În luna iunie a fost lansată în cadrul Revistei „Străjer în calea furtunilor”, ediția 34, lucrarea „Însemnările unui neobosit pelerin”, de Ionel Aurelian Cotoban, desfășurată în data de 14 noiembrie 2023 în comuna Chirnogi, județul Călărași. Această lansare a fost realizată cu sprijinul deosebit al Universității Internaționale Danubius, prin implicarea activă a Centrului de Studii și Cercetări Danubiene, Centrului de Cercetări privind Dinamica Socio-Economică în Dezvoltare Durabilă și Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale.
Universitatea noastră a avut un rol esențial în organizarea acestui eveniment, demonstrând astfel angajamentul său continuu pentru susținerea culturii, educației și cercetării. Directorul Centrului de Studii și Cercetări Danubiene, conf. univ. dr. Ștefan Gheorghe, alături de prof. univ. dr. Filofteia Repez, lect. univ. dr. Luminița Maria Filip, coordonator al Centrului de Cercetări privind Dinamica Socio-Economică în Dezvoltare Durabilă și decanul Facultății de Comunicare și Relații Internaționale, conf. univ. dr. Liviu Mihail Marinescu, au contribuit semnificativ la succesul acestui eveniment.
Activitatea s-a desfășurat în format hibrid, facilitând participarea unui număr mare de studenți și cadre didactice din cadrul Universității Internaționale Danubius atât fizic, cât și online. Această abordare modernă a permis extinderea impactului evenimentului și a asigurat o implicare largă din partea comunității academice. Studenții au avut oportunitatea unică de a interacționa direct cu autorul și de a se bucura de o experiență culturală îmbogățitoare.
Un moment deosebit în cadrul simpozionului l-a constituit vernisajul expoziției de pictură „Pictură dunăreană” al artistei Cristiana Cătălui din Oltenița, un eveniment ce a adus un plus de culoare și frumusețe acestei manifestări culturale.
Eforturile și contribuțiile universității noastre au fost apreciate de toți participanții, demonstrând încă o dată că parteneriatele solide și implicarea activă în viața comunității sunt fundamentale pentru succesul oricărui proiect cultural. Prin aceste acțiuni, Universitatea Internațională Danubius își reafirmă rolul de promotor al valorilor culturale și educaționale, aducând o contribuție semnificativă la dezvoltarea socio-economică durabilă și la îmbogățirea spirituală a comunității.
Mulțumiri Colegiului de Redacție și dl.col.r.dr. Mircea Tănase.
Vizualizați integral, Revista „Străjer în calea furtunilor”, ediția 34. „Însemnările unui neobosit pelerin”, de Ionel Aurelian Cotoban, pag.81, accesând link-ul univ-danubius.ro/revista34