Universitatea Danubius lansează în luna iulie 2022 un nou program de master, unic în mediul universitar din România FINTECH (Finanțe și Tehnologie Digitală) susținut de Asociația Română de Fintech.
Inovația tehnologică în domeniul financiar, cunoscută astăzi sub denumirea de FINTECH, se referă la noi produse si servicii financiare, la noi modele și procese de afaceri, prin utilizarea de software și alte tehnologii avansate. Fie că este vorba de un transfer de bani, acordarea creditelor, asigurări, tehnologii de plăți sau monede virtuale, retail banking sau investiții, companiile FinTech folosesc tehnologii de inteligenta artificiala, blockchain, BigData, robotică, senzori, chatboti, care furnizează noi experiențe pentru clienți și avantaje competitive sustenabile pentru companii, pentru a rămâne relevante într-o lume care devine din ce în ce mai digitalizată.
Cursurile se vor desfășura prin adoptarea de metode eficiente de predare: cursuri sub formă de dezbateri, cursuri axate pe prezentarea unor cazuri concrete, bogate în exemplificări, invitarea unor specialiști cu experiență în activitatea economică și financiară.
De asemenea, un beneficiu în plus pentru masteranzi va fi organizarea și derularea stagiului de practică de specialitate.
Absolvenții programului de master Fintech vor beneficia de următoarele avantaje:
- Cunoștințe și aptitudini de specialitate, noțiuni teoretice și practice, metodele și instrumentele financiare și bancare, cu utilizarea lor în practica economică;
- Capacitatea de integrare și management al schimbărilor/adaptare cu succes in situații survenite în activitatea socială și economică în general și specific entităților economice;
- Cunoștințe si aptitudini în managementul riscurilor, în gestiunea perioadelor de criză;
- Adaptarea cunoștințelor și abilităților absolvenților la cerințele de angajare sau de dezvoltare a carierei;
- Identificarea tendințelor și a oportunităților viitorului.
Programul de master este coordonat de un Comitet Consultativ format din personalități și experți în domeniu, modulele având guest-speakeri cu multă experiență practică.
Asociația Română de Fintech – RoFin.Tech a fost fondată în ianuarie 2020 și reunește în prezent, 18 membri ce reprezintă start-up-uri și scale-up-uri din industria tehnologiilor financiare (fintech). Aceasta are două obiective fundamentate încă de la fondarea ei: conectarea asociației la autoritățile financiare naționale și europene ce pot impacta industria fintech, dar și crearea și facilitarea cât mai multor oportunități de dezvoltare pentru membrii asociației.
CALENDAR ADMITERE 2022
1 mai - 30 iunie
2 august - 31 august
1 - 29 iulie
1 - 23 septembrie
ADMITERE
1 - 5 august
26 - 30 septembrie
Bd. Galaţi nr.3, 800654, România, Galaţi
Universitatea Danubius
Call Center
0372 361 250 sau 0372 361 251
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
ADMITEREA CONSTĂ ÎN CONCURS DE DOSARE (Diplomă de Licență)
Acte necesare: admitere.univ-danubius.ro/acte