fbpx
OMOR. VIOL. TÂLHĂRIE. STUDENȚII FACULTĂȚII DE DREPT, FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU TINERI DEȚINUȚI

OMOR. VIOL. TÂLHĂRIE. STUDENȚII FACULTĂȚII DE DREPT, FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU TINERI DEȚINUȚI

Studentii Facultății de Drept a Universității ”Danubius” au participat la una dintre cele mai așteptate activități organizate de Cercul Științific Studențesc de Drept Public ”Nicolae Titulescu” , masa rotundă cu tema ”Delincvența juvenilă. Infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului.”

Partenerul facultății, Centrul de detenție Tichilești, a facilitat interacțiunea dintre studenți și trei tineri privați de libertate, condamnați pentru infracțiuni contra persoanei- omor, viol, dar si contra patrimoniului: tâlhărie.

Poveștile de viață ale acestor tineri delincvenți, descrierea împrejurărilor care au condus la săvârșirea infracțiunilor, a circumstanțelor și modalităților prin care au comis faptele, desfășurarea fazelor procesului penal, impactul psihologic al lipsirii de libertate, toate acestea, probabil , au valorat mult pentru viitorii juriști în asimilarea unor informații discutate la cursurile de Drept penal, Drept procesual penal, Clinică judiciară, Psihologie judiciară, etc.

Cu siguranță, din feedback-ul primit de la studenți cu privire la posibilitatea de a discuta direct cu tinerii deținuți le-a oferit o altă perspectivă a înțelegerii și interpretării unor aspecte care păreau pur teoretice până astăzi.

Conducerea facultății mulțumește conducerii Centrului de detenție Tichilești pentru această îndelungată colaborare.

Următoarea dezbatere cu studenții va adduce în prim plan analiza infracțiunilor de război, infracțiuni care, din păcate, devin de interes în această perioadă.

 

Decan,

Conf. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE


Știri recente

© 2024 Danubius International University. All Rights Reserved.