Danubius News

Rebranding pentru Biblioteca Universității Danubius

Rebranding pentru Biblioteca Universității Danubius

Proiectul de rebranding al Bibliotecii Universitare Danubius are în vedere extinderea grupului ţintă de utilizatori ai serviciilor bibliotecii noastre şi identificarea sa vizuală şi tematică în comunitatea gălăţeană. 

Printre activităţile acestui proiect de rebranding amintim şi restructurarea spaţiului din biblioteca prin realizarea de „colţuri tematice” (ex.: „La Boema”, „Lumea filosofilor antici”, „Oraşul vechi”, „Revoluţia industriala 4.0”, etc.)

Despre toate acestea, conf. univ. dr. Florian Nuţă, prorectorul pentru activitatea de cercetare şi asigurarea calităţii, iniţiatorul acestui proiect, a declarat că „pe lângă activităţile ce ţin de infrastructura bibliotecii, avem în vedere realizarea unor evenimente pe diferite teme de interes pentru comunitatea academică dar şi pentru comunitatea locală în ansamblul său. Unele dintre aceste activităţi/evenimente se vor realiza în colaborarea cu parteneri sociali, din mediul de business sau ce ţin de anumite profesii. Colţul tematic „Oraşul vechi”, primul de acest fel inaugurat, pune în valoare colecţia de cărţi vechi şi de patrimoniu pe care Universitatea Danubius din Galaţi o deţine. Ne dorim să oferim un spaţiu de prezentare acestei colecţii, dar şi de studiu corespunzător. Astfel, zona din biblioteca unde aceste cărţi vor fi expuse este amenajată pentru a transpune utilizatorul serviciilor bibliotecare în timpul în care aceste cărţi au fost publicate (secolul al XIX-lea şi început de secol XX). Atmosfera vintage va da o notă de autentic şi de eleganţă experienţei studiului în Biblioteca Universitară Danubius, stimulând imaginaţia şi curiozitatea cititorului. Această abordare va lărgi totodată şi gama de utilizatori ai serviciilor bibliotecii, servind astfel nu doar necesităţilor de studiu şi documentare academică. Mulţumim partenerilor de la Agress Beauty Clinique pentru sprijinul oferit in acest demers.”


Știri recente

© 2021 Danubius University. All Rights Reserved.