ÎNGERII SĂ VĂ VEGHEZE DRUMUL SPRE DUMNEZEU, DOAMNA PROFESOR MIRELA ARSITH!

Steagul Universității ”Danubius” este din nou arborat în bernă. Doamna Profesor Mirela ARSITH a rezolvat și ultima problemă a vieții. Un om minunat, blând, discret, cu zâmbetul pe buze indiferent de greutatea zilei, un om pe care îl căutai atunci când trebuia să găsești răspunsul echilibrat. Iubea profesia de dascăl iar dragostea aceasta a fost pe deplin răsplătită de aprecierea imensă a studenților săi. Peste trei decenii de carieră didactică au șlefuit un caracter extraordinar al unei doamne care ne va lipsi enorm. Ne va lipsi filosoful, profesorul, colegul, managerul acestei universități – Decan al Facultății de Comunicare și Relații Internaționale în perioada 2011 – 2016 și Președinte al Senatului Universității ”Danubius” din anul 2016.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, doamna Profesor Mirela ARSITH!
Condoleante familiei îndurerate!


COMUNICAT DE PRESĂ  Etapă intermediară în implementarea unui proiect cofinanțat din Fondul Social European pentru dezvoltarea programelor de studii și a culturii antreprenoriale  la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

header ue

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014 - 2020

Axa prioritară nr. 6 - Educație și competențe

Prioritatea de investiții –10.ii. Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământul terțiar și a celui echivalent în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate

Titlul proiectului “Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981

Contract de finanțare nr. 37390/27.05.2019

Beneficiar: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

 

IANUARIE 2021

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Etapă intermediară în implementarea unui proiect cofinanțat din Fondul Social European pentru dezvoltarea programelor de studii și a culturii antreprenoriale

la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

 

La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă implementarea proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981,  în valoare de 6.845.959,60 lei, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Liderul de proiect este Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa" din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea „Danubius" din Galați, Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău și SIVECO ROMÂNIA S.A București.

Durata proiectului este de 24 de luni (28 mai 2019 – 27 iulie 2021).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă combaterea abandonului universitar și creșterea atractivității învățământului terțiar în cadrul a 5 universități partenere din regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est și Sud-Vest Oltenia prin intermediul unui pachet complex de acțiuni care vizează perfecționarea profesională a personalului didactic în scopul furnizării programelor de studii prin metode moderne de predare-învățare dar și în scopul dezvoltării unor oferte educaționale cu grad ridicat de inovare și cu o importantă componentă aplicativă, urmată de elaborarea a 5 cursuri complementare programelor de licența axate pe formarea de competențe antreprenoriale și finalizată cu furnizarea unor noi oferte educaționale împreună cu măsuri de atragere și fidelizare a tinerilor defavorizați în programele de studii terțiare universitare.

Grupul țintă al proiectului include: 83 de profesori care vor dobândi competențe profesionale adaptate sistemelor moderne de educație și vor fi mai pregătiți să-și îndeplinească rolul social; 441 de studenți care vor absolvi învățământul terțiar universitar cu un bagaj de cunoștințe, aptitudini și competențe care să le permită angajarea într-o activitate economică antreprenorială și care vor fi sprijiniți să finalizeze programul de studii la care au fost înscriși (din care 331 persoane vor aparține categoriilor netradiționali/din mediul rural/de etnie roma/CES); 250 de elevi, cu accent pe cei din mediul rural, care vor fi informați despre beneficiile continuării studiilor în învățământul terțiar universitar.

În această etapă de implementare s-a constituit un grup țintă format din 78 de cadre didactice angajate în cadrul universităților partenere. Cadrele didactice au participat la un curs de perfecționare profesională pentru personalul didactic din învățământul terțiar universitar având ca principal scop dezvoltarea și actualizarea permanentă a competențelor didactice specifice și corelarea metodelor didactice moderne cu educația antreprenorială.

De asemenea, la nivelul celor 5  universități partenere, se continuă activitatea de pilotare a cursurilor de antreprenoriat cu importantă componentă aplicativă oferită studenților sub forma unor oferte educaționale complementare programelor de studii. În această etapă de implementare s-a constituit un grup țintă format din 320 de studenți din anii terminali ai ciclului de studii de licență, din care 268 de studenți fac parte din grupuri vulnerabile (din mediul rural, studenți netradiționali și populația roma). Studenții selectați și înscriși în grupul țintă de la cele 5 universități partenere participă la pilotarea ofertelor educaționale pentru formarea competențelor antreprenoriale. Studenții care fac parte din categoriile defavorizate beneficiază de măsuri suplimentare de sprijin constând în sesiuni de consiliere profesională personalizată și sunt sprijiniți prin acordarea unui stimulent financiar tip bursă ”STUDENT ANTREPRENOR”, in valoare de 300 de lei timp de 6 luni, pentru finalizarea programului de studii la care au fost înscriși.

În această perioadă de implementare a proiectului, continuă activitatea de înscriere în grupul țintă format din elevi din mediul rural. Elevii vor participa la campanii de conștientizare privind beneficiile continuării studiilor în învățământul terțiar universitar, vor fi informați despre pilotarea cursului de antreprenoriat organizat în cadrul proiectului și vor primi un pachet cu materiale de promovare cu detalii despre admiterea în învățământul universitar.

Activitatea de informare și publicitate în cadrul proiectului urmărește respectarea cerințelor minime de vizibilitate ale proiectului prevăzute în Manualul de Identitate Vizuală, atât în ceea ce privește materialele de informare și publicitate, cât și obiectele de inventar achiziționate în cadrul proiectului din fondurile FSE. Pentru mai multe informații referitoare la activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981, accesați pagina web dedicată proiectului proform.usv.ro.

 

PERSOANA DE CONTACT

Manager de proiect: Ș.l. dr. ing. Iuliana CHIUCHIȘAN

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava,

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor,

Clădire C, cam. 304 E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

footer proform


DUMNEZEU SĂ VĂ OCROTEASCĂ, DOAMNA PROFESOR ANA CĂLIN!

Frumusețe, eleganță, exigență,performanță, rigoare și foarte multă muncă.

”Să ne așezăm și să muncim”! În cei 20 de ani de carieră didactică, aceasta era formula prin care deschidea cursurile.

O personalitate distinsă, nobilă, trecută prin multe încercări în decursul anilor în care a fost procuror. Studenții o iubeau pentru că era plină de energie, de idei, de provocări.

Îi plăcea enorm să scrie. Și a lăsat pentru noi și pentru cei ce vor veni numeroase cărți de proza și de literatura juridică de specialitate în domeniile dreptului penal - partea generală și dreptului transporturilor.

În urmă cu 10 ani, a ales să se retragă din cariera didactică ”pentru a-i lăsa pe colegii mai tineri să profeseze”.

Așa își aduce aminte comunitatea academică Danubius de doamna Conf. univ. dr. Ana CĂLIN, o pată de culoare în lumea Dreptului, un dascăl care are un loc special în memoria colegilor și a  miilor de absolvenți ai Facultății de Drept a Universității ”Danubius”.

Dumenzeu să vă ocrotească, doamna profesor Ana CĂLIN!

A fost o onoare să vă avem dascăl!

Purtător de cuvânt - Ana Alina IONESCU DUMITRACHE


OPORTUNITATE DE ANGAJARE ÎN CADRUL DIRECȚIEI NAȚIONALE DE PROBAȚIUNE

Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției organizează, în perioada decembrie 2020- iulie 2021, un concurs pentru ocuparea a 151 de posturi vacante de consilier de probațiune la nivel național. Serviciului de Probațiune Galați i-au fost repartizate 6 posturi.

Pentru a deveni consilier de probațiune, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

  • Să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  • Să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;
  • Să cunoască limba română, scris și vorbit;
  • Să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt dovedit pe baza testării medicale și psihologice de specialitate organizate în acest scop;
  • Să se bucure de o bună reputație;
  • Să fie licențiat în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept;
  • Să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează.

 

Vechimea anterioară în muncă sau în specialitatea diplomei de licență nu au relevanță pentru acest concurs.

Depunerea dosarelor pentru înscrierea la concurs se face la sediul Direcției Naționale de Probațiune, prin transmiterea prin poștă sau serviciu curierat, până pe data 22 ianuarie 2021.

Pentru detalii, accesați siteul Ministerului Justiției, secțiunea Minister/ Organizare/ Cariere/ Posturi vacante: http://www.just.ro/ministre/cariere.

 

Succes!

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.