Evaluarea ARACIS a programului de masterat în Comunicare Publică și Discurs Politic

Acreditarea programului de masterat Comunicare Publică și Discurs Politic constituie o nouă realizare importantă pentru Universitatea Internațională Danubius și confirmă calitatea și relevanța academică a acestuia în domeniul Științelor Comunicării. În urma procesului de evaluare externă realizat de ARACIS, toate standardele și criteriile de evaluare au fost considerate îndeplinite, adoptând decizia de acreditare la data de 29 iulie 2026. Rezultatul reflectă conformitatea programului cu cerințele de calitate din învățământul superior și validează structura curriculară și direcțiile sale de formare în domeniul comunicării publice și al discursului politic.

Obținerea acreditării contribuie la consolidarea și dezvoltarea continuă a programului de studii, oferind studenților un parcurs academic coerent și bine structurat, orientat spre aprofundarea competențelor necesare în analiza și practica comunicării publice și a discursului politic. Acest rezultat evidențiază, totodată, profesionalismul și implicarea echipei Facultății de Media, Design și Tehnologie, precum și efortul comun al tuturor celor implicați în procesul de evaluare și acreditare.

 

Claudia Covaliov


„Tehnici de învățare, creativitate și dezvoltare personală” în cadrul proiectului „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare – OUDI”

header

La data de 19 octombrie 2026, ora 12:00, în Aula Magna a Universității Internaționale Danubius, va avea loc evenimentul „Tehnici de învățare, creativitate și dezvoltare personală”, organizat în cadrul proiectului „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare – OUDI”. Manifestarea se înscrie în demersurile instituționale dedicate sprijinirii dezvoltării academice și personale a studenților, prin promovarea unor metode eficiente de învățare, stimularea creativității și consolidarea competențelor necesare adaptării la cerințele mediului universitar și profesional.

Un element distinctiv al întâlnirii îl constituie participarea în calitate de invitat special a actriței Anca Sigartău, personalitate a teatrului și cinematografiei românești, a cărei experiență profesională oferă o perspectivă relevantă asupra rolului creativității, disciplinei și dezvoltării personale în construirea unei cariere. Astfel, întâlnirea se conturează ca un context favorabil dialogului, reflecției și valorificării potențialului individual al studenților Universității Internaționale Danubius.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

footer

 


Universitatea Internațională Danubius – partener în susținerea sportului și a noilor generații

În contextul preocupării constante pentru susținerea și dezvoltarea generațiilor viitoare, Universitatea Internațională Danubius își consolidează implicarea în comunitate prin sprijinirea activităților sportive destinate tinerilor. În acest sens, instituția sponsorizează echipa de fotbal pentru tineret a Asociației Clubul „Viitorul Noua Generație” din București, contribuind astfel la promovarea unui stil de viață activ, a disciplinei și a valorilor asociate sportului.

În acest context, aprecierea acordată tânărului jucător Matei, remarcat în cadrul echipei, evidențiază dimensiunea personală a unei astfel de inițiative și relevă importanța identificării și încurajării talentului juvenil.

Acest angajament reflectă dimensiunea socială și educațională a responsabilității instituționale, sportul reprezentând un cadru relevant pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor, atât din perspectiva formării caracterului, cât și a cultivării spiritului de echipă, perseverenței și respectului reciproc.

 

Claudia Covaliov

 


Vizita oficială a Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, Ambasador al Republicii Albania în România la Universitatea Internațională Danubius

Universitatea Internațională Danubius a avut deosebita onoare și privilegiul de a primi vizita oficială a Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, Ambasador al Republicii Albania în România.

Înaltul oaspete a fost întâmpinat oficial de către conducerea universității, reprezentată de Dr. Steve O. Michael, Rector & CEO al Universitatii Internaționale Danubius si de Dr. Andy Pușcă,  Președintele Consiliului de Administrație,  alături de Dr. Emanuel-Ștefan Marinescu, Director Angajament Global și Recrutare Internațională.

Întrevederea bilaterală de înalt nivel a fost axată pe dezvoltarea parteneriatelor academice strategice și consolidarea prezenței globale a universitatii.

Dialogul a oferit oportunitatea abordării unor teme de interes comun privind internaționalizarea învățământului superior, extinderea mobilităților academice și impulsionarea proiectelor de cercetare comună între spațiul universitar albanez și cel românesc. Atât managementul universității, cât și Excelența Sa au reafirmat angajamentul ferm pentru construirea unor punți educaționale solide, menite să sprijine integrarea europeană prin excelență în educație și inovație.

Universitatea Internațională Danubius își exprimă recunoștința față de Ambasada Republicii Albania la București pentru deschiderea arătată și își manifestă convingerea că acest dialog constructiv va genera noi perspective valoroase pentru comunitatea academică galateană.


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.