Cele mai bune lucrari ale studentilor de la Psihologie au fost premiate in cadrul Conferintei DANUBIUS VITAE

În cadrul Conferinței științifice „Danubius Vitae – Scientific Conference on Life and Human Development Sciences”, organizată la data de 22 mai 2026 la Universitatea Internațională Danubius, de catre Facultatea de Stiinte ale Vietii si Dezvoltare Umana, au fost evidențiate contribuțiile academice remarcabile ale studenților.

Evenimentul, desfășurat sub tema „Innovation, Resilience and Interdisciplinary Perspectives in Contemporary Life Sciences”, a constituit un cadru academic relevant pentru promovarea cercetării interdisciplinare și pentru valorificarea inițiativelor orientate către dezvoltarea umană contemporană.

În urma evaluării realizate în cadrul secțiunii dedicate Psihologie, au fost acordate următoarele distincții:
DANCIU Maria-Andreea - Premiul I;
HACH Alexandra - Premiul II;
ȘTEFAN Narcisa - Premiul III;
BRATU (PETREA) Simona-Daniela -Mențiune.

Premiile acordate au fost asigurate de sponsorul principal al evenimentului, Editura PRIOR si de Universitatea Internationala Danubius, in semn de recunoastere si incurajare a implicării academice și interesul constant al studenților pentru cercetarea in domeniul psihologiei.

FELICITARI!
VIVAT! CRESCAT! FLOREAT!

 

Oana Sacalov


Prezentarea proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare” la Liceul Tehnologic „Paul Dimo”

headerÎn cadrul activităților de promovare a accesului echitabil la educație și de consolidare a parteneriatului dintre mediul universitar și învățământul preuniversitar, expertul Erna Toader a susținut o prezentare a proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare” în fața elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „Paul Dimo”.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

Prezentarea a facilitat un dialog constructiv privind importanța dezvoltării unor parcursuri educaționale sustenabile și a valorificării resurselor instituționale dedicate sprijinirii elevilor în procesul de tranziție către învățământul universitar. Totodată, activitatea a evidențiat rolul proiectului OUDI în promovarea egalității de șanse, a diversității și a incluziunii sociale, contribuind la creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la beneficiile continuării studiilor și ale participării active la programele de sprijin educațional.

 

footer

 


Conferința Internațională „Educația în Era Digitală” – Ediția a V-a

Conferința Internațională „Educația în Era Digitală”, Ediția -a V-a, va avea loc în perioada 23–24 iulie 2026, în format hibrid, fiind organizată de Facultatea de Educație Smart și Formarea Profesorilor Inovatori din cadrul Universității Internaționale Danubius, în parteneriat cu universități din Italia, Republica Moldova, Bulgaria, Albania și Ucraina, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Galați și Asociația „Education is Power”.

 

Scopul conferinței este de a oferi un forum pentru schimbul de idei și rezultate ale cercetărilor pe următoarele secțiuni:

1. Profesorul reflexiv, creativ și inovator în era digitală;

2. Mediul educațional incluziv în școala virtuală;

3. Profesionalizarea carierei didactice în lumea digitală;

4. Formarea inițială a cadrelor didactice și dezvoltarea profesională continuă - o nouă provocare;

5. Inteligența artificială în cercetarea educațională.

 

Pentru înscriere, vă rugăm să accesați următorul link:

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1Bi_Bv_eyWnxHs4jyKoCSpWZ6AV-1weJNpe1jVV9FcZg/edit?gid=0#gid=0

 

 

Termene finale:

  • Trimiterea preliminară a titlului în limba engleză: 18 iulie 2026
  • Notificarea pentru acceptarea lucrării: 19 iulie 2026
  • Depunerea lucrării finale pentru revista Didactica Danubiensis- 30 august 2026

https://dj.univ-danubius.ro/index.php/DD/index

Toate lucrările acceptate vor fi publicate în revista Didactica Danubiensis, ISSN 2821-4374, inclusă în BDI EBSCO.

 

 


Universitatea Internațională Danubius, în calitate de lider de parteneriat, împreună cu Asociația Egomundi, Fundația EOS – Educating for an Open Society, Casa Corpului Didactic Brăila și Casa Corpului Didactic Argeș, anunță finalizarea cu succes a proiectului „Pro digitalizare în educație – PRODIGY” (ID_15), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație, Reforma 5 – Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Investiția I8 – Program de formare la locul de muncă pentru personalul didactic.

 

Conferința de încheiere a proiectului a avut loc în data de 27 mai 2026, în format hibrid, la Universitatea Internațională Danubius din Galați, reunind reprezentanți ai partenerilor din proiect, cadre didactice, experți în educație și tehnologie, formatori și invitați din mediul academic și educațional.

 

Obiectivul principal al proiectului a fost dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, prin integrarea tehnologiilor moderne în procesul de predare–învățare–evaluare și prin promovarea utilizării resurselor educaționale digitale.

 

REZULTATELE PROIECTULUI

Prin implementarea activităților proiectului au fost obținute rezultate semnificative la nivel național:

  • 151 cadre didactice selectate și implicate în activitățile proiectului;
  • 075 cadre didactice formate și certificate în domeniul pedagogiei digitale;
  • Peste 3.080 de Resurse Educaționale Deschise (RED) dezvoltate și publicate ca modele de bune practici pentru procesul educațional;
  • Derularea de activități de mentorat și sprijin metodologic pentru aplicarea competențelor digitale dobândite în activitatea didactică;
  • Dezvoltarea și distribuirea de resurse educaționale digitale și materiale suport pentru cadrele didactice;
  • Dotarea unităților de învățământ și a participanților cu resurse hardware și software educaționale dedicate procesului de digitalizare.

 

Programul de formare acreditat „Pedagogie digitală în educație – PRODIGY” a oferit participanților oportunitatea de a dobândi competențe digitale avansate, de a utiliza instrumente moderne pentru proiectarea activităților educaționale și de a integra tehnologii inovatoare, inclusiv inteligența artificială și resursele educaționale deschise, în activitatea de la clasă.

 

Valoarea totală a proiectului a fost de 19.823.200 lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.

 

Prin rezultatele obținute, proiectul „Pro digitalizare în educație – PRODIGY” contribuie la modernizarea sistemului educațional din România, la consolidarea competențelor digitale ale cadrelor didactice și la dezvoltarea unei comunități educaționale orientate către inovare, colaborare și utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale.

 

Pentru mai multe informații despre proiect și rezultatele acestuia, vă invităm să accesați website-ul oficial al proiectului: www.projectprodigy.ro.


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.