Facultatea de Drept

Domeniul de studiu: Drept

Forma de învăţământ – cu frecvență (acreditat)

Durata studiilor – 3 semestre (1,5 ani)

Credite: 90

Număr de locuri: 25

Misiunea programului de master Dreptul Comunităților Virtuale este duală.  Pe de o parte, constă în pregătirea profesioniștilor cu studii juridice care doresc să își orienteze expertiza juridică către relațiile desfășurate în domeniul social media, profesioniști ai implicațiilor juridice ale comunicării și tranzacțiilor realizate prin intermediul Internetului iar pe de altă parte, programul urmărește să furnizeze cunoștințele de specialitate juridică specifice comunităților virtuale tuturor celor care își desfășoară activitatea profesională în domenii precum jurnalism, IT, social media, business etc.

ADMITERE 2018 - 2019

Obiectivele specifice ale programului de master Dreptul Comunităților Virtuale
- oferirea unei imagini de ansamblu asupra legislației naționale, europene și internaționale aplicabilă relațiilor specifice mediului virtual;
- cunoașterea și înțelegerea  aprofundată a legislației speciale aplicabile comunităților virtuale;
- cunoașterea instituțiilor și organizațiilor europene și internaționale care au atribuții în domeniul comunităților virtuale;
- explicarea și înțelegerea noilor modificări legislative din diferite state, modificări care au impact în activitatea comunităților virtuale;
- înțelegerea rolului pe care îl joacă comunitățile virtuale în diversitatea relațiilor comerciale specifice mediului on/line;
- deprinderea capacității de a analiza și de a evalua diferitele situații practice intervenite în sfera relațiilor desfășurate prin intermediul și în cadrul comunităților virtuale și înregistrate în practica instanțelor judecătorești;
- capacitatea de a realiza cercetări științifice al căror rezultat să redea  propuneri de lege ferenda și soluții eficiente pentru legiuitorul național, european și internațional care reglementează activitatea comunităților virtuale.

Planul de învățământ al programului de studii universitare de master Dreptul Comunităților Virtuale este structurat pe trei semestre, 90 de credite, si cuprinde următoarele discipline de studiu care abordează, într-o manieră flexibilă și modernă următoarele discipline:
- teoria generală a comunităților virtuale;
- Dreptul comerțului electronic;
- Dreptul consumatorului în spațiul virtual;
- Platforme de comunicare on-line;
- Soluționarea alternativă a litigiilor – negocierea, arbitrajul, medierea, concilierea;
- Legislația privind securitatea în mediul on-line;
- Protecția drepturilor fundamentale în domeniul social media;
- Antreprenoriat și administrarea afacerilor în spațiul virtual;
- Infracțiuni informatice;
- Prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice;
- Investigarea infracțiunilor informatice;
- Drepturile de autor și proprietatea intelectuală în cyberspace;
- Legislația comunicării în mediul on-line;
- Practica de specialitate.

Disciplinele cuprinse în planul de învățământ al acestui program de master asigură atât dobândirea unor cunoștințe de specialitate specifice diferitelor discipline de drept public și de drept privat de interes pentru întreaga activitate derulată în mediul online  cât și înțelegerea și  aprofundarea unor aspecte juridice relevante înregistrate în practica recentă a instanțelor judecătorești naționale, europene, internaționale în materia comerțului electronic, a încălcării legii drepturilor de autor – plagiatul, a încălcării drepturilor consumatorilor în tranzacțiile on-line,  a încălcării drepturilor fundamentale ale omului în spațiul virtual (dreptul la liberă exprimare, dreptul la viață privată etc. ), a încălcării normelor de drept penal cu referire la analiza unor grave infracțiuni săvârșite în mediul on-line, prin intermediul Internetului: hărțuire, frauda informatică, pornografie infantilă, spălarea banilor etc.

Studenții desfășoară practica de specialitate în instituțiile în care își derulează activitatea, în măsura în care această activitate are legătură cu domeniul programului de master sau, în cazul în care nu au loc de muncă sau își desfășoară activitatea în alte domenii decât cel al programului de master, în organizații economice, autorități publice centrale sau locale etc. Așadar, curricula acestui program de master, asigură dobândirea competențelor de către profesioniștii din domeniul juridic care doresc să se specializeze în domeniul activității comunităților virtuale dar și de către specialiștii sau alte categorii care profesează sau doresc să opteze pentru o carieră în care sunt necesare cunoștințe de specialitate specifice dreptului comunităților virtuale.

Parcurgerea disciplinelor din planul de învățământ al programului de master internațional Dreptul Comunităților Virtuale asigură dobândirea de către cursanți a următoarelor competențe (matricea RNCIS):

Ocupatii posibile COR ISCO08, ESCO:

261903 expert jurist
261906 notar
261910 consilier armonizare legislativă
261911 expert armonizare legislativă
261912 analist armonizare legislativă
261913 registrator carte funciară
261914 revizor jurist
261915 cercetător în domeniul ştiinţelor juridice
261916 asistent de cercetare în domeniul ştiinţelor juridice
261917 executor bancar
261918 consilier proprietate industrială autorizat
261919 specialist proprietate intelectuală
261920 expert prevenire şi combatere a corupţiei
261921 consilier de probaţiune
261922 inspector de probaţiune
261923 asistent registrator principal
251301 specialist e-Afaceri
251302 specialist  e-Guvernare
251303 specialist e-Media
261901 executor judecătoresc
261902 expert criminalist

ESCO
avocati societati comerciale
manager continut web
manager de comunitate online


Competente profesionale specifice programului de studii:
C1. Cunoașterea aprofundată a domeniului jurdic și în cadrul acestuia, a dezvoltărilor teoretice, metodologice și practice specifice domeniului juridic; ulilizarea adecvată a limbajului specific domeniului juridic, în general, și a dreptului comunităţilor virtuale în special, în comunicarea cu medii profesionale diferite
C2. Utilizarea cunoștințelor de specialitate pentru explicarea și interpretarea unor situații noi, în contexte mai largi asociate domeniului juridic
C3. Utilizarea integrată a aparatului conceptual și metodologic specific domeniului juridic  în situații incomplet definite, pentru a rezolva probleme teoretice și practice noi
C4. Utilizarea nuanțată și pertinentă de criterii și metode de evaluare pentru a formula judecăți de valoare și a fundamenta decizii constructive
C5. Elaborare de proiecte profesionale și/sau de cercetare, utilizând inovativ un spectru variat de metode cantitative și calitative

Competente transversale:
CT1. Executarea unor sarcini profesionale complexe, în condiții de autonomie și de independență profesională
CT2. Asumarea unor roluri/funcții de conducere a activității grupurilor profesionale sau a unor instituții din domeniul juridic
CT3. Autocontrolul procesului de învățare, diagnoza nevoilor de formare, analiza reflexivă a propriei activități profesionale

 

Sus