fbpx
Profesorul lunii februarie

Profesorul lunii februarie

Alina Beatrice Cheșcă este Conferenţiar universitar doctor la Universitatea „Danubius” din Galaţi, titulară a Facultății de Comunicare și Relații Internaționale și predă Limba engleză la aproape toate facultățile și specializările din cadrul universității. De asemenea, este traducător și interpret pentru Departamentul Media al Universității „Danubius”.

Alina este Doctor în ştiinţe filologice (cu distincţia Summa cum laude), titlu obținut  în decembrie 2008, la Universitatea ”Ovidius” din Constanţa, cu o teză de critică literară psihanalitică.

A publicat 7 volume de versuri, a obţinut 6 premii la concursuri naţionale de poezie, este redactor colaborator al mai multor reviste culturale, a publicat poezii în numeroase reviste literare din țară și din străinătate, este prezentă în 16 antologii de poezie şi cărţi de critică literară și a tradus în limba engleză 7 volume de poezie.

Alina a considerat totdeauna că menirea profesorului este de a lăsa în urma sa lumină, de a oferi tinerelor generaţii nu numai cunoştinte, ci și de a le deschide căi spre spiritualitate, de a-i învăţa iubirea faţă de cunoaştere şi faţă de tot ce îi construieşte ca oameni. Ea crede cu tărie că profesorul ar trebui sa fie, în afara  părinţilor, primul model al unui copil. Pentru ea așa s-a întâmplat şi, poate de aceea, și-a dorit încă de mică să fie profesor.

Din anul 1997 este membru al comunității danubiene și a avut enorma bucurie și onoare de a cunoaște toate generațiile de profesori. Colegii săi i-au fost mereu o a doua familie, unii dintre ei devenindu-i prieteni adevărați. Alina ne mai spune ca în familia danubiană a existat mereu nu doar colegialitate și colaborare, ci prietenie, prețuire și inspirație.

Relaţia dintre Alina și studenţii săi este una deosebită, bazată pe căldură umană, respect, inspirație și valorizare. Ea consideră că o problemă a învăţământului românesc (şi nu numai) este aceea că oferă multe cunoştinţe, dar mai puţină cunoaştere. „În această lume confuză, cu atât de multe probleme sociale, politice și economice, tinerii trebuie învăţaţi să fie înțelepți, puternici sufleteşte, trebuie învăţaţi să treacă peste încercările vieţii cu echilibru, fără să îşi piardă moralitatea, calea și sensul. De aceea consider că noi, profesorii, trebuie să le fim aproape ca parteneri de evoluţie spirituală, nu doar intelectuală.”

Domeniile de interes ale doamnei Conf. univ. dr. Alina Beatrice Cheșcă sunt: literatura, studiile culturale, cultura și civilizația orientală, imagologia, ESP (engleza pentru scopuri specifice).

În cei peste 24 de ani de când este cadru didactic universitar, a participat la aproximativ 50 de conferințe naționale și internaționale (în Europa și Asia), a publicat numeroase cursuri și articole de specialitate, a fost leaderul echipei României în două proiecte iniţiate în cadrul programului internaţional „Youth in Action”, a fost tutore și expert formator în cadrul unor proiecte POSDRU și POCU.

Între octombrie 2009 și decembrie 2010 a fost realizator şi prezentator al emisiunii de educație și cultură „Învăţăm în Europa” difuzată pe postul TV Galaţi, emisiune la care a avut ca invitați profesori ai Universității Danubius.

De asemenea este membru în comitetul științific și editorial al mai multor reviste științifice, dar și editor la Editura internațională Lyvre de Lyon.

„Toate aceste experiențe m-au construit, m-au inspirat, m-au înălțat, m-au făcut fericită... Vă mărturisesc că a merge la conferinţe și proiecte internaţionale reprezintă una dintre plăcerile vieţii mele. Ador să îmbin călătoria cu lectura, cu studiul, cu satisfacţia intelectuală!”

Despre proiectele la care lucrează, doamna Alina Beatrice Cheșcă ne spune: „Acum ceva timp am început lucrul la o monografie despre marea mea iubire - cel mai mare poet mistic al tuturor timpurilor, Rumi Mawlana.”

Am, în continuare, și o activitate de traducător de poezie. Tocmai am terminat de tradus în limba engleză un volum de poezie al unui cunoscut și apreciat poet din București. De asemenea, voi publica și un volum de texte postmoderniste pe care l-am scris în colaborare cu 2 poetese prietene.

Acum ceva timp, Alina a fost invitată în calitate de keynote speaker la o conferință internațională în Izmir, unde a prezentat o lucrare de studii culturale.

Despre felul cum este ca om, doamna Alina Beatrice Cheșcă ne mărturisește: “Încă din copilărie, am fost o persoană extrem de empatică la suferințele și bucuriile semenilor mei. Am capacitatea de a-i asculta și de a-i înțelege, sunt un prieten adevărat, am enorm de multă compasiune pentru oameni, animale și, în general, pentru natura atât de greu lovită de cei ce ar trebui să o iubească și să o respecte. Sunt iubitoare de cultură, creativă și, sper, înțeleaptă.

Îmi doresc enorm ca a noastră comunitate danubiană să rămână mereu o adevărată  familie, în care să existe relații de prietenie autentică și care să ofere un mediu inspirant pentru o permanentă evoluție intelectuală și spirituală atât pentru profesori, cât și pentru studenți.”


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.