Vineri, 14 martie, începând cu ora 12:00, se va organiza evenimentul de lansare a proiectului "Acces la Dezvoltare si Educatie pentru Toti – ADEPT” - cod SMIS 325391, în Sala Senatului a Universității Internaționale Danubius.
Proiectul este finantat prin Programul Operational Educatie si Ocupare, in cadrul apelului Primul student din familie - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.
Acest proiect este implementat de către UNIVERSITATEA INTERNATIONALA DANUBIUS, în calitate de Lider, și de ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV "AQUA 1969 BAIA MARE"(Partener 1), împreună cu LICEUL TEORETIC "GHEORGHE MUNTEANU MURGOCI"(Partener 2).
Obiectivul general al proiectului il reprezinta cresterea accesului si a participarii la invatamantul tertiar, in special pentru persoane apartinand unor familii in care nivelul educational al parintilor este unul scazut, precum si pentru persoane de etnie roma.
Obiectivul specific il constituie promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.
Durata proiectului: 36 luni
Valoarea totala a proiectului: 7.918.968,02 RON