Communications and International Relations Faculty

Programe de Master

Managementul securității în relațiile internaționale

Domeniul de studiu:

Relații internaționale și studii europene

Forma de învăţământ:

IF

Durata studiilor:

4 semestre (2 ani)

Credite: 120

Afaceri și economie internațională

Domeniul de studiu:

Administrarea afacerilor

și Științe ale Comunicării

(interdisciplinar)

Forma de învăţământ:

IF

Durata studiilor

4 semestre (2 ani), 4 discipline/semestru

Credite: 120

IF – învăţământul cu frecvenţă presupune participarea la activităţile de curs şi de seminar.

IFR – învăţământul cu frecvenţă redusă, caz în care participi doar la activităţile aplicative obligatorii, orele de predare fiind înlocuite cu cele de studiu individual.

ID - învăţământ la distanţă este caracterizat de întâlniri periodice tutoriale. Întreaga comunicare dintre student şi profesor este realizată pe Platforma Sakai, Universitatea „Danubius” fiind una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior care exploatează cu maximă eficienţă şi responsabilitate această platformă electronică de învăţământ.

Managementul securității în relațiile internaționale

Programul de masterat Managementul Securității în Relațiile Internaționale se adresează absolvenților de studii de licență care doresc să se specializeze și să dezvolte o carieră profesională în domeniul relațiilor internaționale și a studiilor de securitate.

Misiunea programului de masterat profesional este de a pregăti specialişti capabili să opereze cu politicile și strategiile de securitate în contextul actual al relațiilor internaționale, competenți în gestionarea fluxului de informaţii în contextul actual al relațiilor internaționale.

Programul de masterat profesional cu specializarea Managementul Securității în Relațiile Internaționaleîși propune să acopere nevoile de pregătire ale personalului angrenat în unități cu rol major în implementarea politicilor și strategiilor de securitate, într-o concepție care vizează problematica securității naționale și regionale în spațiul sud-est european în care România se poziționează ca important furnizor de securitate.

În cadrul acestui program de masterat vor preda cadre didactice cu formare practică și expertiză deosebită în domenii precum științe politice, studii de securitate, științe militare, relații economice internaționale și drept internațional.

Competențe

-Însușirea principalelor concepte teoretice referitoare la sistemele de securitate internațională și națională, de apărare a legalității, interesului persoanei și al comunității.

-Formarea de abilități și atitudini în contextul dinamicii care afectează mediul de securitate național și internațional al principalilor actori internaționali.

-Prezentarea teoretică și practică a informațiilor despre instituțiile internaționale și europene și a pachetului legislativ referitor la siguranța cetățeanului, siguranța mediului, interesul persoanei și legislația internațională.

-Dezvoltarea unor abilități de corelare și înțelegere a caracteristicilor socioeconomice și culturale ale securității teritoriului și operarea cu concepte de specialitate: securitate națională, regională, internațională, securitate economică, securitatea organizațională etc.

-Formarea și dezvoltarea abilităților de înțelegere, analiză și implementare a tehnicilor manageriale de criză, gestionare a conflictelor, negociere și cooperare, cu accent asupra perspectivelor de securitate.

Oportunități în carieră, posibilități de angajare și/sau perfecționare:

-Structuri ale administrației publice locale, naționale și internaționale, instituții care compun Guvernul României.

-Structuri specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Național de Informație, Ministerului Muncii și Justiției Naționale și Ministerul Educației Naționale.

-Unități militare și autorități teritoriale de ordine publică care aparțin Inspectoratului General al Poliției Române, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Serviciului Român de Informații, Poliției Locale.

-Organizații și structuri private naționale și internaționale.

Ocupaţii posibile prevăzute în COR: consultant de securitate (242113), referent relații externe (241913), manager de securitate (121306), manager pentru ordine și siguranță publică

Discipline de studiu: Politici și strategii de securitate în Europa de Sud-Est; Europa de Sud-Est în relațiile internaționale; Impactul migrației asupra securității internaționale; Dimensiuni operaționale în combaterea terorismului; Fundamentele securității în lumea contemporană; Instituții și organizații internaționale de securitate; Managementul securității economice; Dimensiunea psihologică în Intelligence-ul de securitate; Tehnici de negociere și mediere în soluționarea diferendelor internaționale; Analiza discursului diplomatic; Managementul politicii externe și de securitate națională; Managementul securității și prevenirii situațiilor de criză; Managementul Intelligence-ului strategic de securitate; Cultura de securitate în societatea contemporană; Cooperarea în relațiile internaționale din regiunea Dunăre-Marea Neagră; Managementul conflictelor în secolul al XXI – lea.

În planurile de învăţământ sunt incluse stagii de practică de specialitate, în anul I și II de studiu, însumând 140 de ore. Practica se realizează în instituții și unități de profil conform convenţiilor încheiate între universitate şi acestea.

Afaceri și economie internațională

Prin acest program urmărim o pregătire economică și internațională modernă a masteranzilor pentru cerințele dinamice ale pieței muncii naționale și europene.

Misiunea programului este de a forma specialiști bine pregătiți profesional și științific pentru provocările unei economii internaționale sustenabile prin: dobândirea de competenţe foarte bune de comunicare în cel puţin două limbi de circulaţie internaţională; cunoaşterea adecvată a mediului internaţional de afaceri; cunoaşterea instituţiilor şi politicilor Uniunii Europene; compatibilitatea profesională pentru posturile din instituţii care administrează programele de finanţare europeană.

Competențe profesionale:

  • Elaborarea și aplicarea politicilor europene și internaționale.
  • Utilizarea tehnicilor de comunicare în afaceri și relații internaționale și a unui limbaj economic de specialitate.
  • Managerierea activităților unor companii în context european și internațional.
  • Oferirea de consultanță în domeniul relațiilor economice internaționale și afacerilor europene.
  • Realizarea de activități de cercetare în domeniul afacerilor și economiei internaționale.
  • Realizarea de expertize pentru fundamentarea politicilor internaționale.
  • Realizarea de expertize pentru fundamentarea managementului unei companii în context internațional.

Acest program de masterat își propune ca obiective principale:

  • Dezvoltarea capacităților de comunicare în domeniul relațiilor internaționale.
  • Dobândirea unor cunoștințe practice necesare specialiștilor din instituțiile publice și private.
  • Excelenţa pregătirii în domeniul limbilor străine de circulaţie internaţională.
  • Implicarea masteranzilor în proiecte de cercetare și de studiu științific alături de cadre didactice.
  • Asigurarea unei pregătiri academice moderne care include discipline variate de studiu: cultură economică modernă, metode de cercetare, geopolitică, economie internațională, negociere în afaceri, etică, analiza conflictelor, relații publice internaționale.
  • Promovarea și încurajarea mobilităților internaționale de practică ale masteranzilor prin proiectul Erasmus+ și proiecte de mobilități.

Grup țintă:

  • Angajați din structurile și departamentele internaționale publice și private.
  • Angajați ai organizațiilor non-guvernamentale.
  • Angajați care se confruntă cu provocări ale mediului economic internațional și care doresc să-și valorizeze spiritul întreprinzător.
  • Angajați care doresc să-și îmbunătățească performanțele analitice și de expertiză în relațiile internaționale.
  • Absolvenții unor facultăți cu profil economic, juridic sau științe sociale.
  • Absolvenți care doresc să își consolideze competențele de cercetare în vederea accesării unor studii universitare de doctorat în domeniul afacerilor și economiei internaționale.

Traiectorii în carieră

  • Departamente și birouri de relații internaționale ale instituțiilor publice și private.
  • Departamente și birouri de administrare a proiectelor internaționale din cadrul instituțiilor publice și private.
  • Departamente și birouri de cooperare internațională din cadrul instituțiilor publice și private.
  • Departamente și birouri de relaţii internaţionale din cadrul băncilor.
  • Reprezentanţe şi filiale ale companiilor internaționale și naționale cu capital străin.
  • Institute şi centre de cercetare în domeniul economiei mondiale şi a pieţelor internaţionale.
  • Agenţii specializate în cercetarea pieţelor internaţionale şi servicii de promovare pe pieţele internaţionale;
  • Agenții nonguvernamentale cu parteneri și colaboratori străini care gestionează fonduri internaționale.
  • Companii care derulează operaţiuni de comerț import-export, firme de transport şi expediţii internaţionale.
  • Asociaţii profesionale cu programe de cooperare internaţională.
  • Companii de asigurari şi instituţii financiare internaţionale.
  • Organisme şi instituţii ale Uniunii Europene.
  • Organizarea şi derularea licitaţiilor internaţionale şi a tranzacţiilor la bursă.

Discipline de studiu: Relații economice internaționale; Tendințe actuale în relațiile internaționale; Relații publice în mediul internațional; Instituții financiare internaționale; Economie mondială; Geopolitica şi analiza conflictelor internaţionale; Strategii de negociere în afaceri; Instituții și organizații internaționale; Metodologia cercetării sociale; Dimensiuni ale mass-media economice; Etica afacerilor în relațiile internaționale. Strategii de negociere în soluţionarea diferendelor internaţionale etc.

În planurile de învăţământ au fost incluse stagii de practică de specialitate în anul I de studiu, 3 săptămâni, însumând 90 de ore, la sfârşitul semestrului II. Practica se realizează în societăţi comerciale publice şi private, instituţii, etc. conform convenţiilor încheiate între universitate şi acestea.

Facultatea dispune de laboratoare de specialitate proprii (laboratoare de informatică, multimedia), cu dotarea corespunzătoare pentru toate disciplinele care au prevăzute activităţi de acest gen, cu licenţă pentru toate soft-urile necesare şi permit desfăşurarea orelor aferente disciplinelor din planul de învăţământ în condiţii optime.

Biblioteca universităţii, respectiv a facultăţii, este dotată cu săli de lectură şi fond de carte propriu corespunzător disciplinelor prevăzute în planurile de învăţământ, pe cicluri de studii universitare, iar resursele necesare dezvoltării activităţii sunt prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli. De asemenea, în cadrul bibliotecii studenţii beneficiază de acces on-line, gratuit, la baze de date şi reviste de specialitate din ţară şi străinătate.

© 2020 Danubius University. All Rights Reserved.