PERIOADĂ ÎNSCRIERI curs: 10.03.2023- 06.04.2023
PERIOADĂ DERULARE: Aprilie - Mai 2023
Cursurile de limbi străine vor fi realizate în vederea însușirii unui limbaj general (pentru Competență Lingvistică sau Certificate Internaționale), dar la cerere și pentru limbaj specializat: afaceri, financiar- bancar, academic, tehnic, juridic, administrativ, medical, turistic, jurnalistic.
Un modul de limbă străină este structurat pe parcursul a 30 ore în ședințe de 120 de minute pe zi, de două ori pe săptămână, online.
Cursurile se finalizează cu eliberarea unei diplome de participare eliberată de Universitatea Danubius din Galați sau cu susținerea unui examen în vederea obținerii unui certificat de competență lingvistică - nivel A1/A2, B1/B2, C1/C2 emis de ECL (European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages) - care poate servi la înscrierea la doctorat, angajare, promovare profesională, bursă de studiu.
CONDIȚII PRIVIND PARTICIPAREA: NIVEL DE ASCULTARE, VORBIRE, SCRIERE A2
Durata de pregătire (nr. ore): 30 ore
TAXĂ PARTICIPARE curs: 650 LEI
Taxa pentru obținerea certificatului ECL, se achita separat, înainte de susținerea examenului si diferă în funcție de nivelul de competență lingvistică, ce se dorește a fi obținut! Examinarea va alea loc doar FIZIC, la sediul Universității Danubius din Galați, centru autorizat ECL.
Înscrierile se efectuează până la data de 06.04.2023, prin completarea formularul de mai jos si transmiterea in format scan, impreuna cu o copie a cartii de identitate si dovada platii taxei de participare la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .
Plata taxei de participare, in valoare de 650 lei se efectueaza prin virament bancar în contul Universității Danubius Galați, deschis la ING Bank, sucursala Galați – RO87INGB0010000041708911. Pe ordinul de plată vor fi menționate denumirea cursului, precum si numele și prenumele participantului la curs (Lb engleza/italiana/spaniola_nume participant).