fbpx
Absolventul lunii iunie

Absolventul lunii iunie

Constantin Lepădatu - „nu spun niciodată NU unei provocări”

Constantin Lepădatu, absolvent al primei promoții a specializării Cameraman-Fotoreporter din cadrul Colegiului Danubius, ne-a mărturisit că: „anii de studenție au fost determinanți în dezvoltarea și alegerea carierei mele.”

Pasiunea lui Constantin pentru videografie a luat naștere încă din primul an de facultate. Înainte de a urma studiile la Colegiu, Constantin s-a bucurat din plin de perioada studenției la Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, specializarea Comunicare și Relații Publice, fiind foarte activ și doritor de a descoperi și învăța cât mai mult.

Proiectul VEHMED a fost un proiect inovator, ce a constat în construcţia unor vehicule media speciale pentru formarea abilităţilor practice ale studenţilor la jurnalism. Din acest proiect a făcut parte și Constantin: „Pentru mine VEHMED a fost un început, mai ales că eram în primul an de facultate mi-am dorit foarte mult să mă implic în acest proiect, de aici am deprins aptitudinile necesare pentru o carieră în televiziune.”

După absolvirea facultății, drumul cunoașterii a continuat pentru Constantin. A activat ca editor de imagine, inginer de sunet și regizor de emisie în posturi de televiziune importante acumulând experiență: „Fiecare zi ne oferă posibilitatea să învățăm o lecție de viață, iar noi, pentru a ne urma visul, nu trebuie să renunțăm niciodată.”.

A urmat apoi cursurile la Colegiul Danubius, iar profesorii i-au fost călăuză în drumul cunoașterii: „ În acest domeniu vast, mereu putem descoperi lucruri noi. Cadrele didactice m-au ajutat să aprofundez și să stăpânesc mai bine fotografia și videografia, iar dintre disciplinele studiate pe parcursul Colegiului m-au atras foarte mult: Arta fotografică, Compoziție și culoare și Limbajul Plastic.”

De mai bine de 10 ani, Constantin îmbină cu profesionalism aceste cunoștințe acumulate în cadrul Departamentului PR&MEDIA alături de echipa sa „De-a lungul anilor, am acționat în diverse roluri și am avut ocazia să interacționez cu diferite stiluri și oameni de la care am avut multe lecții de învățat. Am reușit să mă reinventez mereu îmbrățișând orice schimbare.”

Când vine vorba de pasiuni, Constantin vorbește cu drag despre acestea: „ Îmi place foarte mult să călătoresc, să imortalizez orice detaliu pe unde mă poartă viața, iubesc să descopăr mereu locuri, culturi și oameni noi. A călători înseamnă a trăi, iar pe viitor mi-aș dori să fac acest lucru din ce în ce mai mult. Mai ales că, natura este cea care mă liniștește.”

În încheiere am dorit să aflăm și cum se autocaracterizează tânărul absolvent: „Este foarte dificil să vorbești despre tine, să te autocaracterizezi și să încerci să nu depășești granița adevărului. Când suntem puși în situația să vorbim despre altcineva, nu este foarte greu, pentru că suntem atât obiectivi cât și subiectivi. Însă să vorbim despre noi este un lucru destul de complicat. Un lucru este clar, nu spun niciodată NU unei provocări.”

 

Mioara Lepadatu,

Specialist PR

 


Știri recente

© 2024 Danubius University. All Rights Reserved.