Maratonul Profesiilor – Repere academice pentru orientarea în carierele juridice

Maratonul Profesiilor – Repere academice pentru orientarea în carierele juridice

Evenimentul Maratonul Profesiilor, desfășurat la Sindicatul Învățământ Brăila, a constituit un cadru educațional dedicat orientării profesionale în domeniul juridic, reunind specialiști, cadre didactice universitare, studenți și elevi. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte esențiale ale unor profesii juridice precum consilier juridic, grefier, avocat, mediator și notar. Domnul notar Iulian Mitescu a susținut o intervenție axată pe experiența sa profesională acumulată începând cu anul 2004, subliniind rolul fundamental al educației în alegerea unei cariere juridice.

La eveniment au participat studenți ai specializărilor Psihologie și Drept din cadrul UID, alături de elevi ai Colegiului Național "Nicolae Bălcescu", Colegiului Național Pedagogic D. P. Perpessicius și Liceului Teoretic "Panait Cerna", Brăila, beneficiind de un dialog interactiv cu profesioniști ai domeniului.

Organizarea evenimentului a fost coordonată de doamna Gica Ceauș, coordonatoarea centrului de înscriere Brăila, în colaborare cu CCOC și Liga Studenților. De asemenea, dr. Carmen Ion, cadru didactic universitar la UID, a moderat o discuție privind rolul și competențele consilierului juridic, iar dr. Radu Ștefănuț, cadru didactic universitar la UID, a evidențiat importanța medierii în soluționarea conflictelor juridice.

Asist. Univ. Drd. Camelia Aramă , Director Departament de Recrutare și Extensii Universitare, a prezentat oferta educațională destinată elevilor participanți, conturând perspective concrete de formare academică și profesională.

 

Claudia Stefania Marghiru


Știri recente

© 2025 Danubius International University. All Rights Reserved.