Universitatea Danubius din Galați împreună cu Centrul de Studii și Cercetări Danubiene și Facultatea de Comunicare și Relații Internațioanle au fost gazdele Expoziției de Tapiserii „FLOAREA PÂINII” ale artistului vizual, Mariana David. Expoziția a fost plină de emoție și bucurie, iar încântarea s-a citit pe chipul vizitatorilor care au participat la eveniment.
,,Cele 12 obiecte executate în punct tradițional (,,cruciuliță” sau ,,muscă”) au ca sursă de inspirație păretarele, care împodobeau zidurile văruite ale caselor din satele românești. Motivele populare sunt redate simplu, fară exagerare sau ,,alunecare” în sfera existențialismului, cu ajutorul geometriei florale.'' - Mariana DAVID.
La sfârșitul expoziției publicul a avut plăcerea să asculte și un recital de poezie oferit de Conf. univ. dr. Alina Cheșcă.
Mioara Lepădatu,
Specialist PR