Universitatea Internațională Danubius scoate la concurs posturi didactice vacante în conformitate cu prevederile Legii învățământului superior nr. 199/2023, ale H.G. nr. 1.339/2023 pprivind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior şi a prezentei Metodologii.
Dosarul de concurs este constituit de către candidat şi se depune la Universitatea Internațională Danubius, Bulevardul Galaţi Nr. 3, Departamentul Capital Uman, și Managementul Talentelor, între orele 9.00-15.00, în perioadele conform calendarului concursurilor didactice.
Concursurile se vor desfăşura la sediile facultăţilor cu respectarea termenului de înscriere din acest anunţ şi a termenelor legale de desfăşurare a probelor de concurs care vor fi făcute publice pe site-ul web al universităţii şi pe site-ul web al concursului asigurat de Ministerului Educaţiei și Cercetării.
1. FACULTATEA DE EDUCAȚIE SMART ȘI FORMARE A PROFESORILOR INOVATORI
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
- Lector universitar, poziția 4, disciplinele: Didactica specializării, Practica pedagogică în învățământul preuniversitar obligatoriu 2, Pedagogie I, Practica pedagogică (înv. liceal, postliceal, universitar).
- Lector universitar, poziția 5, disciplinele: Pedagogie I, Managementul clasei de elevi, Didactica domeniului și dezvoltării în didactica specialității (înv. liceal, postliceal, universitar), Didactica specializării.
2. FACULTATEA DE DREPT ȘI GUVERNANȚĂ INTERNAȚIONALĂ
Departamentul de Drept Public și Drept Privat
- Lector universitar, poziția 27, disciplinele: Drept civil. Teoria obligațiilor, Dreptul muncii și securității sociale-I, Dreptul muncii și securității sociale-II.
- Lector universitar, poziția 28, disciplinele: Drept roman, Drept civil. Persoanele.
- Lector universitar, poziția 29, disciplinele: Instituții de drept procesual penal. Curs aprofundat, Practică de specialitate.
3. FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE VIEȚII ȘI DEZVOLTARE UMANĂ
Departamentul de Psihologie și Asistență Socială
- Conferențiar universitar, poziția 2, disciplinele: Psihologie politică, Etică aplicată în psihologie, Psihologie interculturală, Psihologia educației, Laborator de comunicare.
- Lector universitar, poziția 5, disciplinele: Prevenirea și recuperarea la persoanele dependente de substanțe / Management de caz, Sistemul de Asistență Socială, Diagnoza și soluționarea problemelor sociale / Politici publice, Abuz și violență domestică. Servicii de suport, Introducere în Sociologie.
- Lector universitar, poziția 7, disciplinele: Psihopedagogie specială și incluziune educațională / Etică și integritate academică, Metode de cercetare în științe sociale, Etică / Managementul resurselor umane, Tehnici de comunicare în Asistența Socială / Consiliere în Asistența Socială, Gândire critică.
- Lector universitar, poziția 8, disciplinele: Bazele Asistenței Sociale, Teorii și metode de intervenție în Asistența Socială (persoană și familie), Servicii de protecție a copilului / Adopție și plasament familial, Managementul și evaluarea programelor de Asistență Socială / Organizare și managementul serviciilor de Asistență Socială, Asistența socială în școală, Supervizare în Asistența Socială, Dezvoltare umană.
- Lector universitar, poziția 10, disciplinele: Psihologia cognitivă, Genetica comportamentului uman, Psihopedagogia deficienților mintali, Introducere în științele cognitive, Psihologie experimentală și analiza datelor I.
[DOCUMENTE UTILE]
Calendarul concursului sem. II 2025-2026
Consimtamant privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Coperta dosarului de inscriere la concurs
DECLARATIE incompatibilitate concursuri Legea învățământului superior nr. 199_2023
Declaratie verificitate informatii pentru concurs didactic
Lista posturi didactice la concurs sem. II 2025-2026
M.O. nr. 97 din 23.04.2026, partea III-a, posturi didactice vacante
RG-12 Ed.12 Metodologia pentru ocuparea posturilor didactice
ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






