2021 a fost anul în care am reușit să ne trăim viața în mod normal după un trecut plin de provocări din care am învățat și am descoperit noi căi spre success. Pentru Universitatea Danubius a fost ușor să treacă peste subiectul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2, pentru că avea deja o platformă bine pusă la punct care deservea înainte studenților de la învățământul cu frecvență redusă și la distanță. Astfel am început cu pași mărunți, dar siguri, spre un nou început.
Luni, 4 octombrie a avut loc ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022, studenții, masteranzii și profesorii au fost așteptați să se alăture atât fizic cât și online evenimentului. Am început ca în fiecare an cu mesajul Președintelui Universității Danubius Conf. univ. dr. Andy Pușcă, al Rectorului Prof. univ. dr. William B. Harvey, al Prorectorilor și Decanilor și al Ligii Studenților. Ceremonia a continuat cu Prezentarea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, Clubul Sportiv Universitatea Danubius și s-a încheiat cu decernarea burselor oferite de IV FUTURE și RĂDĂCINI MOTORS, dar și cu mici cadouri pentru studenții care au fost prezenți la eveniment.
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160154536458487)
Luna noimebrie Universitatea Danubius a încheiat un acord de cooperare internațională cu University of Texas at Arlington, SUA și Universitatea de Stat din Michigan, SUA. Aceste inițiative susțin misiunea de a dezvolta şi implementa strategia de internaţionalizare a Universităţii Danubius precum şi aceea de a promova imaginea internatională a acesteia ca forum de educaţie, ştiinţă şi cultură în Romȃnia, Europa şi în intreaga lume.
(https://univ-danubius.ro/news/universitatea-danubius-a-incheiat-un-nou-acord-de-colaborare-internationala-cu-university-of-texas-at-arlington
https://univ-danubius.ro/news/universitatea-danubius-si-michigan-stat-university-sua-colaborare-academica-recunoscuta-international)
În luna decembrie Președintele Fondator al Universității Danubius, Prof. Univ. Dr. BENONE PUȘCĂ, a primit titlul de Membru de Onoare al Uniunii Juriștilor din România cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la apariția primului număr al revistei ″DREPTUL″, în semn de recunoaștere a sprijinului acordat publicației juridice.”.
(https://univ-danubius.ro/news/presedintele-fondator-al-universitatii-danubius-prof-univ-dr-benone-pusca-a-primit-titlu-de-membru-de-onoare-al-uniunii-juristilor-din-romania?fbclid=IwAR3wDak3vEXBd0O8XyNKMGZZxnFtzLb26X6QCkLsMLZ7UXnq7Oix8NescnM)
La final de an ne-am lăsat purtați de magia sărbătorilor de Crăciun am împodobit bradul, am ascultat, dar am și cântat colinde și am oferit cadouri.
(https://fb.watch/gcN-5F8GFJ/, https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160353328833487, https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/videos/1134799597055434)
Am început anul 2022 cu forțe proaspete și cu noi surprize pentru studenți, profesori, chiar și liceeni. În luna ianuarie am dat startul unei noi serii de evenimente Phenomenal Women.
Această serie dedicată celebrării femeilor fenomenale și-a propus să umple Aula Magna a Universității Danubius cu persoane care au drept scop în viață să își îndeplinească nu numai visurile din copilărie, ci și toate planurile profesionale care prind contur, mai ales în perioada adolescenței.
Lună de lună au urcat pe scenă femei de success care și-au spus poveștile de viață și au împărtășit cu noi trăirile lor. Prima invitată, a lunii ianuarie, a fost Claudia Nicolae, Manager General al AGERPRES, giind prima femeie aflată la conducerea AGERPRES, cea mai veche agenție de știri din România și prima agenție autonomă din țară. (https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160425361368487)
Președintele Universității Danubius, Conf. univ. dr. Andy Pușcă a semnat un acord de parteneriat cu Poliția Locală Galați, reprezentată de Directorul General, Petrică Hahui, pentru dezvoltarea de proiecte comune care vizează atât organizarea de evenimente educaționale, cât și programe de studii.
Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu, care presupune implicarea Clubului Sportiv Universitatea Danubius în sprijinirea organizării evenimentului sportiv ULTRAMARATON 2022, unde am continuat să contribuim la construirea poveștii celui mai mare VIS în sprijinul luptei cu autismul spunând din nou, "prezent", cu inima și cu fapta, la cel mai mare eveniment caritabil-sportiv desfășurat în Pădurea Gârboavele. O parte din sumele colectate în scop caritabil au fost direcționate și către sprijinirea unor copii care fac excelență în educație, dar care nu au posibilități materiale pentru accesarea resurselor necesare., dar și în desfășurarea de acțiuni sportive pentru studenții noștri. (https://univ-danubius.ro/news/ultramaraton-editia-a-ii-a-impreuna-suntem-mai-puternici?highlight=WyJub3UiLCJjdSJd , https://univ-danubius.ro/news/universitatea-danubius-si-politia-locala-parteneriat-pentru-dezvoltarea-de-proiecte-comune)
Luna februarie a adus-o alături de noi pe scena Aulei Magna pe Gabriela Wilson, care a sărbătorit alături de noi cei 30 de ani de excelență în educație. Prezentarea oferită audienței de către Dna. Wilson a fost ca o călătorie imaginară prin viața ei, slideurile au fost pline de amintiri care i-au făcut pe părinții invitatei, prezenți în primele rânduri din Aula Magna, să se șteargă de mai multe ori la ochi!
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160483293708487)
Tot pe scena Aulei Magna în cadrul evenimentului ”The Benone Pușcă Distinguished Speaker″ a urcat și Adrian Curaj, profesor de renume și lider academic internațional, consilier al Prim-Ministrului României în domeniul științific și tehnologic, IT și e-Governence. Titlul prezentării sale a fost “The Importance of Research for HEI and the Romanian Context in this Matter”. (https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160491184818487)
Un alt proiect important căruia ne-am alăturat a fost THEN AND NOW, ce a reprezentat o expoziție de fotografii (55 de fotografii) prin care erau prezentate imagini ale vieții în regimul comunist, în antiteză cu viața din epoca postdecembristă, expoziție inițiată de Ambasada SUA la București. La vernisajul acestei expoziții au participat Atașatul cultural al Ambasadei SUA la București, si reprezentant al Secţiei de Diplomaţie Publică a Ambasadei, William J. O´Connor, reprezentanții managementului Universității Danubius, dar și ai autorităților locale din Galați și Brăila: preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, dl. Costel Fotea, viceprimarul gălăţean Lucian-Valeriu Andrei, primarul municipiului Brăilei, dl. Marian Dragomir, viceprimarul brăilean Alexandru Jantea Crican, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, dl. Ciprian Ionuţ Dobre și dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului de Istorie „Carol I” din Brăila.
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160478904368487 , https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/videos/693319114997971)
Luna martie a adus la Universitatea Danubius o altă femeie fenomenală, Dr. Irena Chiru, profesor universitar în cadrul Academiei Naționale de Informații ,,Mihai Viteazul” și Președinte a Asociației Internaționale de Studii de Intelligence - Capitolul European (IAFIE EC). (https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160553601463487)
O veste tragică trage un semnal de alarmă atât în România, cât și în țările vecine. Un război ia amploare la granița României. În aceste momente de cumpănă, Universitatea Danubius a demarat, sub coordonarea Ligii Studenților Danubius, un program de ajutorare a refugiaților din Ucraina. Universitatea a angrenat sprijinul voluntarilor danubieni implicați în acțiuni de colectare de materiale sanitare, haine, alimente, obiecte de uz personal, haine, încățăminte, jucării, cărți si creioane/carioci de desenat, produse de curățenie și detergenți.
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160520765338487, https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/videos/5178202208871084, https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160510825733487)
Studenții de la Facultatea de Psihologie au participat la o sesiune de training de specialitate despre abordarea psihologică a persoanelor refugiate, sustinut de drd. psih. Florian Miu, cadru didactic în cadrul Universității Danubius.
Trainingul a vizat informarea cât mai corectă a studenților voluntari implicați în campania organizată de Universitatea Danubius pentru refugiații din Ucraina și predarea tehnicilor de intervenție psihologică în cazuri de criză.
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160514785128487)
Începând cu luna aprilie 2022 Universitatea „Danubius” a inaugurat pe 1 aprilie 2022, un nou proiect cultural, intitulat Danubius Stage. Pe scena Aulei Magna a instituţiei a avut loc spectacolul „Cerere în căsătorie”, a lui A. P. Cehov, produs de Teatrul de Artă Bucureşti, în regia lui Victor Olăhuţ. Și acesta a fost abia începutul drumului spre lumea actorilor și artiștilor de spectacol.
Studenții și masteranzii din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrarea Afacerilor au fost primii beneficiari prin acces la cursuri de înaltă calitate și certificări europene pe baza unor oferte preferențiale. Universitatea Danubius din Galați și Institutul Bancar Român (IBR) au semnat un acord de parteneriat. Institutul Bancar Român (IBR) este leader în furnizarea programelor de pregătire în domeniul financiar-bancar, acoperind cu succes şi arii de mare interes pentru o carieră de succes în industria serviciilor financiar-bancare.
(https://univ-danubius.ro/news/parteneriat-educational-intre-universitatea-danubius-si-institutul-bancar-roman?fbclid=IwAR3AcFcpzcxiih9cHQ63Hc6T3vI46KaYcZa1nOwccQrqmJjZYWCrZz-x02Y)
În luna mai am încheiat seria Phenomenal Women cu o femeie extraordinară, un avocat de renume, care a împărtășit publicului din Aula Magna povestea sa de succes, Lăcrămioara Stavire. (https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160635434238487)
Au fost lansate 2 programe noi de studii de licență Asistență Socială și Media Digitală și un nou Parteneriat educațional a fost semnat între Universitatea Danubius și Asociația Română de Fintech pentru primul program de master în FINTECH (programe de studii disponibile din anul universitar 2022-2023). În același timp, Asociația Română de Fintech (RoFin.tech), organizația care reunește industria de fintech din România a anunțat susținerea programului FINTECH – Finanțe și tehnologie Digitală prin oferirea a trei burse integrale studenților care își doreau să opteze pentru acest master.
(https://fb.watch/gcOK0Cys7t/ , https://fb.watch/gcOVidyPI5/ https://fb.watch/gcOZ0h-bx7/ , https://univ-danubius.ro/news/parteneriat-educational-intre-universitatea-danubius-si-asociatia-romana-de-fintech-pentru-primul-program-de-master-in-fintech?fbclid=IwAR0aRSB01lizFrETPzrncUl2GI04hOunh9Kr98sadvibdepCYzA8MkZKiNs)
Publicul Danubius Stage s-a bucurat de spectacolul susținut de Horațiu Mălăele „Sunt un ORB”, un spectacol one-man-show de improvizație, în care magistralul artist, „cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani”, așa cum l-a descris regretatul actor Ion Caramitru, a performat pentru publicul nostru pe Danubius Stage. (https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160683979083487)
Universitatea a participat la a 35-a Conferință Generală AUAP, Privind Provocările Învățământului Superior în Lumea Post-COVID19 și a fost gazda celei de-a 17-a ediții EIRP Integrare Europeană - Realități și Perspective, alături de partenerii săi. (https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160650944633487 , https://univ-danubius.ro/news/conferinta-anuala-auap-privind-provocarile-invatamantului-superior-in-lumea-post-covid19-editia-35)
Luna iunie a început cu iubire și râsete de copii. Departamentul pentru Relația cu Studenții, Liga Studenților și echipa MEDIA și-au unit forțele organizând Super Kids Party. Cu mic, cu mare, copii, părinți si bunici s-au bucurat de concerte, concursuri sportive, face painting, treasures hunting, dans și multe alte activități! (https://univ-danubius.ro/news/1-iunie-la-universitatea-danubius)
Pentru că suntem iubitori de frumos am continuat în același fel în care am început cu ARTĂ! Universitatea Danubius din Galați împreună cu Centrul de Studii și Cercetări Danubiene și Facultatea de Comunicare și Relații Internațioanle au fost gazdele Expoziției de Tapiserii „FLOAREA PÂINII” ale artistului vizual, Mariana David. Expoziția a fost plină de emoție și bucurie, iar încântarea s-a citit pe chipul vizitatorilor care au participat la eveniment. (https://univ-danubius.ro/news/o-expozitie-de-emotie-floarea-painii-by-mariana-david , https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160726677188487)
Conferința Internațională “Dunărea – Axă a Identității Europene”, Workshop Evoluție biologică și pedagogică, Dunărea Polis 2022 - Conferințele Asociației Europene "DUNĂREA" au fost printre puținele evenimente care s-au desfășurat în Universitatea Danubius, fapt care nu a făcut decât să ne motiveze zi de zi și ne străduim să devenim mai buni decât suntem. (https://univ-danubius.ro/news/dunarea-polis-2022-conferintele-asociatiei-europene-dunarea , https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160725288938487 , https://univ-danubius.ro/news/conferinta-internationala-dunarea-axa-a-identitatii-europene)
Vacanța se apropia cu pași repezi, emoțiile începeau să își facă apariția în sufletele absolvenților și iată că am ajuns și la final de an universitar, iar această ocazie ne-a făcut foarte fericiți pentru că este momentul cel mai frumos, când celebrăm împreună cu studenții noștri cel mai important eveniment din viața lor academică, absolvirea!
Departamentul pentru Servicii cu Studenții și Liga Studenților au fost organizatorii Cursului Festiv al anului 2022.
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/videos/812065943019415, https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160785840978487, https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160755390103487)
Conferința Internațională în Era Digitală a fost un eveniment aflat la prima ediție organizată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității Danubius Galați, în colaborare cu Universitatea din Camerino, Inspectoratul şcolar Judeţean Galaţi, Casa Corpului Didactic Galați și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională este un eveniment al dezbaterilor și al cercetărilor academice din domeniul disciplinelor pedagogice fundamentale, plecând de la didactica generală, ca teorie a procesului de învățământ și până la științele pedagogice aplicate pe discipline.
(https://www.facebook.com/DanubiusUniversity/posts/10160851636353487 )
Luna august a fost cu și despre educație. Împreună pentru Educație, acesta a fost sloganul de la care a pornit dezbaterea interactivă Proiectele de Legi ale Educației în Consultare Publică organizată pe 23.08.2022 de către Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din Universitatea ”Danubius” Galați. Subiectele dezbaterii au atins atât domeniul preuniversitar, cât și domeniul universitar, alături de invitați care activează în învățământ și în cadrul Ministerului Educației. Evenimentul s-a desfășurat în două părți, în prima parte, domeniul preuniversitar a fost reprezentat de Radu Szekely, Secretarul de Stat al Ministerului Educației. În cea de-a doua parte, domeniul universitar a fost reprezentat de Valentin Popescu, Directorul General al Ministerului Educației.
Am încheiat vacanța de vară cu o veste care a cutremurat comunitatea academică Danubius anunțul decesului prematur al Fondatorului Universității, Prof. univ. dr. Benone Pușcă, după o suferință scurtă, dar necruțătoare. O boală „parșivă”, cum îi plăcea acestuia s-o numească, i-a marcat ultimii ani de viață, diminuându-i puterile fizice, nu însă și bonomia caldă cu care-și onora apropiații și oaspeții ce i-au trecut pragul instituției în tot acest timp de trei decenii în care a vegheat ca spiritul Danubius să triumfe în lupta cu vremelnicia și nevolnicia unora.
A fost un luptător pentru o idee nobilă, a construit din temelii o universitate emblematică pentru spațiul academic românesc, a edificat o veritabilă coloană a cărților pe care le-a publicat, multe de pură specialitate, dar și nenumărate altele de beletristică literară. Mândria lui erau însă oamenii comunității, împreună cu care a construit demna emblemă a Universității „Danubius”. Aceștia îi veghează acum trupul neînsuflețit, îi pomenesc numele și-i rememorează faptele, în speranța că veșnicia îi va fi favorabilă și îl va plasa în arealul drepților.
Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească în pace! Sufletu-i să-și găsească odihna bine meritată, iar mântuirea să-i fie părtașă în veșnicie!
Viața a mers și va merge înainte, iar noi am continuat să facem ce știm cel mai bine. Muzica ne-a unit cu mic cu mare, în cele 4 zile de festival stârnind emoție și voie bună la Ro Danube International Jazz Festival.
Ro Danube International Jazz Festival este un eveniment aflat la prima ediţie (15-18 septembrie), cu finanţarea Primăriei Municipiului Galați, în parteneriat cu Universitatea "Danubius" şi Consiliul Judeţului Galați, care a adus în oraşul nostru muzicieni şi banduri renumite atât pe plan național cât și internațional.
Prima ediţie de festival îşi merită pe deplin numele de "internaţional". Din opt trupe prezente, şapte au fost europene, din Ungaria, Austria, Germania, Portugalia, Franţa, Israel şi Polonia. Mai mult decât atât, publicul prezent a avut ocazia să asculte, gratis, banduri cunoscute de muzică jazz, artiștii fiind aleşi meticulos de directorul de festival, regizorul Lucian Sabados, director al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, organizator de festivaluri în mai multe oraşe.
(https://univ-danubius.ro/news/prima-editie-ro-danube-international-jazz-festival-2022)
Pentru anul universitar 2022-2023 ne propunem să evoluăm și să rămânem aceeași comunitate unită, aflată într-o permanentă dezvoltare profesională.
Mioara Lepădatu,
Specialist PR