fbpx
Concurs cu premii în valoare de 3000 euro pentru toți studenții și masteranzii de la Stiințe Economice

Concursul „Costin Murgescu” pentru cercetare, ediția a XI-a, este organizat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în colaborare cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER).

 

Premiul concursului „Costin Murgescu” este în valoare de 3000 euro, juriul putând acorda suplimentar mențiuni, în funcție de noutatea ideii, originalitatea temei sau a perspectivei abordate.

 

Data limită de înscriere în concurs este 15 septembrie 2022, iar lucrările finale se transmit până la data de 15 octombrie 2022.

 

Eseurile vor fi redactate în limba engleză sau română, iar evaluarea acestora va avea în vedere noutatea și originalitatea temei sau a perspectivei abordate, dar va pune accent și pe clădirea argumentației și stilul redactării.

 

Regulamentul și condițiile de participare sunt disponibile accesând link-ul următor: https://www.fgdb.ro/pagini/concursul-costin-murgescu .

 

Întrucât pe 23 noiembrie 2022 vom organiza o nouă ediție a Forumului Național al Economiștilor din România (FNER2022), care în acest an dedicat la nivel european tineretului va fi organizat cu prezența studenților din cadrul facultăților membre AFER și va fi axat în jurul conceptului de Competențe, ocazie cu care studenții vor fi invitați să își prezinte opiniile sub forma unor lucrări ancorate în cadrul tematic, vă propunem să îi încurajați să participe cu lucrări atât la concursul „Costin Murgescu” cât și la FNER2022, abordând teme precum:

- analiza corelației dintre parcursul profesional al absolvenților și competențele obținute în programele de studii (ale universității/facultății);

- formarea competențelor necesare pe piața muncii / pentru o carieră în domeniul cercetare-inovare / pentru antreprenoriat, prin intermediul disciplinelor din planul de învățământ; analiza disciplinelor din punctul de vedere al conținutului și structurii (teoretic/aplicativ) și al contribuției acestora la formarea competențelor menționate anterior;

- identificarea competențelor necesare pe piața muncii din perspectiva relației angajatori-tineri absolvenți;

- cerințele companiilor și capacitatea universităților/facultăților de a forma viitori angajați, in contextul pandemiei de COVID-19;

- competențele digitale / transversale necesare viitorilor economiști;

- adaptarea curriculei în vederea asigurării de competențe în concordanță cu cerințele mediului economico-social, economia globală și cu evoluția societății digitale (noi meserii, oportunități în IT, agricultură, energie, servicii suport pentru companii etc.);

- tendințele în dezvoltarea tehnologică/dezvoltarea economiei/dezvoltarea durabilă și estimarea cererii pentru diferitele categorii de competențe;

- identificarea nevoilor transversale de pe piața muncii;

- egalitatea de gen și reprezentativitate pe piața muncii;

- proiecte inovative cu implicarea actorilor locali/regionali/naționali, transfer tehnologic dinspre mediul academic spre mediul de afaceri.

 

Astfel, în plus față de participarea la concurs, studenții vor avea oportunitatea de a-și prezenta lucrările concepute pe baza temelor de cercetare propuse mai sus, la Forumul Național al Economiștilor din România, unde împreună cu cadre didactice și reprezentanți ai mediului de afaceri vom discuta despre competențele necesare absolvenților pentru piața muncii, pentru cercetare - inovare, respectiv antreprenoriat.

 

Luăm în considerare publicarea unui volum cu cele mai valoroase contribuții.

 

Asociația Facultăților de Economie din România

Pentru a fi la curent cu activitățile AFER vă invităm să urmăriți site-ul http://afer.ase.ro și 
pagina de Facebook https://www.facebook.com/AFERomania


ADMITERE 2022 LA PROGRAMELE DE LICENTA

Prima sesiune de admitere dureaza pana la sfarsitul lunii iulie si inscrierile se pot face pe platforma online www.admitere.univ-danubius.ro sau la sediul Universitatii Danubius din Bd. Galati nr. 3. Admiterea se face pe baza de dosar, in functie de media obtinuta la examenul de bacalaureat la toate programele de studii de licenta, indiferent de forma de invatamant (cu frecventa, fara frecventa sau la distanta). 

 

Programele de  Licență:

 

Facultatea de Drept 

Program DREPT

(IF, acreditat - 180 locuri, IFR, acreditat – 75 locuri, ID, acreditat – 100 locuri)

Oportunități în cariera -  judecător, procuror, avocat, notar, executor judecătoresc, consilier juridic, lichidator, mediator, grefier, referent de specialitate asigurări, agent consular, ofițer de legătură vamală, consilier de proprietate industrială autorizat, consilier de probațiune, expert vamal etc.

Detalii la: https://univ-danubius.ro/facultatea-de-drept/programe-de-licenta

https://univ-danubius.ro/facultatea-de-drept/cadre-didactice

 

Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor

PROGRAM Finanțe și Bănci 

(IF, acreditat - 50 locuri, ID, acreditat – 100 locuri):

 Oportunități în carieră  expert financiar-bancar, inspector financiar-bancar, comisar principal, consilier financiar-bancar, inspector asigurări, economist în bancă, analist investiţii, ofiţer bancar, analist bancar, consultant fiscal, ofiţer antifraudă financiar-bancara, broker servicii de investiţii financiare, funcţionar ANAF.

PROGRAM Economia comerţului, turismului şi a serviciilor (IF, acreditat – 60 locuri, ID, acreditat – 100 locuri):

Oportunități în carieră - organizator activitate turism, specialist marketing, agent de turism tour-operator, agent de transport internaţional, şef de recepţie hotel, consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală.

Absolvenții acestui program de studii vor putea ocupa funcțiile de mai sus sau funcții similare în domeniul comercial (magazine, distribuție, platforme logistice), în turism (hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, agenții de turism) și în servicii atât publice, cât și private.

PROGRAM Contabilitate și Informatică de Gestiune (IF - 50 locuri, IFR - 75 locuri):

Oportunități în carieră -  expert contabil-verificator, referent de specialitate financiar-contabilitate, controlor tezaur, asistent de cercetare în gestiune, contabilitate, control financiar, revizor contabil, consultant bugetar, analist financiar.

Detalii la: https://univ-danubius.ro/facultatea-de-stiinte-economice/programe-de-licenta

https://univ-danubius.ro/facultatea-de-stiinte-economice/cadre-didactice

 

Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale

PROGRAM Comunicare şi Relaţii Publice (IF, acreditat - 75 locuri, ID, acreditat - 75 locuri):

Oportunități în carieră -  specialist relații publice; consilieri de comunicare; specialist comunicare; organizatori de evenimente; specialist în publicitate; specialist marketing; purtător de cuvânt; specialist lobby și advocacy; organizator de evenimente; specialist în relații publice în echipele de comunicare ale companiilor private sau ale instituțiilor de stat; brand manager; jurnaliști de radio, de televiziune, de presă scrisă tradițională sau online.

PROGRAM NOU! Media digitală (IF, autorizat - 50 locuri):

Oportunități în carieră -  producător de conținut digital, producător de conținut multimedia; designer web și grafică; content manager; analist al comportamentului consumatorilor online; web copywriter; social media manager; editor social media.

PROGRAM Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (IF, acreditat – 50 locuri, ID, autorizat – 50 locuri):

Oportunități în carieră - politologi, sociologi, consilieri politici, analişti politici, consilier/expert în relaţii internaţionale, studii europene; consilier/expert în domeniul integrării europene şi euroatlantice; analist politică externă; manangeri de proiecte europene şi internaţionale; consilier și secretar diplomatic; specialist comunicare publică internaţională.Comunicare și Relații Publice

Detalii la: https://univ-danubius.ro/facultatea-de-comunicare-si-relatii-internationale-prezentare/programe-de-licenta

https://univ-danubius.ro/facultatea-de-comunicare-si-relatii-internationale-prezentare/cadre-didactice

 

Facultatea de Informatică și Științe Aplicate

(IF, autorizat – 30 locuri)

PROGRAM Informatica

Oportunități în carieră:

Specialişti în Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (Informatică)

  • Domeniul software: analişti de sistem, proiectanţi de software, proiectanţi de sisteme web şi multimedia, programatori de aplicaţii, analişti-programatori în domeniul software;
  • Baze de date şi reţele: designeri şi administratori de baze de date, administratori de sistem, specialişti în reţele de calculatoare, specialişti în baze de date şi reţele.

Detalii la: https://univ-danubius.ro/facultatea-de-stiinte-aplicate/program-de-licenta

https://univ-danubius.ro/facultatea-de-stiinte-aplicate/cadre-didactice

 

Facultatea de Psihologie și Științe Biomedicale

Oportunități în carieră

PROGRAM Psihologie (IF, autorizat – 50 locuri):

  • psiholog în specialitatea psihoterapie, psiholog; psiholog în specialitatea psihologie clinică; psiholog în specialitatea consiliere psihologică; psiholog în specialitatea psihologia muncii și organizațională; psiholog în specialitatea psihologie judiciară; psihopedagog; expert poligraf; psiholog școlar; terapeut ocupațional.

PROGRAM NOU! Asistenţă socială (IF, autorizat – 50 locuri):

  • asistent de cercetare în asistenţă socială, asistent social cu competenţă în sănătate mintală, asistent social nivel superior, consilier de probaţiune , consilier forţă de muncă şi șomaj, consilier şcolar, consilier în domeniul adicţiilor.

Detalii la: https://univ-danubius.ro/facultatea-de-psihologie-si-stiinte-biomedicale/programe-de-licenta

https://univ-danubius.ro/facultatea-de-psihologie-si-stiinte-biomedicale/cadre-didactice

 

Inscrierile se realizeaza pe WWW.ADMITERE.UNIV-DANUBIUS.RO. Mai multe informatii despre procesul de inscriere/admitere se pot obtine trimitand un email la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la nr. de telefon 0775278617. 

SUCCES!


Noul CERTIFICAT BANCAR EUROPEAN cu standardul TRIPLE E

Acest program de formare in domeniul financiar-bancar furnizează cunoştinţele de bază, abilităţile şi competenţele care vă asigură că veţi primi cea mai bună pregătire pentru o carieră de succes în industria serviciilor financiar-bancare.

CONŢINUT

Începând cu anul 2017, curricula programului Triple E EFCB este actualizată la nivelul standardelor europene pentru industria serviciilor financiare, cuprinzând tematicile:

  • Sistemul financiar şi monetar al U.E.;
  • Clienţii, produsele şi serviciile bancare;
  • Riscuri şi conformitate;
  • Etică, control şi audit intern etc.

Formarea va fi efectuată de către cadrele didactice ale Universității Danubius din Galați, pe baza colaborării cu Institutul Bancar Român, astfel:

Modul A: Sistemul financiar şi monetar al U.E. - Conf. univ. dr. Alina Cristina  Nuță;

Modul B: Clienţii, produsele şi serviciile bancare - Conf. univ. dr. Alina Cristina  Nuță;

Modul C: Riscuri şi conformitate, etică, control şi audit intern - Conf. univ. dr. Mihaela Nicolau.

Participanţii vor obţine, la finalizarea cu succes a programului, TRIPLE E European Foundation Certificate in Banking (TRIPLE E EFCB CERTIFICATE), emis de către EBTN – European Banking & Financial Services Training Association.

GRUP ŢINTĂ

Programul este dedicat celor care doresc în viitor activeze, sau celor care deja activează, în sectorul financiar-bancar şi sunt interesaţi de recunoaşterea şi certificarea competenţelor de bază specifice industriei serviciilor financiare, la nivel european: angajaţi din reţea/front-office, personal din diverse linii de activitate din instituţii financiar-bancare multinaţionale (de ex.: Financiar, Contabilitate, Achiziţii, Marketing, Audit, Control intern, Riscuri etc.), personal la început de carieră sau care vizează posibilitatea mobilităţii profesionale în alte funcții, ţări, regiuni etc.

Certificatul Bancar European Triple E reprezintă un plus pentru profesioniştii din orice domeniu economic, contribuind la creşterea performanţei profesionale.

BENEFICII

Absolvenţii Triple E EFCB beneficiază de următoarele avantaje:

  • dezvoltarea şi standardizarea competenţelor profesionale fundamentale în sectorul serviciilor financiare din Europa;
  • recunoaşterea statutului profesional şi a nivelului de carieră de către instituţiile financiar-bancare locale, europene, internaţionale.

Totodată, certificarea EFCB Triple E conferă absolvenţilor statutul de membru Triple E EFCB IBR.

Ulterior obţinerii Certificatului Bancar European TripleE, pentru menţinerea certificării, absolvenţii trebuie să urmeze procesul de pregătire profesională continuă (Continuous Professional Development – CPD) cu un minim de 15 ore de pregătire anual, respectiv 15 unităţi CPD.

Pentru a facilita acest proces, Universitatea Danibius și Institutul Financiar Bancar oferă membrilor TRIPLE E EFCB IBR, acces gratuit la evenimente educaţionale, pentru îndeplinirea cerinţei anuale de pregătire profesională continuă.

AVANTAJELE pachetului de training oferit de UDG/IBR pentru pregătirea în vederea obţinerii Certificatului Triple E EFCB:

  • sistem de studiu „blended learning” (la distanţă şi la clasă);
  • acumularea, dezvoltarea şi actualizarea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor profesionale fundamentale necesare pentru a activa în domeniul financiar-bancar şi tutoriat din partea unor experţi de prim rang în domeniul financiar-bancar;
  • oportunitatea de consolidare şi progres în carieră.

 

TARIF

Pachetul de training pe studenți/masteranzi/cadre didactice include: manualul, tutoriat şi seminarii la clasă/live online, examinarea şi emiterea certificatului pentru absolvenţii programului – este de 1200 lei - pentru studenţii/masteranzii/doctoranzii Universităţii Danubius (nu se aplică TVA), la care se adaugă 37 EUR - contravaloarea certtificatului final.  Plata se poate efectua în 3 rate.

Pachetul de training standard pentru alte persoane interesate include: manualul, tutoriat şi seminarii la clasă/live online, examinarea şi emiterea certificatului pentru absolvenţii programului – este de 2.000 lei (nu se aplică TVA), la care se adaugă 37 EUR - contravaloarea certtificatului final.  Plata se poate efectua în 3 rate.

Studenții, masteranzii, cadrele didactice și absolvenții Universității Danubius beneficiază de tarif special pentru curs.

După absolvirea cursului şi obţinerea certificatului TRIPLE E EFCB, veţi deveni membru TRIPLE E EFCB şi veţi beneficia de un program educaţional oferit exclusiv membrilor, pentru îndeplinirea cerinţei de Continuous Professional Development (CPD) a EBTN.

Taxa anuală de membru este 75 lei, şi acoperă:

  • gestiunea anuală a situaţiei fiecărui absolvent, privind îndeplinirea cerinţei de CPD şi raportarea către EBTN
  • acces gratuit la evenimentele/conferinţele/mesele rotunde, în limita CPD anuală.

Perioadă de organizare: mai - septembrie 2022.

IBR este singura instituţie de training din România autorizată de EBTN, pentru Triple E EFCB.

Detalii despre certificare pot fi obţinute şi accesând website-ul www.efcb.eu.

Programul este susținut de Universitatea Danubius în colaborare cu IBR.

Detalii despre înscriere: Conf. univ. dr. Alina Cristina NUȚĂ (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.)

 

[PDF] TRIPLE E EUROPEAN FOUNDATION CERTIFICATE IN BANKING (EFCB)

 

Mioara Lepădatu

Specialist PR


Au inceput inscrierile la Colegiul Danubius

 Au început înscrierile la Colegiul Danubius

Colegiul Danubius este organizat in cadrul Universității Danubius, ca instituție de învățământ terțiar, în care predau cadre didactice din mediul universitar, dar și preuniversitar. Specialiștii din cadrul Colegiului Danubius își îndeplinesc cu succes misiunea didactică pe care și-au asumat-o - pregătirea de specialişti, cercetători şi lideri în domeniile media și informatică, prin intermediul cursurilor și laboratoarelor de specialitate.

Mediul universitar îşi concentrează resursele pentru asigurarea unei forţe educaţionale atractive, care să îmbine opţiunile cursanţilor cu necesităţile de formare profesională ale comunităţii locale, educându-i în spiritul principiilor democratice ale societăţii deschise, urmărind ca până în anul 2024 să se echilibreze numărul specialistilor în domeniile de pregătire vizate. Studiile se încheie cu examenul de certificare a competențelor profesionale pentru obținerea diplomei de studii.

Practica este susținută de către specialiști practicieni și se desfășoară, în funcție de calificare, în studioul TV al Universității Danubius, la televiziunile partenere, în laboratoare IT, dotate cu aparatură de ultimă generație, în cadrul companiilor IT partenere. Diplomele obținute sunt recunoscute în toată Europa.

CU sau FĂRĂ diplomă de bacalaureat

Colegiul Danubius este soluţia salvatoare a elevilor care nu au reuşit să treacă examenul de Bacalaureat, aceştia având posibilitatea de a nu pierde contactul cu studiile şi de a se califica în una din cele trei calificări oferite de Colegiul Danubius.

Analist Programator (Învățământ terțiar nonuniversitar ISCED 5,  1,5 ani, învățământ cu frecvență/zi)

Discipline studiate:

  • Comunicare profesională în limba modernă;
  • Comunicare profesională;
  • Managementul calității;
  • Sisteme de calcul şi reţele de calculatoare;
  • Proiectarea algoritmilor;
  • Limbaje de programare;
  • Programare modulară;
  • Metode şi tehnici clasice de programare;
  • Programarea orientată obiect;
  • Conceperea produselor multimedia;
  • Crearea site-urilor Web;
  • Baze de date.

Absolvenții vor putea lucra, conform codului de clasificare a ocupațiilor din România, ca analiști programatori, ca specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor, consultanți în informatică.

Administrator Rețele Locale și de Comunicații (Învățământ terțiar nonuniversitar ISCED 5,  1,5 ani, învățământ cu frecvență/zi)

  • Comunicare profesională în limba modernă;
  • Comunicare profesională;
  • Managementul calității;
  • Componente, concepte şi tehnologii de reţele de calculatoare;
  • Modele de referință OSI şi TCP/IP;
  • Protocoale TCP/IP;
  • Adresare IP;
  • Comunicarea într-o reţea locală (LAN);
  • Funcționare reţele globale (WAN).

Absolvenții vor putea lucra, conform codului de clasificare a ocupațiilor din România, ca specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor, specialiști în baze de date și rețele, specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor.

Cameraman-Fotoreporter (Învățământ terțiar nonuniversitar ISCED 5,  1,5 ani, învățământ cu frecvență/zi)

  • Comunicare profesională în limba modernă;
  • Tehnologia informațiilor și comunicației aplicată;
  • Comunicare profesională;
  • Arta imaginii – concepte de bază;
  • Arta fotografică;
  • Comunicare vizuală;
  • Optica foto-cine-TV;
  • Tehnică foto;
  • Fotografia digitală.

Absolvenții vor putea lucra, conform codului de clasificare a ocupațiilor din România ca tehnicieni în informatică și comunicații, tehnicieni în domeniul telecomunicațiilor și al radiodifuziunii și televiziunii, fotoreporteri, jurnaliști.

 

ÎNSCRIERI

1 - 29 iulie

1 - 23 septembrie

ADMITERE

1 - 5 august

26 - 30 septembrie

ADMITEREA CONSTĂ ÎN CONCURS DE DOSARE

Admiterea se organizează online la: https://admitere.univ-danubius.ro/

 

Mioara Lepădatu,

Specialist PR

 


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.