Vizita oficială a Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, Ambasador al Republicii Albania în România la Universitatea Internațională Danubius

Universitatea Internațională Danubius a avut deosebita onoare și privilegiul de a primi vizita oficială a Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, Ambasador al Republicii Albania în România.

Înaltul oaspete a fost întâmpinat oficial de către conducerea universității, reprezentată de Dr. Steve O. Michael, Rector & CEO al Universitatii Internaționale Danubius si de Dr. Andy Pușcă,  Președintele Consiliului de Administrație,  alături de Dr. Emanuel-Ștefan Marinescu, Director Angajament Global și Recrutare Internațională.

Întrevederea bilaterală de înalt nivel a fost axată pe dezvoltarea parteneriatelor academice strategice și consolidarea prezenței globale a universitatii.

Dialogul a oferit oportunitatea abordării unor teme de interes comun privind internaționalizarea învățământului superior, extinderea mobilităților academice și impulsionarea proiectelor de cercetare comună între spațiul universitar albanez și cel românesc. Atât managementul universității, cât și Excelența Sa au reafirmat angajamentul ferm pentru construirea unor punți educaționale solide, menite să sprijine integrarea europeană prin excelență în educație și inovație.

Universitatea Internațională Danubius își exprimă recunoștința față de Ambasada Republicii Albania la București pentru deschiderea arătată și își manifestă convingerea că acest dialog constructiv va genera noi perspective valoroase pentru comunitatea academică galateană.


Dialog educațional și orientare profesională în cadrul proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”

header

În cadrul proiectului OUDI – „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare”, elevii participanți au avut oportunitatea de a lua parte la o întâlnire cu specialiști din cadrul Centrului Militar Județean „General Alexandru Cernat” Galați. Activitatea a urmărit facilitarea accesului elevilor la informații privind oportunitățile educaționale și profesionale, precum și familiarizarea acestora cu specificul și exigențele domeniului militar. La întâlnire au participat experții Repez Filofteia, Florin Prunău și Erna Toader, care au sprijinit desfășurarea activității și dialogul dintre elevi și reprezentanții instituției. Interacțiunea directă cu specialiștii a oferit participanților un cadru adecvat pentru formularea de întrebări, clarificarea unor aspecte privind traseele de formare și explorarea unor posibile perspective profesionale.

 

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

 

 

footer

 


Vizita delegației Universității japoneze Okayama Shoka

În data de 28 septembrie, Universitatea Internațională Danubius a primit vizita unei delegații oficiale din cadrul Universității Okayama Shoka din Japonia compusa din domnii Ijiri Hiroyuki, Vice Chairman of Okayama Shoka University  si Dr. Yoshi Masashiko, Professor, Jean Monnet Chair.

Oaspeții au fost întâmpinați de dr. Steve O. Michael,  Rector & CEO al  Universității Internaționale Danubius alături de dr. Emanuel-Ștefan Marinescu, Director - Angajament Global și Recrutare Internațională.

Întâlnirea a reprezentat un prilej excelent pentru consolidarea relațiilor bilaterale și pentru discutarea unor viitoare parteneriate strategice. Principalele teme abordate în cadrul discuțiilor au vizat cooperarea instituțională - schimburi academice de studenți și cadre didactice, menite să deschidă noi oportunități globale și cercetarea științifică - identificarea unor teme comune de interes și dezvoltarea de proiecte de cercetare interculturale.

Vizita confirmă interesul comun pentru excelență în educație și deschide noi perspective de dezvoltare academică și culturală între instituțiile noastre.


Consilierea studenților, parte integrantă a proiectului „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare – OUDI”

header

În cadrul proiectului „Oportunități Universitare pentru Diversitate și Integrare – OUDI”, expertul Eliz Loghin a susținut sesiuni de consiliere dedicate studenților, având ca obiectiv sprijinirea acestora în gestionarea provocărilor academice și personale.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Edicatie si Ocupare in cadrul apelului, Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40.

Activitatea de consiliere contribuie la obiectivele proiectului OUDI privind promovarea diversității, incluziunii și egalității de șanse în mediul universitar, sprijinind studenții în dezvoltarea personală și academică și în integrarea lor în comunitatea universitară.

 

footer

 


Știri recente

© 2026 Danubius International University. All Rights Reserved.