Activitate de informare în cadrul proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”

header

Expert identificare și menținere elevi, Ciornea Florin a desfășurat o activitate de prezentare la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, în cadrul proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”. Evenimentul a avut ca scop informarea elevilor cu privire la oportunitățile educaționale și profesionale oferite prin proiect, precum și încurajarea continuării studiilor și dezvoltării personale prin acces la programe de sprijin și integrare academică.

 

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

 

În cadrul întâlnirii, elevii au primit informații despre activitățile și beneficiile proiectului OUDI, accentul fiind pus pe susținerea participării la educație și reducerea riscului de abandon școlar.

 

footer

 


Colaborare Academică între Universitatea Internațională Danubius și Universitatea Kabarak

Universitatea Internațională Danubius și Universitatea Kabarak au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU), marcând începutul unui nou parteneriat academic internațional orientat spre consolidarea cooperării în domeniile educației, cercetării și dezvoltării instituționale.

Această inițiativă reflectă angajamentul constant al Universității Internaționale Danubius pentru dezvoltarea unor relații academice internaționale sustenabile și pentru contribuția activă la promovarea excelenței academice, a inovării și a schimbului de bune practici în învățământul superior.

În cadrul vizitei oficiale desfășurate la Universitatea Kabarak, delegația Universității Internaționale Danubius a fost primită cu deosebită considerație de către vicecancelarul instituției, profesorul Henry Kiplagat, alături de membrii conducerii executive a universității.

Delegația a fost condusă de dr. Steve O. Michael, Rector și CEO, precum și de dr. Andy Corneliu Pușcă, Președintele Consiliului de Administrație.

În cadrul reuniunilor oficiale și al ceremoniei de semnare, reprezentanții celor două instituții au analizat oportunitățile de dezvoltare a unor proiecte comune în domenii de interes strategic, incluzând mobilitatea academică a studenților și a cadrelor didactice, inițiative comune de cercetare, consolidarea capacității instituționale, inovarea și internaționalizarea procesului educațional.

Reprezentanții ambelor universități au subliniat importanța parteneriatelor academice internaționale în consolidarea dialogului intercultural, stimularea cooperării științifice și dezvoltarea unor competențe adaptate cerințelor unei societăți globale tot mai interconectate. 

Semnarea acestui Memorandum de Înțelegere stabilește cadrul unei colaborări academice și științifice pe termen lung, având ca obiectiv facilitarea schimbului de expertiză, implementarea unor inițiative comune și extinderea oportunităților educaționale și profesionale pentru studenți, cercetători și personalul academic.

Prin această inițiativă, Universitatea Internațională Danubius își reafirmă misiunea de a promova internaționalizarea învățământului superior și de a consolida poziția universității ca actor activ și relevant în cadrul comunității academice globale.

 

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Studenții specializării Asistență Socială, premiați în cadrul Conferinței „Danubius Vitae”

În cadrul Conferinței științifice „Danubius Vitae – Scientific Conference on Life and Human Development Sciences”, organizată la data de 22 mai 2026 de Universitatea Internațională Danubius, au fost evidențiate contribuțiile academice remarcabile ale studenților. Evenimentul, desfășurat sub tema „Innovation, Resilience and Interdisciplinary Perspectives in Contemporary Life Sciences”, a constituit un cadru academic relevant pentru promovarea cercetării interdisciplinare și pentru valorificarea inițiativelor orientate către dezvoltarea umană contemporană.

 

În urma evaluării realizate în cadrul secțiunii dedicate Asistenței Sociale, au fost acordate următoarele distincții:

 

Premiul I – Condorache Veronica, anul III, Asistență Socială

Premiul al II-lea – Șandru Ana-Maria, anul I, Asistență Socială

Premiul al II-lea – Ciribașa Andreea-Diana, anul I, Asistență Socială

Premiul al III-lea – Sîrghi Adrian, anul II, Asistență Socială

Mențiune – Gheorghiu Magdalena, anul II, Asistență Socială

 

Premiile acordate reflectă nivelul ridicat al implicării academice și interesul constant al studenților pentru cercetarea și dezvoltarea practicilor specifice domeniului asistenței sociale.

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Contribuție academică internațională: „Legal Norms, Economic Power and Technological Change in Global Perspective”

Dr. Cristina Elena Popa Tache și dr. Corneliu Andy Pușcă, membri ai corpului academic al Facultății de Drept și Guvernanță Internațională, sunt editori și coordonatori ai volumului internațional publicat de Springer:

Legal Norms, Economic Power and Technological Change in Global Perspective

Volumul reunește contribuții academice dedicate transformărilor juridice, economice și tehnologice contemporane într-o perspectivă internationala și este disponibil pentru precomandă în cadrul prestigioasei colecții editoriale Springer Cham: https://link.springer.com/book/9783032306159.

Editorii volumului sunt: 

  • Cătălin-Silviu Săraru
  • Cristina Elena Popa Tache
  • Maria Isabel Torres Cazorla
  • Corneliu Andy Pușcă

Această realizare confirmă implicarea constantă a facultății în proiecte academice internaționale de înalt nivel și consolidarea colaborărilor științifice cu edituri academice de prestigiu mondial.


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.