Doamna Misam Ali, ofițer economic la Ambasada Statelor Unite din București, a fost invitatul special al ceremoniei de deschidere de început de an academic 2024-2025, adresându-se profesorilor, invitaților și noilor studenți cu un mesaj de încurajare. Ea a subliniat că „educația universitară este o experiență ce transformă viața, fiind o oportunitate de a explora idei noi și de a cunoaște oameni din diverse domenii și categorii sociale”. Aceste interacțiuni au contribuit la formarea unei viziuni mai ample și mai nuanțate asupra lumii.
Ea a pus accent pe importanța domeniului juridic, descriindu-l nu doar ca „un set de reguli, ci ca un cadru fundamental pentru susținerea justiției și protejarea drepturilor. Studenții care urmează acest drum vor dobândi abilități esențiale pentru a contribui semnificativ la societate”.
În discursul său, doamna Misam a împărtășit și experiențele personale din timpul studiilor sale la Universitatea din Nebraska, Lincoln. La fel ca mulți studenți de astăzi, ea a început universitatea cu emoții contradictorii, între nerăbdare și incertitudini legate de viitor. În final, perioada petrecută acolo nu i-a oferit doar cunoștințe academice, ci a ajutat-o să se descopere pe sine.
Printre lecțiile importante învățate de-a lungul anilor de studii, ea a menționat: „curiozitatea, construirea de relații, menținerea unei minți deschise, asumarea riscurilor și găsirea echilibrului între viața personală și cea academică”. A încurajat studenții să profite din plin de anii universitari, să își gestioneze atât sănătatea fizică, cât și mentală și să fie deschiși la noi experiențe.
În final, i-a felicitat pentru alegerea Universității Internaționale Danubius și le-a urat succes în studiile lor, exprimându-și încrederea că vor realiza lucruri extraordinare.
Mioara Lepădatu,
Specialist PR