fbpx
Adrian Curaj deschide seria de evenimente „Benone Pușcă Distinguished Speaker”

Adrian Curaj deschide seria de evenimente „Benone Pușcă Distinguished Speaker”

Miercuri, 23 februarie, incepand cu ora 10.00, fostul ministru al educației si actual director al UEFISCDI, profesorul ADRIAN CURAJ, deschide seria de evenimente care poarta numele fondatorului Universitatii Danubius, prof. Benone Pușcă.

Prezentarea profesorului Adrian Curaj aduce in atentia audientei Importanta Cercetarii pentru Institutiile de Educatie Superioara in context romanesc si poate fi urmarita live si pe pagina de facebook https://www.facebook.com/DanubiusUniversity.

Profesor de renume și lider academic internațional, de-a lungul carierei sale, Adrian Curaj a acționat în calitate de consilier al Prim-Ministrului României în domeniul științific și tehnologic, IT și e-Governence; în calitate de președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică – Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România; și în calitate de director general al Agenției Executive pentru Învățământ Superior, Cercetare, Dezvoltare și Inovare.

Adrian Curaj a fost numit Înalt Reprezentant al Primului Ministru pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe știință, inovare și antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP și este fost Ministru al Educației Naționale și Cercetării Științifice. De asemenea, este Șeful Catedrei UNESCO pe Politici în Știință și Inovare, profesor de management al cercetării și Director al Centrului de Parteneriat Strategic și Asigurare a Calității în Învățământul Superior de la Universitatea Politehnică din București și membru al Consiliului Director la Fundația Principesa Margareta a României, Asociația Română pentru Clubul de la Roma , dar și în Comisia Fulbright Româno-Americană.

Aceste evenimente vor aduce în prim-plan personalități exemplare din lumea academică, mediul afacerilor, societatea civică și domeniul politicilor publice demonstrând prin realizările pe care le-au adus, o recunoaștere internațională în domeniul lor, pentru a-și împărtăși cunoștințele și opiniile despre subiecte relevante pentru lumea de astăzi.

Din cauza restrictiilor sanitare in contextual COVID-19, persoanele care doresc sa participe in Aula Magna la acest eveniment, sunt invitate sa completeze formularul de mai jos - https://docs.google.com/forms/d/1BcYR2nLIaRNZnU9Sbh4JS0iWebJc6jK8q9UTDdJEN1c/edit?usp=sharing_eip_dm&ts=6213606c


Știri recente

© 2024 Danubius International University. All Rights Reserved.