Activitate de monitorizare în cadrul Liceului de Arte „H. Darclée” Brăila în proiectul „Acces la Dezvoltare și Educație pentru Toți – ADEPT”

header

În cadrul proiectului „Acces la Dezvoltare și Educație pentru Toți – ADEPT”, Stancu Damaris a desfășurat o activitate de monitorizare educațională cu elevii din cadrul Liceului de Arte „H. Darclée” Brăila. Intervenția a avut ca scop urmărirea progresului școlar și a implicării elevilor în activitățile educative.

 

Proiectul este finantat prin Programul Operational Educatie si Ocupare, in cadrul apelului Primul student din familie - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

 

Activitatea s-a înscris în logica promovării incluziunii educaționale și a sprijinului individualizat, contribuind la identificarea nevoilor de învățare și la optimizarea parcursului educațional al elevilor.

 

 

 

 

footer

 


Cine răspunde când algoritmii decid? Perspective asupra răspunderii juridice în era inteligenței artificiale

Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională din cadrul Universității Internaționale Danubius adresează mulțumiri tuturor celor care au contribuit la reușita conferinței „Cine răspunde când algoritmii decid? Inteligența artificială și viitorul răspunderii juridice”, desfășurată la 22 aprilie 2026.

Evenimentul a reunit specialiști din mediul academic și profesional, practicieni ai dreptului și participanți interesați de una dintre cele mai actuale teme ale epocii contemporane: impactul inteligenței artificiale asupra răspunderii juridice și asupra mecanismelor decizionale automatizate.

Mulțumim distinșilor speakeri pentru contribuțiile valoroase, analiza riguroasă și viziunea lor în cadrul dezbaterilor, precum și tuturor participanților pentru interesul manifestat, dialogul constructiv și implicarea activă.

Vă mulțumim tuturor și vă așteptăm la viitoarele evenimente academice!


Maratonul Profesiilor: Repere pentru integrarea în domeniul asistenței sociale

Evenimentul „Maratonul Profesiilor”, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității Internaționale Danubius, se înscrie în demersurile instituționale de sprijinire a dezvoltării profesionale și personale a studenților și elevilor interesați de integrarea pe piața muncii. Programat pentru data de 24 aprilie 2026, în sala B14, acest eveniment propune o abordare aplicată asupra domeniului asistenței sociale, prin tema „Primii pași în profesia de asistent social”. Inițiativa are ca obiectiv facilitarea tranziției de la formarea academică la exercitarea efectivă a profesiei, prin oferirea unor repere concrete privind competențele necesare, provocările specifice și oportunitățile de carieră.

 

Invitatele evenimentului, Grigore Simona-Nicoleta și Tăbuș Mariana, practicieni cu experiență în domeniu, vor contribui la consolidarea unei perspective realiste asupra profesiei de asistent social prin prezentarea unor studii de caz și a propriilor traiectorii profesionale. Intervențiile acestora vor evidenția rolul asistentului social în comunitate, precum și importanța colaborării interinstituționale în gestionarea situațiilor de vulnerabilitate social

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Viitor academic construit prin dialog: Danubius în liceele din Brăila

Asist. univ. drd. Camelia Aramă, în calitate de Director DREU, a desfășurat o serie de întâlniri interactive cu elevii din municipiul Brăila, promovând oportunitățile educaționale oferite de Universitatea Internațională Danubius. Alături de coordonatorul centrului Brăila, doamna Gica Ceauș, și de reprezentanții studenților – președintele Ligii Studenților, Ciornea Florin, și vicepreședintele Stancu Damaris –  oferta academică a fost prezentată într-un mod dinamic și adaptat intereselor tinerilor.

 

Vizitele au avut loc la Colegiul Economic “Ion Ghica”, Liceul Teoretic “Mihail Sebastian” și Liceul Tehnologic “Grigore Moisil”, unde elevii au fost invitați să descopere avantajele unei cariere universitare într-un mediu modern și orientat spre viitor.

 

Claudia Stefania Marghiru


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.