Tehnici de învățare, creativitate și dezvoltare personală – o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor studenților

header

La data de 19 octombrie 2026, Aula Magna a Universității Internaționale Danubius a găzduit evenimentul „Tehnici de învățare, creativitate și dezvoltare personală”, organizat în cadrul proiectului „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare – OUDI”. Manifestarea a urmărit promovarea unor strategii eficiente de învățare, stimularea creativității și consolidarea competențelor personale și academice ale studenților, în vederea facilitării integrării și adaptării acestora la cerințele mediului universitar și profesional. Activitatea se înscrie în demersurile instituționale de susținere a accesului echitabil la educație și de valorificare a potențialului individual al beneficiarilor.

Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit participarea actriței Anca Sigartău, invitat special, a cărei experiență profesională a oferit un reper relevant pentru reflecția asupra rolului creativității, disciplinei și dezvoltării personale în construirea unui parcurs profesional. Prin dimensiunea sa educațională și inspirațională, evenimentul a contribuit la încurajarea dialogului și a reflecției asupra importanței dezvoltării continue a competențelor individuale.

Proiectul OUDI este finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO), în cadrul apelului „Primul student din familie” – Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

 

 

 

footer

 


Valorificarea operei literare prin intermediul ecranizării în cadrul proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”

header

În cadrul proiectului „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare – OUDI”, expert Filofteia Repez a desfășurat activitatea educațională Atelier – Vizionare operă literară ecranizată, în cadrul disciplinei Limba și literatura română, având ca reper literar romanul Enigma Otiliei, de George Călinescu. Activitatea a urmărit valorificarea interdisciplinară a textului literar prin intermediul ecranizării, facilitând înțelegerea universului narativ, a construcției personajelor și a particularităților estetice ale operei. Totodată, vizionarea și analiza adaptării cinematografice au oferit participanților oportunitatea de a identifica asemănările și diferențele dintre limbajul literar și cel cinematografic.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

Prin intermediul acestui atelier, s-a urmărit dezvoltarea competențelor de receptare și interpretare a mesajului artistic, stimularea gândirii critice și consolidarea interesului pentru lectura operelor literare reprezentative.

 

 

footer

 


Danubius la European Youth Label: educație, implicare și viziune europeană

În zilele de 26–27 septembrie, Ateneul Român a devenit un spațiu al ideilor, al dialogului și al inspirației, găzduind prima ediție a evenimentului European Youth Label. Universitatea Internațională Danubius a fost reprezentată de Claudia Lupu, bibliotecar, Rareș-Florentin Oană, asistent administrativ al Directorului Departamentului Secretariat, și Cristina Burlacu, studentă a Facultății de Drept și Guvernanță Internațională. Întâlnirea a adus în atenție puterea tinerilor de a păstra vie moștenirea europeană și de a o transforma într-o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.

La Universitatea Internațională Danubius, educația înseamnă mai mult decât cunoaștere: înseamnă curajul de a explora, libertatea de a gândi și oportunitatea de a contribui la schimbare. Participarea la European Youth Label reflectă această viziune și dorința universității de a încuraja studenții să privească dincolo de granițe, să valorifice diversitatea perspectivelor și să devină voci active într-o Europă în continuă transformare. Pentru că viitorul se construiește prin oameni care au curajul să învețe, să se implice și să inspire.

 

Claudia Covaliov


PRIMA EXPOZIȚIE ȘTIINȚIFICĂ, DE INOVARE ȘI INIȚIATIVE INTERINSTITUȚIONALE

Universitatea Internațională Danubius lansează prima Expoziție Științifică, de Inovare și Inițiative Interinstituționale, un eveniment dedicat prezentării, valorizării și promovării rezultatelor academice și științifice ale comunității universitare.

Evenimentul va avea loc în 12 ianuarie 2027 de la ora 12, astfel încât expoziția să se desfășoare înainte de începerea sesiunii de examene.

Expoziția va reuni și va face vizibile rezultatele cercetării, inițiativele de inovare și proiectele de cooperare dezvoltate la nivelul facultăților, departamentelor, centrelor de cercetare și al comunității studențești.

Ce va fi prezentat?

În cadrul expoziției vor putea fi prezentate:

  • rezultate ale cercetării științifice;
  • articole publicate în reviste WoS/Clarivate, Scopus și alte baze de date relevante;
  • cărți, monografii și capitole de carte;
  • proiecte de cercetare naționale, europene și internaționale;
  • proiecte și inițiative de inovare;
  • rezultate ale colaborărilor interdisciplinare;
  • proiecte și rezultate ale cercetării studențești;
  • inițiative și proiecte dezvoltate împreună cu instituții academice, de cercetare, autorități publice și alte organizații;
  • parteneriate și inițiative interinstituționale;
  • rezultate ale cooperării internaționale;
  • postere, comunicări și alte materiale științifice;
  • proiecte cu impact academic, social, economic sau instituțional.

O Universitate pentru cercetare, inovare și cooperare

Expoziția își propune să creeze un loc comun în care cercetarea, inovarea și cooperarea interinstituțională să fie prezentate într-o formă accesibilă și vizibilă întregii comunități universitare.

Totodată, evenimentul va contribui la identificarea unor noi oportunități de colaborare, dezvoltarea proiectelor comune și consolidarea relațiilor UID cu partenerii academici și instituționali din România și din străinătate.

Prima ediție va avea un caracter de prezentare și valorizare a rezultatelor existente, constituind totodată punctul de pornire pentru dezvoltarea unui mecanism anual de promovare și recunoaștere a performanței științifice, a inovării și a inițiativelor interinstituționale la nivelul Universității.

Cea mai bună facultate va ocupa locul întâi.

În ianuarie 2027, UID își va prezenta cercetarea, ideile inovatoare și parteneriatele care contribuie la dezvoltarea comunității academice și la consolidarea profilului său național și internațional.

Prorectoratul pentru Cercetare Științifică, Inovare și Parteneriate Interinstituționale
Universitatea Internațională Danubius


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.