APEL DE INSCRIERE ELEVI DE LICEU IN PROIECTUL OUDI – ID 325429 "Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare"

header

Proiectul OUDI - ID 325429 "Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare" recruteaza grup tinta format din elevi de liceu cu domiciliul în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (județele Galați, Brăila, Tulcea, Buzău, Constanța, Vrancea), care vor intra în programul de susținere a accesului la educației, prin acordarea de burse, consiliere în carieră și programe remediale de îmbunătățire a performanțelor educationale.

Proiectul OUDI - ID 325429 isi propune sa promoveze accesul egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate.

 

Una dintre activitatile proiectului este Măsuri de tip „punte” în vederea facilitării tranziției la studiile universitare începând cu clasa a XI-a

Aceasta presupune derularea urmatoarelor actiuni:

  • Identificarea elevilor în risc de a nu participa sau a nu promova examenul de bacalaureat, precum și a absolvenților de    liceu din promoțiile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat
  • Consilierea elevilor cu privire la opțiunile de programe de studiu din mediul universitar și promovarea ofertei educaționale universitare în rândul unităților de învățământ preuniversitar
  • Sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin programe remediale si acordarea altor tipuri de sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar contribui la facilitarea tranziției la studiile universitare
  • Acordarea de subvenții elevi – 300 lei pentru o perioadă de minim 6 luni si maxim 9 luni

 

Criterii de eligibilitate:

Pentru a fi eligibile, persoanele din grupul țintă îndeplinesc la data intrării în operațiune următoarele condiții:

Sunt înmatriculate ca elevi în unități de învățământ preuniversitar / ca studenți în instituții de învățământ superior de stat sau particulare.

Sunt absolventi de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat

 

La înscrierea în grupul țintă al proiectului vor fi recrutați elevi, absolventi de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat și studenți care îndeplinesc următoarele condiții:

 

A. Grupul țintă eligibil reprezentat de elevi si absolventi de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat:

a) elevi care provin din familii cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate);

b) elevi care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor art.10 alin. (1) lit. a)-f) din OME nr. 6238 / 2023 privind aprobarea Metodologiei cadru din 8 septembrie 2023.

c) elevi de etnie romă.

d) absolventi de liceu din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat.

 

Înscrierea grupului țintă se va vrealiza prin depunerea unui dosar de inscriere care va cuprinde mai multe documente:

  • copie după cartea de identitate;
  • adeverinta de elev ISCED 3-4 / student ISCED 5-6 (dupa caz);
  • adeverinta emisa de unitatea de invatamant preuniversitar care atesta faptul ca absolventul de liceu a absolvit liceul in una din promotiile ultimilor doi ani scolari anteriori anului scolar in care au intrat in operatiune si ca nu a promovat examenul de bacalaureat
  • cerere de înscriere;
  • formular de acordare a consimțământului privind prelucrarea datelor personale;
  • chestionar de evaluare a potențialului elevului/studentului de a finaliza liceul sau, după caz, de a continua studiile universitare;
  • declarație pe proprie răspundere a studentului / reprezentantului legal al elevului minor care atestă faptul că membrul grupului țintă se încadrează în categoria persoanelor cu nivel educațional al părinților scăzut, însoțită de copie după actele de studii ale părinților;
  • documente care atestă încadrarea în condițiile de acordare a burselor sociale stipulate în art.10 alin. (1) lit. a)-f) din OME nr. 6238 / 2023 privind aprobarea Metodologiei cadru din 8 septembrie 2023 de acordare a burselor / art. 10 alin. (9) lit. a) – c) din OME nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior, învățământ cu frecvență;
  • declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al elevului / declarație pe proprie răspundere a studentului că face parte din etnia roma;
  • documente din care rezulta grad de dizabilitate;
  • declaratie privind evitarea dublei finantari

 

Apartenenta la grupul țintă se va realiza la data la care persoana va beneficia pentru prima data de sprijinul oferit prin proiect.

Pentru prima etapă a selecției, dosarele de candidatură se depun în format fizic sau electronic la adresele comunicate in momentul demararii procesului de identificare si selectie grup tinta.

 

Mai multe detalii despre recrutare si selectia grupului tinta elevi de liceu se pot obtine de la expertii recrutare si mentinere elevi de la Universitatea Internationala Danubius:

Erna Toader - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (Tel - 0741316854)

Florin Ciornea - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (Tel - 0722718836)

 

 

footer

 


APEL DE INSCRIERE IN PROIECTUL : „Educație Incluzivă și Succes Academic – EISA”  Cod SMIS: 325392

pnrr a

Programul Educație și Ocupare  

Prioritate: Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație  

Obiectiv specific: Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE+)  

Apel proiecte PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40 - ,,Primul student din familie”- Regiuni mai puțin dezvoltate 

 

 


🔹 Proiect: „Educație Incluzivă și Succes Academic – EISA”
🔹 Cod SMIS: 325392

 

📌 Universitatea Internațională Danubius Galați  anunță deschiderea unei noi serii de identificare și selecție a studenților în cadrul proiectului „Educație Incluzivă și Succes Academic – EISA”, Cod SMIS: 325392, proiect cofinanțat prin Programul Operațional Educație și Ocupare.

 

 

 

🎯 CINE SE POATE ÎNSCRIE?

 

Studenții care nu dețin deja o diplomă de licență și se încadrează într-una din următoarele categorii:  

  1. studenți cu nivel educațional al părinților scăzut(ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate);
  2. studenți care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor socialeconform prevederilor art. 10 alin. (9) lit. a) – c) din OME nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență;
  3. studenți de etnie romă;
  4. persoane cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale

 

 

 

🎁 CE BENEFICII OFERĂ PROIECTUL?

 

  • Activități de consiliere și orientare profesională;
  • Participare la workshop-uri, training-uri și sesiuni de dezvoltare personală;
  • Tutorat și sprijin educațional personalizat;
  • Burse sau alte forme de sprijin;
  • Certificat de participare și implicare activă într-un proiect european.

 

📅 PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
în perioada 01 – 15 ale fiecărei luni

 

📂 CUM TE ÎNSCRII?

Dosarul cu documentele necesare se trimite, în perioada 01-15 din fiecare lună,  la una dintre adresele de mail:

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  

 

 

Dosarul de înscriere trebuie să conțină:

  • copie după cartea de identitate;
  • copie după certificat de naștere;
  • copie certificat de căsătorie (dacă este cazul);
  • copie diplomă de bacalaureat;
  • adeverință de elev ISCED 3-4 / student ISCED 5-6 (după caz) (ANEXA 9);
  • adeverință emisă de unitatea de învățământ preuniversitar care atestă faptul că absolventul de liceu a absolvit liceul în una din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune și că nu a promovat examenul de bacalaureat;
  • cerere de înscriere în grupul țintă (ANEXA 1);
  • declarație de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legale (ANEXA 5);
  • chestionar de evaluare a potențialului studentului de a finaliza studiile universitare (ANEXA 10);
  • declarație pe proprie răspundere a studentului / reprezentantului legal al elevului minor care atestă faptul că membrul grupului țintă se încadrează în categoria persoanelor cu nivel educațional al părinților scăzut, însoțită de copie după actele de studii ale părinților (ANEXA 3);
  • documente care atestă încadrarea în condițiile de acordare a burselor sociale stipulate în art.10 alin. (1) lit. a)-f) din OME nr. 6238 / 2023 privind aprobarea Metodologiei cadru din 8 septembrie 2023 de acordare a burselor / art. 10 alin. (9) lit. a) – c) din OME nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior, învățământ cu frecvență;
  • declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al elevului / declarație pe proprie răspundere a studentului că face parte din etnia romă;
  • documente din care rezultă grad de dizabilitate;
  • declarație pe propria răspundere privind evitarea dublei finanțări (ANEXA 2);
  • declarație pe propria răspundere privind asumarea responsabilităților ce derivă din înscrierea în grupul țintă (ANEXA 4);
  • acord de utilizare al materialelor foto/video realizate în proiect pentru promovarea acestora (ANEXA 6);
  • declarație de propria răspundere privind accesul la internet și la mijloacele electronice necesare parcurgerii activităților de informare și consiliere (ANEXA 8);

 

📞 Mai multe informații:

Expert identificare și monitorizare nevoi studenți: COMAN VARVARA LICUȚA
📧 Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Telefon: 0740040882

Expert identificare și monitorizare nevoi studenți: ROMAN ANDREEA

📧 Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  

 

🎓 Fă parte din schimbare. Alege succesul academic. Înscrie-te în proiectul EISA!

 

„Educație Incluzivă și Succes Academic – EISA”

Cod SMIS: 325392

 

eisa footer

 

 


ANUNȚ DE ÎNSCRIERE ÎN PROIECTUL ADEPT – SMIS 325392 Acces la Dezvoltare și Educație pentru Toți - PEO/325391

header

 

Te afli în risc de a nu promova examenul de bacalaureat? Ești absolvent/ă de liceu din promoțiile anterioare și nu ai luat BAC-ul? Vrei să fii sprijinit/ă să mergi mai departe?

Noi, membrii echipei Proiectului ADEPT – Acces la Dezvoltare și Educație pentru Toți,  îți putem oferi sprijinul necesar pentru ca tu să mergi mai departe, să-ți atingi obiectivele, să treci cu bine de Bacalaureat și să-ți alegi drumul potrivit pentru tine.

Suntem aici să te ghidăm pas cu pas.

Toate aceste experiențe faine la care vei lua parte – de la consiliere și pregătire suplimentară, până la vizite și ateliere – sunt incluse în cadrul activității A.1, o componentă importantă a proiectului ADEPT. Aceasta a fost creată special pentru tine, ca să te ajute să faci mai ușor trecerea de la liceu la universitate, încă din clasa a XI-a.

Te poți înscrie chiar și dacă ești absolvent de liceu din promoțiile ultimilor 2 ani, dar nu ai reusit ai promovat examenul de bacalaureat.

În cadrul proiectului ADEPT, oferim și burse menite să sprijine echitatea în educație. Acestea se adresează elevilor care pot avea nevoie de un plus de susținere pentru a-și atinge potențialul in educatie.

 

Printre beneficiari se pot regăsi:

  • Elevi ai căror părinți nu au urmat studii superioare;
  • Cei care beneficiază deja de bursă socială;
  • Elevi de etnie romă;
  • Elevi care se confruntă cu nevoi speciale.

 

Ce beneficii ai:

  • Evaluare personalizată și consiliere;
  • Activități educaționale de sprijin (meditații, mentorat);
  • Ghidare profesională și motivațională;
  • Posibilitatea de a te reconecta cu școala și viitorul tău.

 

📩 Dă-ne de veste și îți oferim toate informațiile de care ai nevoie! Te vom ajuta pas cu pas să te înscrii în proiect, inclusiv cu pregătirea dosarului de înscriere.

Toader Erna Gina – 0741316854

Munteanu Crina – 07452292272

Damaris Stancu - 0722245903

Grăbește-te! Locurile sunt limitate. Viitorul tău începe ACUM!

 

Proiectul  Acces la Dezvoltare și Educație pentru Toți – ADEPT Cod: 325391
Este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului Educație și Ocupare, apelul „Primul student din familie – Regiuni mai puțin dezvoltate”
Valoarea totală a proiectului: 7.918.968,02 lei
Durata proiectului: 36 luni

Proiectul are ca obiectiv principal creșterea accesului și a participării la învățământul terțiar, în special pentru:

  • persoane provenite din familii cu nivel educațional scăzut;
  • persoane aparținând minorității rome.

 

🎯   Obiective specifice

Creșterea cu 180 a numărului de elevi și absolvenți de liceu (din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat), pentru care vor fi create șanse sporite de tranziție către studii universitare.

Oferirea de măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar în rândul a 180 de studenți proveniți din medii și grupuri dezavantajate (dintre care minimum 70% sunt din familii cu nivel educațional scăzut).

Accesibilizarea instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente educaționale dedicate studenților cu dizabilități (inclusiv în etapa de admitere).

 

📝 Activitățile principale ale proiectului sunt:

Activitate: A.1 Măsuri de tip „punte” în vederea facilitării tranziției la studiile universitare începând cu clasa a XI-a

Activitate: A.2. Măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar în rândul studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate.

Activitate: A.3 Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități, inclusiv admiterea.

 

 

footer

 


Vizită de informare la liceele din Însurăței privind oferta Universității Internaționale Danubius

Doamna Gica Ceauș, coordonator al Centrului Brăila, alături de reprezentanții Ligii Studenților Danubius – președintele Florin Ciornea și vicepreședintele Damaris Stancu – au desfășurat o activitate de prezentare a ofertei educaționale a Universității Internaționale Danubius la Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Însurăței.

 

Discuțiile au fost directe și aplicate, punând accent pe experiențele reale ale studenților și pe traseele posibile după finalizarea studiilor. Prin această inițiativă, echipa a urmărit să ofere elevilor o imagine clară și realistă asupra mediului universitar, încurajându-i să ia decizii informate privind viitorul acestora.

 

 

Claudia Stefania Marghiru


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.