Reprezentanti ai Ambasadei SUA in Romania, ai U. S. Army Civil Affairs 1814, dar si ai Batalionului 1 Cooperare Civil - Militara s-au intalnit cu elevii din Galati si Braila, dar si cu studentii, masteranzii, cadrele didactice si absolventii danubieni,in prezenta reprezentantilor autoritatilor locale, in cadrul evenimentului de informare publica, avand ca tematica generala contextul geopolitic actual.
Gazda evenimentului a fost Rectorul UDG, profesorul american Steve O. Michael, care a vorbit despre importanta parteneriatului strategic din cadrul NATO, dintre Romania si SUA, despre rolul universitatilor de a fi liantul dintre societatea civila si reprezentantii militari.
Presedintele Universitatii Danubius, Conf. univ. dr. Andy Pusca a subliniat faptul ca universitatea si-a asumat misiunea de a crea un climat cat mai deschis si primitor pentru astfel de manifestari in care se poate discuta liber despre democratie, despre razboi, despre cultura si civilizatie europeana in context global, despre influenta americana in tara noastra.
In cadrul evenimentului de informare publica, au fost discursuri despre experientele profesionale, despre greutatile si oportunitatile de dezvoltare in cariera, despre provocari si evenimente de succes pe care le-au trait in timpul vietii profesionale, si chiar despre diverse intamplari frumoase care i-au marcat si au simtit nevoia sa le impartaseasca cu publicul. Vorbitorii au fost Domnul Drew Beck, USAEUR-AF (United States Army Europe and Africa) Host Nation Advisor pentru Romania al ROU-US Strategic Partnership, Capitanul Kovacs Daniel - Team Chief Civil Affairs Team 1814, cu o experienta de 12 years in United States Army - Operation Atlantic Resolve 2020, Polonia, Sergent Jennifer Garcia, Civil Affairs Team Sergeant , cu o experienta de 15 ani in the United States Army - Pacific Partnership 2019, Republic of the Marshall Islands, Sergent Dan Bush, Civil Affairs Non-Commissioned Officer, avand 12 ani de experienta in United States Army si in United States Marine Corps, 31st, 11th, and 15th Marine Expedition Unit deployments (2006, 2007, 2010) and Operation Enduring Freedom 2008 si Sergent Thomas Wood, Civil Affairs Non-Commissioned Officer, cu o experienta de 15 ani in United States Army - Operation Enduring Freedom 2011 Army Deployment, Afghanistan.
Evenimentul s-a incheiat cu invitatia de a vizita, in holul de la Aula Magna, a expozitiei de fotografie de razboi realizata de Agerpres, si care a fost inaugurata chiar de directorul general al Agentiei Nationale de Presa din Romania, doamna Claudia Nicolae.