
Universitatea Internațională DANUBIUS este partener în proiectul „Promovarea accesibilității, biodiversității și rezilienței la schimbările climatice prin practici durabile” (Sustain BIO&CLIMA ACCESS) – BSB01253, implementat în cadrul Programului Interreg NEXT (VI-B) Black Sea Basin Programme.
Perioada de implementare: 30 de luni.
Proiectul își propune să contribuie la creșterea rezilienței la schimbările climatice și la protejarea mediului în regiunea Bazinului Mării Negre, prin revitalizarea spațiilor verzi urbane, promovarea biodiversității și implementarea unor soluții ecologice și sustenabile.
În cadrul proiectului, investiția „Green Hub” va fi realizată de Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” (ACTEDJ) – Partener 4, pe terenul Universității Internaționale DANUBIUS din Galați – Partener 6.
Acest spațiu va încuraja organizarea de activități în aer liber dedicate comunității gălățene, reunind ONG-uri, mediul academic, administrații publice și alți actori locali pentru schimbul de idei, conștientizarea provocărilor de mediu și dezvoltarea de inițiative sustenabile. Totodată, proiectul va crea oportunități pentru studenți, cadre didactice și organizații neguvernamentale de a-și uni eforturile în conceperea și implementarea soluțiilor ecologice în toate domeniile de activitate.
Această abordare integrată extinde beneficiile dincolo de mediul universitar, contribuind la protejarea biodiversității, consolidarea rezilienței la schimbările climatice și implicarea activă a comunităților din regiunea Bazinului Mării Negre.
Obiectivul principal al investiției este atenuarea impactului schimbărilor climatice prin soluții practice și ecologice. Utilizarea materialelor sustenabile, precum lemnul, reflectă angajamentul față de protecția mediului, iar mobilierul urban va fi realizat pentru a fi durabil, rezistent și prietenos cu natura, reducând vulnerabilitatea infrastructurii universitare în fața efectelor schimbărilor climatice.
#SustainBIO&CLIMAACCESS #InterregNEXT #BlackSeaBasin #GreenHub #Galați#Universitatea Internaționala Danubius#ACTEDJ#Biodiversitate #ReziliențăClimatică#ComunitățiVerzi #FonduriEuropene

ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






