Nominalizare în Tour d’Horizon of Literature 2025 al Network for Transdisciplinary Research (td-net)

Dr. Cristina Elena Popa Tache, Decan al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională, a fost nominalizată în calitate de contributor la Tour d’Horizon of Literature 2025, publicație realizată de Swiss Academies of Arts and Sciences – Network for Transdisciplinary Research (td-net). Această includere reflectă recunoașterea la nivel internațional a activității sale științifice în domeniul cercetării multi- și transdisciplinare, consolidând vizibilitatea contribuțiilor sale în cadrul unor rețele academice dedicate promovării dialogului interdisciplinar și cooperării științifice globale.

 

Dr. Cristina Elena Popa Tache va propune spre nominalizare, începând cu ediția următoare, cercetătorii care au publicat lucrări relevante în domeniul multi- și transdisciplinarității, în vederea extinderii reprezentării comunității academice și a consolidării contribuțiilor științifice incluse în această inițiativă internațională de referință.

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Prestigioasă recunoaștere europeană pentru conducerea Facultății de Drept și Guvernanță Internațională

Dr. Cristina Elena Popa Tache, Decan al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională, a fost selectată pentru includerea pe lista de experți a Parlamentului European destinată specialiștilor cu experiență academică și științifică, în vederea furnizării de expertiză externă independentă în diverse domenii de politici publice, în cadrul Apelului pentru Exprimarea Interesului EPRS/EVAL/SER/25/008CEI. Confirmată de Direcția Generală pentru Servicii de Cercetare Parlamentară a Parlamentului European și având valabilitate până în iunie 2030, această selecție constituie o recunoaștere academică și instituțională de înalt nivel a activității științifice și transdisciplinare desfășurate de-a lungul anilor în domeniile dreptului internațional, guvernanței globale, inovării juridice și cercetării interdisciplinare.

 

Această realizare evidențiază contribuția semnificativă a doamnei dr. Cristina Elena Popa Tache la dezvoltarea cercetării juridice contemporane și la consolidarea dialogului dintre mediul academic și instituțiile europene. Printr-o activitate constant orientată către excelență științifică, profesionalism și promovarea valorilor juridice europene și internaționale, aceasta continuă să contribuie activ la elaborarea și fundamentarea expertizei relevante pentru politicile publice și mecanismele de guvernanță europeană și internațională.

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Metapolitica și transdisciplinaritatea în secolul XXI – Conferință susținută de Natalia Abdel Fattah

Facultatea de Guvernanță Internațională și Drept are plăcerea de a organiza acest webinar, deschis studenților, colegilor din mediul academic, cercetătorilor și tuturor celor interesați de studiile transdisciplinare.

Natalia Abdel Fattah va susține, în data de 8 mai 2026, ora 16:00, conferința intitulată:

„Metapolitica și transdisciplinaritatea în secolul XXI”

Natalia Abdel Fattah este doctor în Litere al Universității Saint Joseph din Beirut și profesor la Universitatea Jinan, precum și la Academia Militară Libaneză. Este membră a Comitetului Științific al Annali dell’Istituto Armando Curcio, a Consiliului de Administrație al CIRET, a Curriculum Design Committee din cadrul CERD, precum și a Consiliului Științific și a Colegiului Editorial LASRET.

Cercetările sale se bazează pe o abordare transdisciplinară care reunește literatura, filosofia, psihologia abisală, metapolitica și arta. Printre publicațiile sale se numără volumul: The Dynamic Model of the Cosmogonic Wheel and the Quest for the Absolute in Fouad Gabriel Naffah, Nadia Tuéni and Jad Hatem (Éditions Saër Al-Mashrek, 2024).

Webinarul reprezintă o excelentă oportunitate pentru studenți, colegi și participanți din domenii diverse de a reflecta asupra relației dintre metapolitică și transdisciplinaritate în contextul provocărilor contemporane ale secolului XXI.

Participare prin Zoom:
https://us06web.zoom.us/j/86907468832?pwd=182wbafI8UO7r85N0dsO0TqqdMGuLr.1

Meeting ID: 869 0746 8832
Passcode: 473930

Pentru informații suplimentare:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 


Rezultate admitere studenți pentru proiectul „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare” – GT mai 2026

header

În cadrul proiectului "Oportunitati Universitare pentru Diversitate si Integrare” - OUDI, ID 325429, procedura de admitere pentru studenții înscriși în luna aprilie a fost finalizată, iar rezultatele aferente sunt prezentate în lista de mai jos, reflectând persoanele selectate pentru implicarea activă în activitățile proiectului.

 

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40

 

Obiectivul specific il constituie promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.

Durata proiectului: 36 luni

Valoarea totala a proiectului: 7.912.218,02 lei

 

Lista candidaților declarați ADMIȘI – GT MAI 2026

 

footer

 


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.