Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției organizează, în perioada decembrie 2020- iulie 2021, un concurs pentru ocuparea a 151 de posturi vacante de consilier de probațiune la nivel național. Serviciului de Probațiune Galați i-au fost repartizate 6 posturi.
Pentru a deveni consilier de probațiune, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
- Să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- Să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;
- Să cunoască limba română, scris și vorbit;
- Să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt dovedit pe baza testării medicale și psihologice de specialitate organizate în acest scop;
- Să se bucure de o bună reputație;
- Să fie licențiat în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept;
- Să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează.
Vechimea anterioară în muncă sau în specialitatea diplomei de licență nu au relevanță pentru acest concurs.
Depunerea dosarelor pentru înscrierea la concurs se face la sediul Direcției Naționale de Probațiune, prin transmiterea prin poștă sau serviciu curierat, până pe data 22 ianuarie 2021.
Pentru detalii, accesați siteul Ministerului Justiției, secțiunea Minister/ Organizare/ Cariere/ Posturi vacante: http://www.just.ro/ministre/cariere.
Succes!
Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE