Danubius News

Studentul lunii Noiembrie

Studentul lunii Noiembrie

Bogdan Gotu – un tânăr caleidoscopic

Bogdan Gotu este student în anul al doilea la Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Universității “Danubius” iar convingerea lui este că “a fi student danubian este o oportunitate oferită tinerilor din această regiune, aceea de a studia într-o universitate cu un nivel ridicat al calității educației superioare”. Pentru Bogdan, a fi student la “Danubius” “implică dorința personală de autodepășire în plan academic și disponibilitatea de adaptare pentru a învăța noi șabloane de gândire, auxilare dezvoltării și formării competențelor sociale”.

Inteligent și dinamic, tânărul s-a implicat, încă din primul an, într-un număr mare de activități extracuriculare. Astfel, el a participat la “A 16-a Conferință Internațională pe tema Integrării Europene - Realități și Perspective”, organizată de către Universitatea “Danubius”, cu două lucrări academice de excepție: “Defining corruption - an analysis on the sabotage of Laura Codruța Kövesi in the race for the head of the European Prosecutor's Office” și “Russian Interests in the Black Sea Region”. De asemenea, acesta a fost prezent la sesiunea de comunicări științifice studențești a Facultății de Comunicare și Relații Internaționale, cu prezentarea: “Perspective Geopolitice: Pandemia Redimensionează Forțele care Influențează Globalizarea”. Bogdan nu a lipsit nici din cadrul unui panel al conferinței “Two Democratic Societies in Transition: Exploring the Dynamics of a Post-Covid World”, prezentându-și, cu această ocazie, opiniile în limba engleză. La ora actuală, el activează ca voluntar în cadrul Departamentului de Comunicare şi Relaţii Internaţionale .

În ceea ce privește materiile care îl atrag cel mai mult, Bogdan consideră că toate disciplinele sunt la fel de importante, dar ne-a spus că așteaptă, cu nerăbdare, cursul de “Negociere și mediere în relații internaționale”, predat în anul al treilea, la specializarea sa, argumentând prin faptul că “un bun negociator este, în primul rând, un bun cunoscător al psihologiei”, dar și autocaracterizându-se ca fiind “înclinat către o natură pacifistă și de ajutorare a celor în nevoie.”

În paralel cu studiile danubiene, Bogdan urmează cursurile Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galați, specializarea Medicină Dentară, este intern la Institutul pentru Studii de Politici Cibernetice și voluntar pentru Asociația Națională Antidrog. În plus, el este parte a unui program de internship online găzduit de către Institutul Diplomatic Român fiind recent acceptat și de către Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” pentru un stagiu de practică.

Cum se vor îmbina, pe viitor, toate aceste preocupări? “Îmi doresc să urmez o carieră în domeniul Intelligence sau în cel al diplomației și ulterior să îmbin și domeniul Medicinei Dentare în viața mea profesională”, ne-a explicat studentul.

Așa cum era de așteptat, Bogdan este exigent în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor personale. Totuși, el ne-a zis că socializarea face parte dintre prioritățile lui. Mai mult, acesta își găsește timp să practice Jiu-Jitsu Brazilian, fiind, de asemenea, pasionat de limbile străine și de psihologia socială.

Întrebat ce ar mai dori să afle comunitatea danubiană despre el, studentul ne-a dezvăluit una dintre credințele lui și anume aceea că “pentru a avea succes în oricare domeniu ales, este nevoie de pasiune, dedicare, sacrificii, competențe transversale și poate cel mai important - primul <<nu>> să nu vină de la propria persoană”.

Ne mândrim cu tine, Bogdan! Felicitări pentru reușita de a fi selectat Studentul Lunii! Meriți, din plin, această distincție!

 

Lect. univ. dr. asoc. Petra Alina Marinescu

PR&MEDIA Consulatant


Știri recente

© 2021 Danubius University. All Rights Reserved.