Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională din cadrul Danubius International University, partenera la cea de-a VI-a ediție a Conferinței Internaționale de Drept Comparat și Internațional

Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională din cadrul Danubius International University, partenera la cea de-a VI-a ediție a Conferinței Internaționale de Drept Comparat și Internațional

Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională din cadrul Danubius International University anunță cu deosebită mândrie participarea, în calitate de partener instituțional, la cea de-a VI-a ediție a Conferinței Internaționale de Drept Comparat și Internațional (Conference on Comparative and International Law), care va avea loc online, prin platforma Zoom, la data de 26 iunie 2026.

Conferința este organizată de The Existential Threats and Risks for All Working Group din cadrul World Academy of Art and Science (SUA), împreună cu International Observatory for Law and Transdisciplinarity (IOLT) din cadrul CIRET Paris,  University of Hertfordshire (United Kingdom) și Society of Juridical and Administrative Sciences Adjuris, reunind cercetători, profesori, practicieni și experți din numeroase state ale lumii.

Suntem onorați să anunțăm că doamna Conf. univ. dr. Cristina Elena Popa Tache, Decan al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională, va participa în calitate de keynote speaker în cadrul panelului „ESIL Task Force on Underrepresentation”, dedicat diversității, incluziunii și reprezentării în comunitatea juridică internațională. Totodată, dânsa face parte din Comitetul de Organizare al conferinței și se numără printre fondatorii acestui proiect academic internațional, care a devenit în timp o platformă de dialog recunoscută pentru promovarea cercetării juridice comparate și internaționale.

Un element deosebit de important îl reprezintă faptul că volumele conferinței sunt transmise periodic spre evaluare pentru indexare în Web of Science – Conference Proceedings Citation Index (CPCI), contribuind astfel la creșterea vizibilității internaționale a cercetărilor prezentate.

Programul va include intervenții dedicate dreptului internațional public, dreptului investițiilor internaționale, arbitrajului internațional, dreptului Uniunii Europene, inteligenței artificiale și noilor tehnologii, drepturilor omului, guvernanței globale, sustenabilității și transdisciplinarității juridice.

Membrii corpului didactic al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională sunt invitați să participe gratuit la lucrările conferinței și să profite de oportunitatea dialogului academic cu experți și cercetători din întreaga lume. Participarea reprezintă o excelentă ocazie de internaționalizare, dezvoltare profesională și consolidare a cooperării științifice internaționale.

Detalii complete despre conferință și program sunt disponibile la:

https://www.comparativelawconference.eu/index_en.html

Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională își reafirmă angajamentul pentru excelență academică, internaționalizare și consolidarea cooperării științifice la nivel european și global.

 


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.