Pe 9 noiembrie 2026, conf. univ. dr. Corneliu Andy Pușcă, președintele Consiliului de Administrație al Universității Internaționale Danubius, a participat online, în calitate de invitat Keynote Speaker, la conferința internațională Conferința Anuală AUAP 2026, organizată la Kecskemét, Ungaria.
În cadrul intervenției sale, intitulată „The Responsible AI University”, acesta a adus în prim-plan una dintre provocările majore ale învățământului superior contemporan: transformarea principiilor utilizării etice a inteligenței artificiale în mecanisme concrete de responsabilitate și guvernanță instituțională.
Prezentarea a evidențiat rolul esențial al supravegherii umane, necesitatea definirii clare a responsabilităților, protejarea drepturilor persoanelor, precum și importanța unor procese decizionale universitare transparente și corectabile.
Mesajul central al intervenției a subliniat că o universitate nu devine inteligentă doar prin adoptarea tehnologiei, ci mai ales prin capacitatea de a utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți deciziile umane, păstrând în același timp responsabilitatea pentru acestea.
Participarea la Conferința Anuală AUAP 2026reconfirmă deschiderea Universității Internaționale Danubius către dialogul academic și implicarea în dezbaterile relevante privind viitorul educației, guvernanța universitară și utilizarea responsabilă a noilor tehnologii.
ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






