fbpx
FORMARE PROFESIONALĂ DE LUNGĂ DURATĂ ÎN DOMENIUL PSIHOTERAPIEI - “INTERVENŢIE PSIHOTERAPEUTICĂ SISTEMICĂ ÎN PROBLEMATICILE CUPLULUI ŞI FAMILIEI”

FORMARE PROFESIONALĂ DE LUNGĂ DURATĂ ÎN DOMENIUL PSIHOTERAPIEI - “INTERVENŢIE PSIHOTERAPEUTICĂ SISTEMICĂ ÎN PROBLEMATICILE CUPLULUI ŞI FAMILIEI”

Pentru a deveni psihoterapeut de cuplu şi familie este necesar să parcurgi un drum frumos şi provocator al devenirii, un parcurs menit să dezvolte acele competenţe puternic umaniste pornite dintr-un potenţial uman propice domeniului. Prin formarea oferită de program se are în vedere în primul rând dobândirea măiestriei de a practica una dintre cele mai nobile profesii ale timpului, cât și ocazia unică prin care însuși terapeutul, în propriul său cabinet și în viața de zi cu zi, se cizelează în mod continuu cu fiecare situație nou apărută. Drumul este unul plin de provocări şi de satisfacții, iar cei ce simt această chemare sunt aşteptaţi cu drag să-şi îndeplinească acest vis frumos călăuziţi de profesioniştii programului de formare profesională.

 

Organizator:

Asociaţia Psihologilor Consilieri şi Psihoterapeuţi de Cuplu şi Familie – Tomis - Constanţa, recunoscută de Colegiul Psihologilor din Romania (https://www.alegericpr.ro/index.php/registre/registrul-furnizorilor-de-formare-profesională) lansează cursul de formare “Intervenţie psihoterapeutică sistemică în problematicile cuplului şi familiei” cu derulare la Universitatea Danubius din Galați.

 

Formare profesională de lungă durată

Cursurile vor fi susţinute de formatori specializați, ce au la bază experienţă dobândită în domeniul terapiei sistemice de familie şi cuplu şi vor fi desfăşurate în proporţie de 80% prin activităţi aplicativ-practice (cu jocuri de rol încă de la primul modul), mulându-se astfel pe cerinţele CPR de formare a competenţelor de tip operaţional.

 

Avantajele abordării sistemice

Formarea în terapia sistemică, spre deosebire de alte terapii, oferă o gamă extrem de

variată de instrumente terapeutice și vizează deprinderea unei multitudini de abilități,

abordând procesual și în ansamblu fiecare caz în parte, în conexiune cu toate elementele cu care individul şi/sau cuplul/familia se află în interdependență. Avantajul net al acestei viziuni este oferit de înțelegerea faptului că orice sistem nu poate exista izolat, iar rolul fiecărui element în sistem, cu propria putere, poziție, mod de comunicare, relații etc este fundamental.

 

Cui se adresează:

Formarea se adresează absolvenților facultăților de psihologie, cât și ai facultăților din domeniul socio-uman (medicină, sociologie, psihopedagogie specială, asistență socială, filosofie, teologie etc.) cu specificaţia că pentru cei ce nu sunt licențiați în psihologie, se solicită efectuarea unor prerechizite (detalii: www.alegericpr.ro).

 

Structura cursului de formare

Conform Normelor CPR în vigoare, formarea în psihoterapie este un demers de 3-4 ani, care angajează multiple resurse. Satisfacția și rezultatele formării se reflectă în munca

practicianului și angajarea lui în împlinirea profesiei de psihoterapeut de-a lungul fiecărei

etape de formare.

Număr de ore: Pentru primul nivel sunt alocate 500 de ore de teorie

și practică (conform criteriilor CPR) parcurse în 16 module a câte 3 zile fiecare (vineri-duminică, câte 10 ore/zi) + temele de aprofundare a teoriei și de studiere a bibliografiei specifice fiecărui modul și   de   aplicare   pe   studii   de   caz.   La   acestea   se   adaugă 270   ore   de   dezvoltare personală/experienţă terapeutică personală (100 de ore de intervizare, 120 de ore de dezvoltare personală de grup și 50 de ore de dezvoltare personală individuală) şi 150 de ore de supervizare.

La finalul formării participanții vor deține un set de instrumente practice, verificate și testate pentru a se lansa în cariera de psihoterapeut sistemic. Diploma eliberată de Asociaţia Psihologilor Consilieri şi Psihoterapeuţi de Cuplu şi Familie – Tomis - Constanţa de recunoaștere a absolvirii întregului proces de formare, va sta la baza dosarului de acreditare impus de CPR pentru nivelul de psihoterapeut practicant sub supervizare. Asociaţia oferă consultanță gratuită tuturor absolvenților interesați de abilitarea la nivelul CPR.

 

Desfăşurare: Grupa de cursanţi: 16-20

Locația: Universitatea Danubius din Galați

Preț: 750 lei/modul

 

Metode și tehnici:

Se vor utiliza jocul de rol, problematizarea, discuțiile panel, studiul de caz, interviul dirijat, utilizarea bibliografiei, vizionarea filmelor didactice pentru exemplificarea anumitor tehnici terapeutice etc.

Pentru mai multe detalii privind temele din domeniul psihoterapiei sistemice, precum și avantajele programului, vă rugăm frumos sa accesați documentul disponibil aici.

Modalitate de înscriere:

Pentru admitere în programul de formare fiecare candidat va depune un dosar ce va cuprinde: CV (listat şi semnat) și copii conform cu originalul după: diploma de licență, buletin de identitate, certificat de căsătorie/hotărâre de divorț, alte diplome de studiu (unde este cazul). Ocuparea locului în grupă se va face în ordinea înscrierii până la realizarea numărului stabilit (între 16 şi 20 de cursanţi). Dosarul în format electronic se va depune la urmatoarea adresă de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

 

 




Știri recente

© 2024 Danubius International University. All Rights Reserved.