A XVI-a Conferință Internațională „Dunărea – Axa Identității Europene”, desfășurată în data de 29 iunie 2026, sub egida Danubius International University, a reunit cercetători, cadre universitare și experți din numeroase instituții academice și de cercetare din România și din străinătate, consolidând statutul manifestării ca platformă de dialog interdisciplinar dedicată problematicii spațiului dunărean și construcției identității europene. Programul conferinței a inclus o sesiune plenară de deschidere, urmată de patru paneluri tematice – Danubian Economics, Local Communities – Diachrony and Synchrony, European Construction between Desideratum and Realities și Danubian Legislation – în cadrul cărora au fost prezentate lucrări științifice ce au abordat perspective economice, sociale, culturale, juridice și geopolitice asupra regiunii Dunării și a proceselor de integrare europeană.
Conferința a fost deschisă prin alocuțiunile susținute de dr. Steve O. Michael, Rector & CEO al Danubius International University, dr. Andy Pușcă, Președintele Consiliului de Administrație al Universității și dr. Emanuel Marinescu, Director Dep. Angajament Global și Recrutare Internațională, care au subliniat importanța cooperării academice internaționale și a promovării cercetării interdisciplinare în contextul consolidării identității europene. Prin diversitatea temelor abordate, nivelul științific al comunicărilor și participarea unui număr semnificativ de specialiști din mediul universitar internațional, cea de-a XVI-a ediție a Conferinței Internaționale „Dunărea – Axa Identității Europene” s-a remarcat ca un eveniment academic de succes, contribuind la dezvoltarea dialogului științific și la consolidarea parteneriatelor instituționale în spațiul european.
Claudia Covaliov
ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






