Într-un demers de consolidare a relației dintre mediul preuniversitar și cel academic, Asist. univ. drd. Camelia Aramă, în calitate de Director DREU, alături de dr. Ciprian Manea, Decan al Facultății de Afaceri Globale și Leadership, precum și de reprezentanții centrului teritorial – Nelu Simion, coordonator centru Bârlad, și Diaconu Ioan, Secretar Centru – au desfășurat o serie de activități de prezentare a ofertei educaționale a Universității Internaționale Danubius în rândul elevilor din Bârlad.
În cadrul întâlnirii desfășurate la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul Tehnologic Puiesti, discursul decanului a evidențiat specificul Facultății de Afaceri Globale și Leadership, subliniind caracterul interdisciplinar al programelor și adaptarea acestora la dinamica pieței muncii contemporane. Intervenția sa a fost completată de prezentările celorlalți membri ai delegației, care au accentuat importanța unei alegeri informate în traseul educațional și au încurajat elevii să valorifice oportunitățile oferite de învățământul superior modern. Printr-o abordare coerentă și orientată spre viitor, evenimentul a reușit să capteze interesul participanților, conturând o imagine convingătoare asupra rolului educației universitare în formarea unei cariere de succes.
Claudia Stefania Marghiru
ROMÂNĂ
ENGLISH VERSION 






