prize for Women Innovators, organizat de Comisia Europeană, este dedicat femeilor din antreprenoriat. Se oferă premii în valoare totală de 350.000 de euro.

Termenul limită pentru înscrieri este 30 iunie 2021.

Sunt acceptate inovații din orice domeniu.

Pot participa:

- Antreprenoare care au făcut inovații bazate pe descoperiri științifice sau tehnologice, din categoria deep tech;

- Fondatoare sau co-fondatoare a unei companii cu o vechime de cel puțin 2 ani;

- Candidatele din categoria „inovatoare la începutul carierei” trebuie să aibă până în 30 de ani.

La ambele categorii, se pot înscrie două sau mai multe co-fondatoare ale unei singure companii, printr-o cerere comună, concurând pentru un singur premiu.

Pentru mai multe informații consultați regulamentul programului.

Mai multe informații sunt disponibile aici.

 

Youth Sounding Board

Termen limită: 26 aprilie 2021, 23:59 CET.

Comisia Europeană invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, din Africa, Asia, Pacific, Orientul Mijlociu, America Latină și Caraibe, precum și din Uniunea Europeană să se alăture Youth Sounding Board pentru parteneriate internaționale și să-și împărtășească ideile privind acțiunea externă a UE și cooperarea internațională.

YSB îl va consilia pe comisarul pentru parteneriate internaționale și DG INTPA cu privire la participarea și împuternicirea tinerilor în domeniul parteneriatelor internaționale ale UE și cu privire la acțiunea externă a UE pe teme precum ocuparea forței de muncă, educație, formare și antreprenoriat, mediu și schimbări climatice, drepturile omului și democrație, pace și securitate, digitalizare și tehnologie, egalitate de gen, incluziune socială și sănătate, pace și securitate, precum și cultură, arte, mass-media și jurnalism.

Participanții eligibili trebuie:

- să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 30 ani (până la 26 aprilie 2021);

- să cunoască bine limba engleză;

- să dețină cetățenia sau să fie rezidenți într-una dintre țările eligibile (din Africa, Asia, America Latină și Caraibe și Europa).

Solicitanții pot candida individual sau pot fi nominalizați de o organizație.

Mai multe informații pot fi găsite aici.

 

Vrei sa fii ambasaDOR de învățare?

Termen limită de aplicare: 25 mai 2021

Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP este Agenția cu acronim complicat care gestionează Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în România) caută ambasaDORi de învățare care pot fi: elevi, profesori, lucrători de tineret, studenți, voluntari. Oameni care au trăit direct experiența unui proiect european, care simt că așa au învățat și au crescut. Oameni dornici să dea mai departe povestea lor, împreună cu informații despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.

Hai tu pe scenă a celor care au simțit emoțiile din proiectele europene de învățare. A celor care au fost voluntari, care au făcut practică într-o altă țară, care au studiat acolo. O scenă a profesorilor care învață de la alți profesori, a elevilor entuziasmați de ceea ce au descoperit, a lucrătorilor de tineret care cresc inițiative. O scenă cu emoții, cu informații, cu încredere, cu inspirație, cu acțiune.

Mai multe detalii despre ce înseamnă să fii ambasaDOR, oportunități și înscrieri aici 

 

Ambasadori ai studenților pentru carieră în UE

Termen limită: 20 martie 2020

Sistemul de Ambasadori ai studenților pentru carieră în UE implică găsirea unor modalități inovatoare de promovare a oportunităților pe care le oferă instituțiile UE.

Cine poate candida

- cetățeni ai UE;

- înscriși și prezenți la o universitate pe durata desfășurării activității de ambasador (octombrie 2020 - septembrie 2021);

- fluenți în limba engleză și într-una din limbile țării în care studiază;

- disponibili pentru a participa la cursul obligatoriu de formare de o zi, în octombrie 2020.

Ce face un ambasador al studenților pentru carieră în UE

- acționează ca punct de contact pentru studenții interesați de carierele UE;

- caută grupuri țintă și contactează media din universitare;

- stabilește liste de adrese și distribuie informații despre carierele UE pe canale adecvate;

- oferă prezentări, participă la evenimente privind cariera universitară și găsește lectori interesanți;

- îndeplinește sarcini lunare și raportează în mod regulat activitățile;

- gestionează și monitorizează în mod regulat o pagină dedicată pe Facebook/prezența online.

Mai multe informații sunt disponibile aici.

  

Premiul "Tânărul european al anului"

Termenul limită pentru înscrieri: 14 februarie 2021, 23:59 CET.

În fiecare an, Fundația Schwarzkopf acordă, în cooperare cu Parlamentul European al Tinerilor, premiul "Tânărul european al anului".

Cu această ocazie, este nominalizat un tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, în anul de primire a premiului, care lucrând pentru o societate europeană pluralistă, deschisă și solidară sau luptând împotriva nedreptăților și a tuturor formelor de discriminare face din Europa un loc mai bun.

Candidații trebuie să aibă rezultate remarcabile și să dorească să își promoveze în mod activ ideile în viitor.

Premiul, care se ridică la suma de 5.000 de euro, va fi folosit pentru a finanţa un stagiu de practică de şase luni pe lângă un membru al Parlamentului European sau în cadrul unei alte instituţii europene. Este posibil, de asemenea, ca premiul să fie folosit la finanţarea unui proiect care promovează integrarea europeană și solidaritatea.

Mai multe informații sunt disponiobile aici.

 

Concurs foto EEA cu premii - Redescoperă natura

Termen limită: 30 septembrie 2020

Lansat de Agenția Europeană de Mediu (AEM), concursul foto "Redescoperă natura" invită cetățenii din țările eligibile, începând cu vârsta de 18 ani, să se reconecteze cu natura și să surprindă toate minunile acesteia cu ajutorul unei aparat foto. 

Participanții pot prezenta fotografii care descriu oricare dintre următoarele trei categorii:

- Prim-planuri ale naturii;

- Natura la ușa mea;

- Perspectivă asupra naturii.

Câștigătorii concursului vor primi un premiu de 1.000 de euro pentru fiecare categorie și 500 de euro pentru Premiul publicului și Premiul pentru tineret.

Premiul pentru tineret va fi acordat pentru fotografia câștigătoare, selectată dintre fotografiile prezentate de candidaţii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani (născuți între anii 1996, inclusiv și 2002, inclusiv) la oricare dintre cele trei categorii ale concursului.

Toţi finaliștii vor avea fotografiile expuse pentru votul publicului, fotografii care pot fi prezentate, de asemenea, în viitoarele materiale digitale și tipărite ale AEM și partenerilor săi europeni.

Publicul va putea să voteze în perioada 19 octombrie - 2 noiembrie 2020.

Participanții pot să trimită maximum cinci fotografii până la data de 30 septembrie 2020, 23:59 CEST.

Mai multe informații găsești aici.

 

Europa on track 8: Change is within YOUth! All aboard the Activism Express

Termen limită de aplicare: 22 noiembrie 2020

Perioada de desfășurare: 8 aprilie - 6 mai 2021.

Europe on Track - „Europa pe drumul cel bun” este un proiect al AEGEE, condus de tineri voluntari, care își propune să creeze un spațiu pentru discuții, să sensibilizeze și să capteze opiniile tinerilor din Europa privind probleme sociale importante.

Anul acesta, accentul va fi pus pe activismul politic, subiect supus atenției unui număr de 2000 de tineri din Europa prin intermediul temei amintite. Șase ambasadori împărțiți în trei echipe vor călători cu trenul în 21 de orașe europene, timp de o lună, pentru a susține ateliere, a intervieva tineri și a organiza evenimente în cooperare cu 200 de voluntari. În plus, 2 ambasadori online vor organiza ateliere online în aceeași perioadă, pentru a ajunge la mai mulți tineri de pe tot continentul!

Criterii de eligibilitate:

- Tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani;

- Candidați din întreaga lumea; solicitanții din Europa sunt puternic încurajați să participle;

- Persoane responsabile, implicate și de încredere;

- Persoane cu mintea deschisă, proactive și cu spirit de inițiativă.

Cheltuieli care sunt acoperite pentru ambasadori (offline):

- Transport în timpul călătoriei;

- Cazare și masă pentru fiecare oprire;

- Călătoria de acasă la locul de instruire și de la locul de evaluare acasă poate fi rambursată în anumite condiții;

-Toate activitățile legate de proiect și transportul local.

Cheltuieli neacoperite:

- Taxe de viză - echipa va încerca să reducă costurile oferind scrisori de invitație;

- Asigurare de sanatate;

- Bani de buzunar - pe baza experiențelor anterioare, pentru călătorie va fi necesară o sumă de 200 de euro (+/- în funcție de obiceiurile personale privind cheltuielile).

Mai multe informații sunt disponibile aici.

 

 

Concurs de antreprenoriat al tinerilor cetățeni

Tinerii din întreaga lume care vor să creeze schimbări pozitive în comunitățile lor, care au idei de afaceri inovatoare care contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă sunt invitați să își prezinte cele mai bune idei și proiecte în cadrul celor 2 categorii:

* Antreprenoriat – tineri cetățeni (13 – 19 ani);

* Antreprenoriat – cetățeni adulți (peste 30 de ani).

Candidaturile pot fi depuse pentru:

“Cea mai bună idee”: idei inovatoare și planuri de implementat.

“Cele mai bune proiecte”: companii existente care au demonstrat impact social.

Zece finaliști din fiecare din cele două categorii vor fi stabiliți în conformitate cu algoritmul "Indicator de activitate personală". Aceștia trebuie să prezinte un videoclip de cel mult 3 minute despre ideea/proiectul lor. Un juriu va selecta dintre finaliști trei câștigători (Marele Premiu, Premiul II și Premiul III) pentru fiecare categorie.

Premiul publicului va fi acordat candidatului cu cel mai mare număr de voturi din fiecare din cele două categorii.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii virtuale în data de 10 decembrie 2020.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 30 septembrie 2020. Termenul limită  pentru vot și comentarii online este 30 octombrie 2020.

Mai multe informații găsiți aici.

 

Concursul de design pentru “Eticheta calității privind informarea tinerilor europeni”

Termen limită: 15 iulie 2020, 12:00 AM

ERYICA – Agenția Europeană pentru Informarea și Consilierea Tinerilor invită tinerii să participe la concurs și să creeze “Eticheta calității privind informarea tinerilor europeni”.

Istoria ultimilor ani a arătat că avem din ce în ce mai multe informații și de multe ori este dificil să știm care sunt sursele de informare de încredere, care dintre informațiile oferite sunt fiabile. Și tinerii se confrunta cu acestă situație și trebuie ajutați să recunoască cu ușurință sursele de încredere și să fie critici privind informațiile citite.

In acest context, “Eticheta calității privind informarea tinerilor europeni” abordează această provocare și poate deveni un simbol vizibil care indică tinerilor că anumite informații sunt verificate, adevărate și imparțiale și nu necesită verificări suplimentare.

Pentru a participa tinerii trebuie să creeze reprezentarea vizuală a “Etichetei calității privind informarea tinerilor europeni”, care poate fi un logo sau o pictogramă, care poate fi afișată de serviciile de informare și pe produsele de informare destinate tinerilor. Trebuie să fie o imagine ușor de recunoscut și potrivită pentru tineri, care transmite fiabilitatea informațiilor pe care le certifică în toată Europa.

Câștigătorul va fi premiat cu o cameră GoPro Hero, iar o alta creație remarcabilă va primi un smartwatch Xiaomi Amazfit.

Mai multe informații găsiți aici.

 

Concurs internaţional de eseuri pentru tineri : O scrisoare de la mine în 2030

Termen de înscriere: 15 iunie 2020

Acest concurs pentru tineri este sponsorizat de Fundaţia Goi Peace şi UNESCO. Scopul concursului este de a inspira societatea să înveţe de la tineri şi să se gândească la modul în care fiecare dintre noi poate aduce o schimbare în lume.

Temă:

Tema din acest an a concursului este „O scrisoare de la mine în 2030”.

Imaginează-ți cum ar fi o lume ideală peste zece ani.

Scrie o scrisoare de la tine în 2030 către tine, în prezent (2020), în care descrii starea lumii, modul în care trăiesc oamenii și ce faci tu în societate. De asemenea, include orice mesaj important pe care dorești să ți-l transmiți pentru prezent.

Premii:

Următoarele premii vor fi oferite la categoria Copii, respectiv categoria Tineret:

- Premiul I: Diplomă şi premiu în valoare de 100,000 Yeni (aproximativ 900 USD începând cu februarie 2020) și un cadou (o persoană) – Câştigătorul premiului I va fi invitat la ceremonia de premiere de la Tokyo, Japonia, în noiembrie 2020 și va primi Premiul Ministrului Educației. Costurile de călătorie vor fi acoperite de organizatori;

- Premiul II: Diplomă şi premiu în valoare de 50,000 Yeni (approx. 450 USD începând cu ianuarie 2020) (2 persoane);

- Premiul III: Diplomă şi un cadou (5 persoane);

- Menţiune: Diplomă şi un cadou (25 de persoane).

Detalii găsești aici.

 

Ești student sau masterand la o facultate cu profil economic?

Participă la competiția ACCA și câștigă premii

ACCA organizează o competiție pentru studenți cu teme de finanțe-contabilitate pe 22 și 23 Mai 2020.

Concursul va consta într-un test online cu răspunsuri grilă într-un timp limită de 30 minute.

Pentru a primi link-ul de test în ziua concursului trebuie să te înscrii în competiție până pe 20 mai 2020.

Vezi formular înscriere în competiție

Cine poate participa la această competiție?

- studenții în an terminal la facultățile cu profil economic,

- masteranzii în anul 1 sau 2 la programele de master cu profil economic.

Ce poți câștiga?

Locul 1 - Smartphone HUAWEI P20 PR

Locul 2 - Camera GO PRO HERO 7 Silver

Locul 3 - Fitbit bracelet Versa

În plus, participanții cu rezultate bune (mai mult de 40% din răspunsuri corecte) vor primi discount-uri speciale pt certificarile ACCA.

 

Ordonanța 42/2020 în Monitorul Oficial - Credite cu dobândă zero pentru mici afaceri

În data de 4 aprilie 2020, s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonața de Urgență a Guvernului (OUG) 42/2020, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea accesa credite bancare cu plafoane maxime de la 500.000 lei la 800.000 de euro fiecare, cu dobânzi zero și cu garanții de stat, pentru a putea fi accesate mai ușor, în contextul situației coronavirus COVID-19.

Durata maximă a finanţărilor este de 6 ani în cazul creditelor pentru investiţii şi de 3 ani în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 3 ani.

Ministerul Finanțelor Publice va acoperi prin granturi 100% din dobânzile, comisioanele de administrare și risc pentru liniile de credit/capital de lucru, precum și pentru creditele de investiții.

Informații suplimentare disponibile găsiți aici.

 

CDE EuroInfoGhidaduce în atenția danubienilor un anunț legat de Competiția TEPSA 2020

Aveți toate detaliile legate de profilul și calendarul competiției în mesajul de mai jos.

Succes!

 

Dear Sir or Madam,

The Trans European Policy Studies Association (TEPSA) is currently organising the third edition of its student contest on the theme of “solidarity in the EU”, open to high-school, undergraduate, and graduate students.

We believe this training can provide students with first-hand insight into the functioning of the EU. For this reason, we would kindly ask you to share this call in your network and/or with your students.

Interested students should submit a short essay (for high-school and undergraduate students) or a short policy brief (for graduate students) reflecting on the theme of solidarity in the EU. The best papers will be published by TEPSA and three winning authors (one in each category) will be invited to participate free of charge in one of TEPSA’s EU@Work seminars scheduled to take place in Brussels in June (EU@Work Seminar for MA students and graduates) and July 2020 (EU@Work Seminar for undergraduate students), with travel and accommodation costs covered [1].

Detailed guidelines for the papers and more information on the seminars can be found here.

The paper should be submitted no later than Friday 3 April 2020 (midnight) to pol.vila@tepsa.eu with “Student contest_LAST NAME” as the subject of the email. For any questions on the contest, please send an e-mail to pol.vila@tepsa.eu.

[1] TEPSA will only reimburse the travel and accommodation costs of participants coming from the eligible countries under the EfC programme: all member states of the EU; Albania; Bosnia and Herzegovina; Kosovo; Montenegro; North Macedonia; and Serbia.

Website: www.tepsa.eu

Follow TEPSA on Twitter and Facebook

 

DiscoverEU - Amânată până la noi dispoziții

Ai 18 ani (născut/ă între 1 iulie 2001 și 30 iunie 2002) și ești cetățean al Uniunii Europene? Candidează pentru un permis de călătorie DiscoverEU!

DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experiențe inedite. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), vei putea admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie.

Mai multe informații găsești aici.

 

Studii postuniversitare la Institutul Universitar European

Termenul limită pentru depunerea formularelor de înscriere la programele postuniversitare este 31 ianuarie, în fiecare an.

Institutul Universitar European (IUE) propune cursuri avansate de formare pentru doctoranzi. IUE desfăşoară activități de cercetare dintr-o perspectivă europeană (cercetare fundamentală, cercetare comparată şi cercetare comunitară).

Programele de doctorat sunt oferite în următoarele departamente:

- Departamentul de istorie şi civilizaţie

- Departamentul de ştiinţe economice

- Departamentul de ştiinţe juridice

- Departamentul de ştiinţe politice şi sociale

Studenţii pot studia pentru o perioadă cuprinsă între un an și trei ani. Trei ani pentru pregătirea doctoratului în cadrul Institutului; un an de studiu în drept comparat, european şi internaţional (LI.M.); sau, în cazuri excepţionale, un an sau doi ani de pregatire pentru doctorat în cadrul Institutului înaintea susţinerii tezei la universitatea de provenienţă a studentului.

Candidaţii trebuie să cunoască bine două limbi oficiale ale Uniunii Europene. Ei trebuie să propună un proiect de teză care să se încadreze în aria de cercetare acoperită de Institut. Îndrumări pentru conceperea propunerii de cercetare pot fi găsite pe formularul de înscriere (pe verso).

Detalii găsiți aici.

 

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni

Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul Internaţional Charlemagne din Aachen invită tinerii din toate statele membre ale UE să participe la un concurs privind dezvoltarea şi integrarea UE, precum şi aspecte legate de identitatea europeană.

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni' se acordă proiectelor care:

- promovează înţelegerea europeană şi internaţională,

- favorizează dezvoltarea unui sentiment comun al identităţii şi integrării europene,

- reprezintă modele pentru tinerii care trăiesc în Europa,

- oferă exemple concrete de cetăţeni europeni care trăiesc împreună în aceeaşi comunitate.

Proiectele pot fi scrise și înscrise în concurs în oricare dintre limbile oficiale ale UE.

Proiectele înscrise în concurs trebuie să fi fost începute şi să fi fost finalizate între 1 ianurie 2019 și 31 ianuarie 2020 sau să fie în curs de desfăşurare.

Premii:

Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 7.500 de euro, premiul doi este în valoare de 5.000 de euro şi premiul trei este în valoare de 2.500 de euro.

Reprezentanţii celor 28 de proiecte naţionale selectate vor fi invitaţi la ceremonia de decernare a premiilor, la Aachen, Germania, în data de 19 mai 2020.

Ca parte a premiului, laureaţii vor fi invitaţi să viziteze Parlamentul European (de la Bruxelles sau Strasbourg).

Detalii găsiți aici.

 

DiscoverEU

DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experiențe inedite. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), vei putea admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Tinerii interesați au la dispoziție două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie.

Ești cetățean al Uniunii Europene și ai 18 ani? DiscoverEU își oferă șansa de a merge într-o călătorie care îți va permite să experimentezi libertatea de circulație în UE, să descoperi diversitatea Europei, să afli mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia și să intri în contact cu oameni de pe tot continentul. În plus, DiscoverEU îți permite să îți dezvolți competențe utile pentru viitor, cum ar fi independența, încrederea și deschiderea către alte culturi.

Când are loc următoarea rundă de înscrieri?

Înscrierile următoare vor începe joi, 7 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET) și se vor încheia joi, 28 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET). În ziua Z va apărea pe această pagină butonul „Înscrie-te acum”!

Pentru a fi eligibil, trebuie:

• să te fi născut între 1 ianuarie 2001 (inclusiv) și 31 decembrie 2001 (inclusiv);

• să ai cetățenia uneia din țările fac parte din Uniunea Europeană la data luării deciziei de atribuire;

• să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate sau al pașaportului.

Apoi va trebui să răspunzi la un quizz (cu excepția cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup).

Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 1 aprilie 2020 și 31 octombrie 2020.

Mai multe informații găsești aici.

 

Studenţii sunt invitaţi să se înscrie în programul gratuit al Kennedy Academy for Students

Termen limită de înscriere: 6 noiembrie 2019 (23:59, ora României). Înscrierea se poate face online aici.

Kennedy Academy for Students se adresează studenţilor creativi şi care vor să fie cetăţeni implicaţi în societate. 20 de tineri au şansa de a fi recrutaţi online şi de a participa gratuit la ateliere practice de lucru şi vizite instituționale.

Studenţii vor avea ocazia să înţeleagă procesul de funcţionare a ONG-urilor, a sistemului public din care fac parte acestea şi de interacţiune la nivel naţional între aceste asociaţii şi instituţii publice. La sfârşitul programului, studenţii vor avea şansa de a împărtăşi noile cunoştinţe cu alţi studenţi, colegi şi profesori şi de a-şi pune în practică propriile idei.

Competiţia este deschisă tinerilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

- Locuiesc în România;

- Sunt, la momentul înscrierii, studenţi la o universitate, la orice profil, înscrişi la licenţă, master sau doctorat, locuiesc în mediul rural şi urban;

- Sunt înscrişi într-o asociaţie studenţească în România;

- Au minimum 20 de ani şi maximum 27 de ani împliniţi în momentul începerii programului (12 decembrie 2019);

- Au cel puţin un nivel mediu de limba engleză;

- Sunt creativi, implicaţi civic şi au rezultate universitare bune;

- Demonstrează interes faţă de tematica programului.

Succes!

 

Fundația Rockefeller și Academia Acumen au lansat o competiție adresată studenților privind inovarea socială

Acumen, cu sprijinul Fundației Rockefeller, își propune să adune studenții inovatori pentru a rezolva problemele asociate sărăciei printr-o platformă de provocare globală. Prin intermediul acesteia, echipe de studenți din întreaga lume se reunesc pentru a explora domeniile care oferă oportunități, a dezvolta idei și a se pregăti pentru finanțare și mentorat.

Participanți trebuie să dezvolte o soluție inovatoare la o problemă asociată sărăciei și să o sprijine pentru a avea șansa de a câștiga până la 20.000 USD. În plus, pot câștiga o invitație la o comunitate de antreprenori și investitori care îi pot ajuta să transforme ideea într-o afacere de succes. Înscrierile se fac până la data de 15 octombrie 2019.

În cadrul competiției poate participa orice echipă formată din două sau mai multe persoane. Cel puțin un membru al echipei trebuie să fie înscris activ într-o instituție de învățământ superior.

Detalii aici.

  

Concurs de eseuri pentru tineri

Termen limită pentru înscriere: 16 august 2019

Direcția Generală pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri a Comisiei Europene a lansat concursul de eseuri pentru tineri care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani din statele membre ale Uniunii Europene și țările partenere COSME.

Concursul cu premii este împărțit în două runde:

- Runda 1: apel deschis pentru depunea unui speech.

- Runda 2: participanții selectați susțin speech-ul lor de inaugurare, iar jurnaliștii le cer mai multe detalii despre ideile lor. Primii 10 selectați vor primi încă trei întrebări și li se va solicita să dezvolte ideile din discursul lor.

Participanții trebuie să scrie un eseu în limba engleză, de maximum 2.500 de cuvinte, pe tema: „Redactează speech-ul pe care l-ai susține în calitate de nou comisar pentru antreprenoriat și IMM-uri pentru antreprenorii europeni”.

Concursul este parte a Săptămânii europene a IMM-urilor, o campanie anuală paneuropeană pentru promovarea antreprenoriatului în Europa.

Evenimentele emblematice ale Săptămânii sunt Adunarea IMM-urilor și ceremonia decernării Premiilor pentru promovarea întreprinderilor europene.

Mai multe informații găsiți aici.

  

Concursul "MY World 360°"

Termen limită pentru depunerea candidaturii : 15 august 2019

My World 360°” invită tinerii de pretutindeni să devină creatori de media 360° și să împărtășească punctele lor de vedere privind relevanța Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în comunitățile lor, factorilor de decizie, pentru a inspira oamenii să acționeze în direcția acestor obiective.

"MY World 360°", un parteneriat între Campania privind ODD a Organizației Națiunilor Unite, Digital Promise Global și Oculus.

Cele mai bune povestiri vor fi prezentate la Adunarea Generală a ONU din septembrie 2019.

Cum candidezi

• dacă ai între 18 și 24 de ani, trimite povestea ta, împreună cu o declarație de artist (descriere a videoclipului în maximum 100 de cuvinte);

• pentru elevii sub 18 ani, educatorii/adulții care lucrează cu elevii trebui să distribuie creațiile media ale elevilor lor;

• dacă este posibil, toate videoclipurile trebuie postate mai întâi pe vimeo.com (dacă nu poți posta videoclipul tău pe Vimeo, îl poți încărca sau poți oferi link-ul acestuia de pe o altă platformă de distribuire, cum ar fi Google Drive);

• dacă trimiți un format media diferit de formatul video, trebuie să adaugi link-ul aferent al postării materialului media.

Mai multe informații găsești aici.

 

Simulare: Model ASEM 

Termen limită pentru depunerea candidaturii : 12 august 2019, 23:59 GMT (13 august 2019, 00:59 CET)

Simularea ASEM reprezintă o introducere în lumea diplomației, a negocierilor și a relațiilor internaționale. Fiind o simulare a reuniunii miniștrilor de externe ASEM (ASEMFMM), aceasta oferă posibilitatea de a juca rolul miniștrilor de externe ASEM și alături de alți studenți, de a discuta și de a face schimb de idei privind problemele politice actuale și bi-regionale. De asemenea, este o oportunitate de a întâlni și de a interacționa cu miniștrii de externe și membrii delegațiilor ASEM, precum și cu reprezentanții misiunilor diplomatice ASEM și ai organizațiilor internaționale.

A 9-a Simulare ASEM va avea loc în perioada 11-16 decembrie 2019, la Madrid, Spania .

Cine poate candida:

• cetățeni ai uneia dintre cele 51 de țări partenere ale reuniunii Asia-Europa (ASEM);

• studenți de la toate nivelurile de studii (care urmează cursuri de licență, absolvenți, etc.), indiferent de domeniul studiat, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani;

• care cunosc foarte bine limba engleză.

Mai multe informații găsești aici.

 

Examen de acces la profesiile de expert contabil și contabil autorizat, 5-6 octombrie 2019

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 13 septembrie 2019

Ai studii în domeniu și îți dorești să obții o titulatură cu renume care să îți ofere oportunitatea unei cariere de success, cu realizări profesionale și câștiguri financiare competitive? Atunci interesează-te cum poți deveni expert contabil și contabil autorizat.

Accesează pagina CCOC sau direct pagina web a CECCAR și explorează informațiile oferite.

Succes!

Examenul de acces la stagiu:

- Regulament privind accesul la profesia de expert contabil şi de contabil autorizat

- Programa aferentă examenului de acces la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil

- Programa aferentă examenului de acces la stagiu în vederea obţinerii calităţii de contabil autorizat

- Dosarul de înscriere la examenul de acces la stagiu

- Sesiuni de examen de acces la stagiu

- Calendar cursuri

Efectuarea stagiului:

- Regulament privind efectuarea stagiului şi examenul de aptitudini în vederea accesului la calitatea de expert contabil şi de contabil autorizat

Echivalarea disciplinelor din cadrul programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu:

- Conținutul dosarului depus de facultățile de profil

- Instituțiile de învățământ superior care au încheiat cu CECCAR protocoale de colaborare

- Conţinutul dosarului de echivalare a examenului de admitere, categoria expert contabil

 

Concurs video pentru tineri la nivel global privind schimbările climatice

Dată limită: 28 iulie 2019, ora 23.00 GMT

Ai între 18 și 30 de ani și vrei să salvezi planeta? Participă la Concursul video pentru tineri la nivel global privind schimbările climatice și poți câștiga o călătorie dus-întors la Conferința Părților ( COP 25) de la Santiago, Chile, în decembrie 2019, dar și posibilitatea activării în calitate de tânăr reporter pe lângă echipa de știri a UNFCCC unde vei pregăti materiale video, articole și vei face postări în social media.

Filmele câștigătoare vor fi prezentate la Summitul SG Climate de la New York, în septembrie. Toate filmele vor fi disponibile online și vor putea fi vizionate în timp ce competiția tvebiomovies continuă să se deruleze.

Concursul este organizat de Programul de Granturi Mici GEF-PNUD împreună cu secretariatele Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice, Convenției ONU privind combaterea deșertificării și Convenției privind diversitatea biologică.

Detalii găsești aici.

Succes!

 

Concurs de eseuri: "Țara mea, lumea noastră în 2030"

Termen limită: eseurile trebuie prezentate până la data de 15 martie 2019, miezul nopții ora locală.

Cu ocazia alegerilor europene din 2019, Dialogue of Civilizations Research Institute (DOC) invită studenții și tinerii să reflecteze asupra viitorului Europei participând la concursul de eseuri cu tema "Țara mea, lumea noastră în 2030". Aceștia vor avea șansa de a câștiga o bursă de școală de vară.

Concursul reprezintă o oportunitate pentru participanți de a-și împărtăși opinia privind modul în care văd ei viitorul țării lor și al Europei.

Cine poate candida

Tineri din statele membre ale Consiliul Europei și CSI, care au cel mult 27 de ani.

Cum candidezi

Participanții trebuie să prezinte un eseu despre viitorul Europei.

Eseul trebuie să fie scris în limba engleză și să conțină un numar de maximum 5.000 de cuvinte (inclusiv notele de subsol).

Premii

Premiul "Cel mai bun eseu" este o bursă integrală în valoare de până la 3000 de euro pentru o școală de vară la alegerea participantului.

Premiile "Cele mai bune eseuri" pentru participanți sub 18 ani, sub 23 de ani și sub 27 de ani. Caștigătorii premiului întâi din aceste categorii vor primi un laptop. Următorii câștigători din fiecare categorie vor primi un iPhone.

Participare la Forumul de la Rodos, din Grecia, 11-12 octombrie 2019. DOC va găzdui câștigătorii concursului de eseuri, iar aceștia vor fi invitați să țină o prelegere în fața unei public internațional de nivel înalt.

Fundația pentru pace Guerrand-Hermes va invita autorul celui mai bun eseu să țină o prelegere la Forumul Spirit of Humanity care va avea loc în perioada 29 mai - 2 iunie 2019.

Câștigătorii vor fi invitați să participe și să-și prezinte activitatea la Forumul Rising Global Peace, care va avea loc în Coventry, Orașul păcii și reconcilierii și Orașul culturii din Marea Britanie în 2021, în perioada 13-14 noiembrie 2019.

Mai multe informații găsiți aici.

 

Erasmus+ Volunteering Awards

Erasmus+ Volunteering Awards oferă tinerilor, care efectuează stagii de voluntariat în străinătate, posibilitatea de a-și împărtăși experiența altor tineri din Europa.

Participanții trebuie să realizeze un film video de 1 minut prezentând experiența lor de voluntariat și să îl posteaze pe site-ul concursului .

Un juriu va alege cele mai creative filme video, care au și cele mai multe like-uri pe Facebook.

Cele mai bune unsprezece povești prezentate până la data de 18 martie 2019 vor fi premiate cu două permise Interrail sau city break-uri în Barcelona (Spania), Cipru, Dubrovnik și Zadar (Croația), Lisabona (Portugalia), Marsaxlokk (Malta), Palma de Mallorca (Spania), Praga (Republica Cehă), Salzburg (Austria), Santa Severa (Italia), Valencia (Spania). În plus, poți să iei un prieten cu tine!

Toți câștigătorii vor fi invitați să participe la Săptămâna Europeană a Tineretului de la Bruxelles, la începutul lunii mai, avand acoperite cheltuielile de călătorie si cazare.

Condiții de participare:

- să ai un card European Youth Card sau să fii voluntar SEV;

- să fii înregistrat pe portalul Corpului european de solidaritate .

Mai multe informații găsiți aici.

 

Concurs de fotografie pe Instagram: #IamEurope

Termen limită de depunere a candidaturilor: 1 aprilie 2019, ora prânzului CET.

Parlamentul European invită orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, care locuiește într-o țară din UE (inclusiv Marea Britanie), să prezinte un portret care imortalizează chipuri ale Europei. Participanții au șansa de a câștiga o călătorie la Ziua Porților Deschise de la Parlamentul European de la Bruxelles, din data de 4 mai 2019.

Cine poate participa

Participanții eligibili trebuie să locuiască într-o țară a UE (inclusiv Marea Britanie), să aibă peste 18 ani, să dețină drepturi de autor pentru fotografiile lor, să aibă un cont public de Instagram și să poată călători la Bruxelles, Belgia, în data de 4 mai 2019.

Cum poți participa

Participanții trebuie să prezinte o imagine cu ei înșiși sau cu o personă specială pentru ei și să spună povestea din spatele imaginii.

Când postează fotografia, aceștia trebuie să folosească hashtag-ul #iameurope și să adauge @europeanparliament.

Participanții trebuie să se înscrie pe platforma pentru alegeri europene: thistimeimvoting.eu.

Premii

Vor fi șase câștigători: cinci aleși de organizatori și unul de participanți. În timpul concursului, unele dintre cele mai bune fotografii vor fi regrupate în contul de Instagram al Parlamentului Instagram, iar cea care va primi cele mai multe like-uri va fi fotografia câștigătoare aleasă de participanți.

Fotografiile câștigătoare, împreună cu o selecție mai largă a celor mai bune portrete prezentate, vor fi expuse în Parlamentul European de la Bruxelles, ca parte a unei expoziții la care vor fi invitați cei șase câștigători, în data de 4 mai 2019.

Mai multe informații găsiți aici .

 

EU Datathon 2019

The third edition of the EU Datathon has been officially launched on 28 January 2019 by the Publications Office of the European Union, in partnership with the Romanian Presidency of the Council of the European Union.

The EU Datathon is a growing-in-popularity event aiming to further stimulate the use of open data issued by the European Union. It allows competitors to showcase their data skills and innovative ideas. Furthermore, it offers them the opportunity to network and gather support in order to continue developing their ideas after the competition.

Who can participate

The rules are based on Article 206 and 207 of the financial regulation. The competition will respect the principles of transparency and equal treatment.

- The EU Datathon 2019 is open to anyone (statisticians, economists, researchers, computer programmers, data journalists, data community activists, data scientists, graphic and interface designers, IT project managers, university students and PhD students, etc.) who is interested in creating a profit or non-profit (social) business model through data exploration and/or in creating open data prototype products based on open and public data.

- The EU Datathon 2019 is open to teams based in the EU or in European Free Trade Association countries. Teams can be composed of one or more individuals, one or more companies or one or more other legal entities.

- Finalists from the EU Datathon 2017 and EU Datathon 2018 can only participate with a new project for this year’s competition.

- The EU Datathon 2019 is not open to staff working in the EU Institutions, Agencies, bodies and partnering organisation.

Teams register their project descriptions for their mobile or web application using the online registration form at the latest by 23:59:59 (CET) on 24 March 2019.

The prizes

The competition is supported by the European Parliament’s Preparatory Action “Linked Open Data in the European Public Administration” and the European Commission ISA² programme (Interoperability solutions for public administrations, businesses and citizen). Joining the 2019 competition gives the opportunity to win one of the cash prizes in each challenge:

- 1st prize EUR 15.000,

- 2nd prize EUR 7.000,

- 3rd prize EUR 3.000,

Mai multe informații găsiți aici.

 

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2019

Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 7.500 de euro, premiul doi este în valoare de 5.000 de euro şi premiul trei este în valoare de 2.500 de euro.

DL: 28 ianuarie 2019

Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul Internaţional Charlemagne din Aachen invită tinerii din toate statele membre ale UE să participe la un concurs privind dezvoltarea şi integrarea UE, precum şi aspecte legate de identitatea europeană.

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni' se acordă proiectelor care:

- promovează înţelegerea europeană şi internaţională,

- favorizează dezvoltarea unui sentiment comun al identităţii şi integrării europene,

- reprezintă modele pentru tinerii care trăiesc în Europa şi oferă exemple concrete de cetăţeni europeni care trăiesc împreună în aceeaşi comunitate.

Criterii de participare:

- participanţii trebuie să aibă vârsta între 16 şi 30 de ani;

- să fie cetăţeni sau rezidenţi ai unuia dintre cele 28 de state membre ale UE;

- participanţii se pot înscrie individual sau în grupuri, iar in cazul grupurilor și proiectelor transnaționale, proiectul poate fi depus în țara care are o mai mare legătură cu proiectul.

Mai multe informații găsești aici.

 

Cum să primești poate cel mai bine plătit job din Marketing la CAROLI FOODS GROUP SRL

Termen limită: 3 ianuarie 2018

Vino cu IDEEA care va promova cel mai bine gama de produse Maestro din ingrediente 100 % naturale şi te poţi angaja în Departamentul de Marketing de la Caroli pentru 3 luni, pe 10.000 de dolari pe lună.

Dacă ideea ta va fi aleasă, trei luni vei participa activ la implementarea acesteia, lucrând cu echipa 2 ore pe zi. Poţi trimite ideea ta fie în format video (maxim 60 de secunde), fie într-o prezentare (maxim 5 slideuri).

Oricine se poate înscrie în competiţie, trebuie doar să fie creativ şi să trimită ideile până pe 3 ianuarie 2018.

Intră pe www.celmaibineplatitjob.ro şi fă-ţi cont, apoi trimite-ţi CV-ul şi încarcă ideea pe platformă.

Promovează ideea în Social Media şi strânge cât mai multe voturi.

Detalii găseşti aici.

Succes!

 

European Human Rights Moot Court Competition

In order to provide law students with an opportunity to gain practical experience in the field, the European Law students' Association (ELSA), has launched the 5thedition of the European Human Rights MootCourt Competition in cooperation with the Council of Europe. It will take place between 25 February to 1 March 2018.

The competition, which simulates the procedure of complaints to the European Court of Human Rights, is open to all students from ELSA countries as well as from countries that are members of the Council of Europe.

The simulation of a court trial is often divided into two phases: the written phase and the oral phase. In the written part students, based on a fictive case, draft submissions or memorials on behalf of the applicant and the respondent.

The written phase leads to the oral phase which means simulations of court hearings where students represent the applicant and the respondent. The teams will examine a fictive case and draft written submissions for each party.
The teams will be evaluated based on their written admissions and the best 20 teams will participate in the preliminary rounds and 2 winning teams will compete in the final round at the European final at the European Court of Human Rights in Strasbourg, France.

There is no initial participation fee to enter the moot court competition. However, the teams that are qualified to the Final Round have to pay a participation fee that covers accommodation and meals. Each member of the team participating at the Final Round has to pay a participation fee of 300 EUR/ person once ELSA International has sent an invoice. Additionally, every team coach may select the option for 400 EUR including accommodation or 100 EUR excluding accommodation. Travel expenses are not included in the participation fee.
Each member of the winning team will be awarded with a one-month traineeship at the European Court of Human Rights in Strasbourg. The Best Overall Orator will be awarded with a traineeship at the Council of Europe Liaison Office with the European Union in Brussels.
For those who will win the Council of Europe prize and the prize for the Best Overall Orator, ELSA will cover up to 400 EUR of the accommodation costs per person.
Each team registered for the competition can submit up to three clarification questions concerning the case, that will be forwarded and answered by the Case Authors.
Deadline for teams to register: 18th November 2018, 23:59 CET.
Deadline for sending questions: 21st November 2018, 23:59 CET.
Deadline for written submission: 23rd November 2018, 23:59 CET.

Find out more on the official website of the European Human Rights Moot Court Competition

 

Facebook #EUmovers Competition

Deadline to submit entries: 21 December 2018 (midnight CET).

The European Commission's Directorate General for Employment, Social Affairs and Inclusion (DG EMPL) is inviting citizens and residents of the European Union (EU), from 18 years old, to share their stories around the theme of free movement and social security coordination.

Participants will have to submit either a video or image, as well as a caption, reflecting the benefits or their experience of free movement and social security coordination such as, but not restricted to:

• Studying, working or retiring in any EU country other than your own;
• Cultural integration;
• Increased diversity;
• Contribution to growth and innovation;
• Decreased labour shortages;
• Access to basic healthcare anywhere in the EU;
• Protection of pensions, unemployment benefits and family benefits anywhere in the EU.

Up to 3 submissions per participant are allowed.
After the deadline, selected entries will be open to public vote for 2 weeks on the EURES Facebook page.

Prize
An independent jury will then select five winners from shortlisted participants.
Each of them will be awarded a €500 travel voucher for travel within the EU; attendance at the official award ceremony in Brussels; flights to and accommodation in Brussels for the award ceremony.

All details are available here.

 

Concursul Costin Murgescu 

Data limită a înscrierii în concurs este 1 noiembrie 2018, tot aceasta fiind și data limită de trimitere a eseurilor.

Câştigătorul va fi anunţat pe 17 decembrie 2018 pe site-ul FGDB.

Premiul concursului constă într-un cec echivalent cu 3.000 euro.

Cerinţe de eligibilitate pentru participanţi:

- Cetăţenie română;

- Vârsta: până la 30 de ani împliniți la data de 1 noiembrie 2018 (de exemplu un participant cu vârsta de 29 de ani și 11 luni la aceasta data este acceptat în competiție);

- Educaţie: student încris într-un program de master sau de doctorat al unei universităţi din România sau din străinătate (științe economice, sociale, politice sau științe exacte);

- Un participant poate înscrie în concurs un singur eseu;

- Un eseu participant poate avea doar un singur autor;

- Același autor se poate înscrie la mai multe ediții ale concursului, dar nu se poate înscrie cu aceeași lucrare. În cazul în care un autor se va înscrie la concurs de mai multe ori, organizatorii vor verifica dacă se repetă titlul sau textul eseului;

Eseul

a. Subiect (abordat pluridisciplinar):

- o problemă economică inspirată de evoluțiile socio - politice contemporane;

- o idee originală privind fenomene economice în contextul globalizarii, reconfigurările pozițiilor - cheie ale statelor lumii într-o perioadă de globalizare crescândă și de adâncire a diverselor conflicte și clivaje economice, sociale, politice și culturale;

-identitatea națională, economiile naționale și globalizarea;

-incluziunea financiară.

b. Scris în limba engleză

c. Termen limită: 1 noiembrie 2018 (niciun eseu nu va fi acceptat în concurs după această dată)

d. Mărime şi conţinut: - până la 25 de pagini (exclusiv pagina de titlu, bibliografia, dar incluzând anexele şi referinţele), spaţiul dintre rânduri: 1,5; font: Arial de mărimea 12; pe pagini numărate cu margine de 1 inch - fiecare eseu trebuie sa aibă o pagină de titlu, ce nu va fi considerată ca făcând parte din text, având următoarele informaţii: numele autorului, titlul eseului, numele universităţii unde este înscris autorul, numărul total de pagini al lucrării.

e. Trimiterea eseului: Eseul trebuie transmis către FGDB (prin email la costinmurgescucontest@fgdb.ro) şi un email de confirmare va fi trimis către participanţi.

Mai multe detalii aici.

 

Participă la concursul foto #NoCultureNoFuture și poți câștiga un GoPro Hero6!

Termen limită: 3 septembrie 2018, ora 11:59 CET

Distribuie imagini care ilustrează modul în care celebrarea patrimoniului cultural contribuie la dezvoltarea unei societăți mai fericite și pașnice.

Pentru a participa trebuie să ai peste 16 ani și să ai propriul cont de Instagram.

Poți să distribui câte fotografii dorești, ilustrând modul în care sărbătorirea patrimoniului cultural contribuie la dezvoltarea unei societăți mai fericite și pașnice.

Menționează contul de Instagram al EuropeAid (@ europaid) în fotografiile tale și utilizează hashtag-ul #NoCultureNoFuture!

Câștigătorul va primi un GoPro Hero6!

Mai multe informații aici.

 

Câștigă o Tableta Lenovo Yoga Tab 3 cu CV-ul tău!

Înscrie-te pe site-ul Hipo.ro și realizează-ți un CV până pe 17 septembrie și poți câștiga o Tableta Lenovo Yoga Tab 3 10.1!

Tot ce trebuie să faci este să acorzi 2 minute realizarii unui profil pe site-ul nostru de cariera și vei fi automat înscris în tragerea la sorți pentru premiul menționat.

Cine poate participa?

Candidatii care se înscriu pe www.hipo.ro începând cu data de 12 iunie 2018, ora 00:00 și își completează un CV în proporție de minimum 50% până la data de 17 septembrie 2018, ora 23:59 intră automat în tragerea la sorți. Crearea unui cont nou dureaza mai puțin de 2 minute și se poate face atât prin completarea formularului de pe Hipo, cât și prin importarea datelor din Facebook sau LinkedIn.

Ce trebuie să faci?

Pentru a putea participa la acest concurs, este necesară crearea unui cont nou pe Hipo.ro, validarea și completarea CV-ul pe portalul de carieră în proporție de minimum 50%, în perioada 12 iunie 2018, ora 00:00 - 17 septembrie 2018, ora 23:59. Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorti și anunțați prin email și pe site-ul Hipo.

Adresa de email introdusa trebuie să fie una reala, iar contul trebuie să fie validat dupa primirea emailului de confirmare.

Click aici pentru crearea unui nou cont pe Hipo.ro.

 

Concursul foto-video #BeActive

În cadrul Săptămânii europene a sportului, care se va desfășura în perioada 23 - 30 septembrie 2018 în Europa, Comisia Europeană a lansat concursul foto-video #BeActive.

Cum poți participa?

- acceptă provocarea și realizează o fotografie sau un videoclip despre aceasta;

- distribuie pe una dintre următoarele platforme sociale: Instagram sau Twitter;

- adăugă hashtag-ul #BeActive.

În total, vor fi 5 competiții la care poți participa. Fiecare competiție este deschisă timp de 2 săptămâni. Nu vor fi acceptate alte candidaturi după ultima zi a fiecărei competiții.

1. Ridicarea fructelor: 9 - 26 august 2018, miezul nopții CET

2. Cursa: 16 - 26 august 2018, miezul nopții CET

3. Selfie cu un copac: 23 iulie - 26 august 2018, miezul nopții CET

4. Doza de verde: 30 iulie - 26 august 2018 miezul nopții CET

Super premii pentru câștigători!

Mai multe informații aici.

 

Zilele europene ale jurnalismului pentru tineret (EYMD) 2018, 16-18 octombrie 2018, Bruxelles

DL: 31 august 2018, 23:59 CET.

Ești tânăr jurnalist, cetățean sau rezident într-un stat membru al UE și ai între 18 și 30 de ani? Ești interesat de tema: “Cum informăm tinerii alegători despre alegerile europene”?

Candidează și poți participa la Zilele europene ale jurnalismului pentru tineret. Poți fi unul dintre cei 57 de tineri jurnaliști care vor participa timp de trei zile la ateliere media, discuții pe teme politice și producție media. Fiecare tânăr jurnalist va realiza un raport pe tema seminarului, prin intermediul unui suport media la alegere: video, foto, radio, print, multimedia sau noi mijloace de comunicare.

Mai multe informații găsiți aici.

 

Proiect cultural european “Să cucerim Praga!”  dedicat studenților și tinerilor sub 28 ani

O nouă ediție (31 August - 6 Septembrie 2018) a proiectului “Să cucerim Praga!” si-a deschis porțile. Alătura-te și tu participanților care vor vizita “orașul celor 100 de turnuri” și ocupă unul dintre locurile disponibile ale proiectului cultural “Să cucerim Praga!”, a 26-a ediție.

Costul proiectului cultural european: 188 euro (include transport, cazare, mic dejun bufet, bilete de vizitare, îndrumare pe parcursul călătoriei și a vizitelor).

Pentru mai multe detalii și pentru înscrieri accesaţi aici.

8 ani de vechime al acestui proiect și 22 ediții organizate până în prezent, vezi prezentarea video a unei ediții trecute a proiectului.

Facebook asociație RomStud Travel

 

Programul DiscoverEU sau cum pot tinerii să călătorească gratis în toată Europa

Comisia Europeană a lansat platforma online de înscrieri pentru Programul „DiscoverEU” prin care tinerii europeni în vârstă de 18 ani pot beneficia de un abonament gratuit de tren de până la 30 de zile valabil în cele 28 de state membre.

Pentru a participa trebuie:

- să ai 18 ani la data de 1 iulie 2018 (adică să te fi născut între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000, inclusiv)

- să ai cetățenia uneia din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene

- să introduce numărul cărții de identitate sau al pașaportului pe formularul on-line de înscriere

- să îți începi călătoria într-unul din cele 28 de state membre ale UE

- să călătorești în perioada 9 iulie-30 septembrie 2018

- să îți planifici o călătorie de cel puțin o zi și maximum 30

- să vizitezi între una și 4 țări străine de pe teritoriul UE

- să îți dorești să devii ambassador al inițiativei DiscoverEU.

Dacă îndeplinești toate aceste criterii, te poți înscrie on-line, în perioada 12 iunie, ora 12:00 (CET) – 26 iunie 2018, ora 12:00 (CET).

Te poți înscrie în nume propriu sau ca membru al unui grup de maximum 5 persoane. În cazul grupurilor, trebuie desemnat un lider. Acesta completează formularul de cerere și răspunde la întrebările din quiz și la întrebarea de departajare. În momentul în care trimite cererea, liderul grupului va primi un cod pe care îl va comunica celorlalți membri pentru a le permite să se înregistreze. Utilizând codul furnizat de lider, membrii grupului se vor înregistra on-line, completând datele lor personale. Toți membrii grupului trebuie să aibă vârsta de 18 ani.

Mai multe informații găsești aici.

PARTICIPĂ LA CONCURSUL FOTO “MY SOCIAL CITY”ȘI TRIMITE O FOTOGRAFIE CARE SĂ PREZINTE PROIECTE SOCIALE ȘI/SAU RELAȚII SOCIALE DIN ORAȘUL TĂU!

DL: 30 iunie 2018

Sunt invitați să participe fotografi amatori sau profesioniști care au cel puțin 18 ani și sunt rezidenți într-unul dintre cele 28 de state membre.

Cei trei câștigători ai premiilor juriului vor primi:

- un echipament foto în valoare de 1500, 1000 și 500 de euro,

- precum și o călătorie de două zile la Bruxelles pentru două persoane,

- un card pentru acces gratuit la 39 de muzee și transport local.

Mai multe informații găsești aici.

 

PREMII DE 20 000 DE EURO ÎN COMPETIȚIA FUTURE MAKERS

Tinerii între 20 și 29 de ani pot aplica la competiția de idei antreprenoriale Future Makers până pe 20 mai 2018.

Ideile trebuie să fie soluţii concrete la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Fie că vorbim de viitorul în agricultură, medicină, turism, comerţ sau alte domenii, ideile de afaceri trebuie să fie realiste, ancorate în viitor şi să genereze impact în comunitate.

Se pot câștiga:

- premii de 20.000 de euro,

- mentorat,

- incubare,

- conectare internaţională.

Înscrierile se fac completând formularul de pe www.futuremakers.ro, secţiunea Aplică.

Înainte de a completa aplicaţia, te rugăm să citesti cu atenție regulamentul competiției
Solicită lămuriri suplimentare pe emailul loredana@futuremakers.ro

Succes!

 

O MARE DE CUVINTE - CONCURS INTERNAŢIONAL DE POVESTIRI SCURTE

Dată limită: 24 mai 2018

Fundaţia Anna Lindh şi Institutul European pentru Mediterana invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani să participe la concurs.

Anul acesta, motto-ul concursului este "Memorie și identitate: Regândirea patrimoniului cultural” și oferă tinerilor oportunitatea de a scrie despre experiența și emoțiile trăite în raport cu patrimonial cultural. Povestirile scurte trebuie să fie originale, de maximum 2500 de cuvinte.

Autorii celor mai bune 15 povestiri vor fi invitați să participe la ceremonia de decernare a premiilor la Barcelona, în data de 19 septembrie 2018 și să participe la diferite activități culturale care vor avea loc în perioada 19-21 septembrie 2018.

Mai multe informații găsești aici.

 

MY SOCIAL RIGHTS PHOTO COMPETITION

Cum percepi drepturile sociale în Europa? Exprimă-ți părerea participând la concursul de fotografie #MySocialRights! Trimite trei fotografii și poți fi unul dintre câștigători! Este șansa ta să participi la European Youth Event 2018!

Detalii poți găsi aici.

Succes!

   

PARTICIPĂ ȘI POȚI CÂȘTIGA PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ESEU AL OMC!

Ești tânăr economist doctorand sau ți-ai dat deja doctoratul? Participă la concursul de eseuri până la data de 1 iunie 2018 și poți câștiga 5000 de franci elvețieni!

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) invită tinerii economiști, care au cel mult 30 de ani, să prezinte:

- un eseu (maximum 15000 de cuvinte) care să abordeze aspecte legate de politica comercială și cooperarea comercială internațională, acordând o atenție deosebită economiei OMC,

- CV-ul la: essay.award@wto.org

Mai multe informații găsești aici.

 

CONCURS DE FOTOGRAFIE!

Dată limită: 22 aprilie 2018, miezul nopții CET.

Ești pasionat de fotografie, ai peste 18 ani și locuiești într-o țară din UE? Participă la concursul de fotografie pe Instagram al Parlamentului European și ai șansa de a participa la Evenimentul european de tineret 2018 (EYE) la Strasbourg!

Informații suplimentare necesare găsești aici.

Succes!

RAIFFEISEN BANK LANSEAZĂ PLATFORMA PENTRU STARTUP-URI ”FACTORY BY RAIFFEISEN BANK”, O FABRICĂ DE AFACERI PENTRU ANTREPRENORI, POTRIVIT UNUI COMUNICAT AL BĂNCII

Pe noua platformă www.raiffeisenfactory.ro va începe, din 20 martie, un concurs de proiecte, iar la finalul perioadei de evaluare, în 29 iunie, cele mai inovatoare și viabile idei de afaceri vor fi sprijinite cu credite de până la 50.000 de euro.

Conform băncii, programul de finanţare ”Factory by Raiffeisen Bank” se va desfăşura online, pe www.raiffeisenfactory.ro, în perioada 20 martie – 29 iunie 2018, sub forma unui concurs de proiecte, cu mai multe etape. După depunerea proiectelor, acestea vor fi verificate pe baza criteriilor de eligibilitate şi apoi vor fi evaluate de specialiştii Raiffeisen Bank.

Proiectele selectate pentru etapa finală vor fi invitate să își prezinte în detaliu planul de afaceri şi se va lua decizia finală cu privire la proiectele acceptate pentru finanţare prin programul Factory by Raiffesien Bank.

Informații găsești aici.

 

Future News Worldwide 2018

Data limită: 28 februarie 2018, 23:59 GMT

Ești student și ești pasionat de jurnalism? Ai între 18 și 25 de ani și cunoști limba engleză – nivel 6.5 IELTS?

Participă la “Future News Worldwide 2018” – program intensiv de formare în domeniul mass-media, 5-6 iulie 2018, Edinburgh!

Mai multe informații găsești aici.

 

Apel înscrieri: „Promotori pentru democrație europeană”, ediția a IV-a, 2018

Termenul limită pentru înscriere este 28 februarie 2018, ora 23.59.

Etapele proiectului:

- 16 - 28 februarie 2018: perioada de înscriere

- 14 martie 2018: anunțarea celor 30 de participanți selectați

- 28-30 martie 2018: workshop-ul "Democrație europeană în acțiune", organizat la Bucureşti

- 4-25 mai 2018: organizarea şi implementarea de către participanţi a unor acţiuni de comunicare proprii pe teme europene, la nivel local

- 25-26 octombrie 2018: Forumul democraţiei europene; evaluarea rezultatelor activităţilor desfăşurate, dezbatere cu decidenţi politici la nivel naţional şi european.

Află toate detaliile legate de proiect şi de modul în care poţi participa şi tu, consultând regulamentul de înscriere şi participare.

Detalii găsești aici.

 

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni

Data limită:  29 ianuarie 2018

Tema concursului:

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni' se acordă proiectelor care:

- promovează înţelegerea europeană şi internaţională,

- favorizează dezvoltarea unui sentiment comun al identităţii şi integrării europene,

- reprezintă modele pentru tinerii care trăiesc în Europa şi oferă exemple concrete de cetăţeni europeni care trăiesc împreună în aceeaşi comunitate.

Proiectele pot fi axate pe organizarea de manifestări pentru tineri, schimburi de tineri sau proiecte online care au o dimensiune europeană.

Criterii de participare:

- participanţii trebuie să aibă vârsta între 16 şi 30 de ani;

- să fie cetăţeni sau rezidenţi ai unuia dintre cele 28 de state membre ale UE;

- participanţii se pot înscrie individual sau colectiv;

- proiectele înscrise în concurs trebuie să fi fost începute şi să fi fost finalizate în cursul anului calendaristic (12 luni) care precede data limită de depunere a candidaturii actuale sau să fie în curs de desfăşurare.

Premii:

Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 7.500 Euro, premiul doi este în valoare de 5.000 Euro şi premiul trei este în valoare de 2.500 Euro.

Reprezentanţii celor 28 de proiecte naţionale selectate vor fi invitaţi la ceremonia de decernare a premiilor, la Aachen, Germania, în data de 8 mai 2018.

Premiile acordate celor mai bune trei proiecte vor fi înmânate de Preşedintele Parlamentului European şi de către reprezentantul Fundaţiei pentru Premiul Internaţional Charlemagne din Aachen.

Ca parte a premiului, laureaţii vor fi invitaţi să viziteze Parlamentul European (de la Bruxelles sau Strasbourg).

Pentru mai multe detalii privind concursul, vă rugăm să citiţi şi să contactaţi Biroul Naţional de Informare al Parlamentului European .

Mai multe detalii la aici.

Sursa: EURODESK

 

Capitala Europeană a Tineretului

Termen de înscriere: 21 Ianuarie 2018 pentru trimiterea documentelor conceptuale.

Înscrierea include o taxă de 300 de euro, ce urmează să fie plătită înainte de termenul limită la Forumul European al Tineretului.

Data de finalizare: 31 Decembrie 2019

Forumul European al Tineretului lansează " Capitala Europeană a Tineretului" 2021. Timp de un an, un oraş european va purta acest titlu, având astfel oportunitatea de a-şi prezenta viaţa şi dezvoltarea culturală, socială, politică şi economică legate de tineret.

Un oraş poate deveni Capitala Europeană a Tineretului dacă se distinge într-un mod pozitiv şi prezintă un program ambiţios pentru împuternicirea tinerilor. Titlul este acordat de un comitet de selecţie format din reprezentanţi ai organizaţiilor europene de tineret şi instituţiilor partenere. Mai multe informaţii despre criteriile de înscriere se găsesc aici .

Eligibilitate

Toate orașele din statele membre ale Consiliului Europei sunt eligibile pentru titlul de "Capitală Europeană a Tineretului". 

Sursa: EURODESK

© 2024 Danubius International University. All Rights Reserved.