Un nou memorandum de colaborare va deschide calea către noi schimburi culturale și educaționale, între Jarvis Christian College (JCC), S.U.A. și Universitatea “Danubius” din Galați, începând cu vara anului în curs, conform Președintelui JCC, Dr. Lester C. Newman, și a Rectorului Universității Danubiene, Dr. William Harvey, semnatari ai documentului la data de 18 noiembrie.
Grație unei finanțări anonime, în valoare de 20 000 de dolari, patru studenți, cu rezultate deosebite, de la Colegiul Jarvis, vor avea oportunitatea de a urma cursuri în România, în această vară, cu toate costurile acoperite.
Înțelegerea presupune existența unei colaborări benefice ambelor părți, în ceea ce privește toate domeniile de studiu și disciplinele oferite de către cele două instituții. Schimburile de cadre didactice și de studenți vor promova legăturile academice și culturale, oferind participanților o perspectivă globală. Vor fi organizate seminarii comune, conferințe și ateliere, se va face schimb de materiale de lucru și vor fi dezvoltate cercetări și publicații comune.
În urma unei vizite recente în Europa de Est, Dr. Kenoye K. Eke, Sr., Vice- Președinte pentru Avansare și Dezvoltare Instituțională, a lucrat împreună cu Rectorul Harvey la acest acord. Profesorul Harvey este prima persoană afro-americană aflată la conducerea unei universități europene.
Lect. univ. dr. asoc. Petra Alina Marinescu
Consultant PR&MEDIA